Azi: € 19,1142 lei 0,1572 $ 18,3754 lei 0,0148
Mâine: € 19,1328 lei 0,0186 $ 18,4111 lei 0,0357

Plafonul de garantare a depozitelor bancare se va majora până la 50.000 lei

Plafonul de garantare a depozitelor bancare se va majora până la 50.000 lei Sursa foto: moneysavingexpert.com

De la 1 ianuarie 2020, plafonul de garantare a depozitelor bancare în Moldova se va majora de la 20.000 până la 50.000 lei sau de 2,5 ori, anunță agenția Infotag.

Aceste modificări legislative au fost aprobate recent de Cabinetul de miniştri.

Potrivit ministrului Finanţelor, Octavian Armaşu, documentul a fost elaborat de Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar împreună cu Banca Națională și Ministerul Finanțelor în vederea îmbunătățirii legislației în vigoare referitoare la garantarea depozitelor în sistemul bancar, precum și consolidarea stabilității în sectorul financiar. Proiectul de lege are ca scop realizarea acţiunilor prevăzute de Matricea de politici a Foii de parcurs pentru ameliorarea competitivității Moldovei.

De asemenea, proiectul de lege a fost elaborat pentru îndeplinirea angajamentelor asumate de RM prin Memorandumul cu privire la politicile economice și financiare, precum şi a acţiunilor incluse în Planul național de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere UE-Moldova. La elaborarea proiectului de lege s-a ținut cont de recomandările experților FMI ca urmare a evaluării sistemului financiar al republicii.

Potrivit autorilor, majorarea plafonului de garantare a depozitelor bancare ale cetățenilor și extinderea categoriilor de depozite garantate din contul depozitelor persoanelor juridice va asigura un grad mai mare de rambursare a depozitelor în caz de insolvabilitate a băncii. Totodată, acest lucru va spori nivelul de încredere a societăţii în sistemul bancar şi va crește volumul depozitelor atrase.

Conform estimărilor preliminare, modificările vor permite statului să garanteze depozitele a 3,8 mil. de deponenţi în valoare totală de 13,6 mlrd. lei (95,9% din numărul total de depozite și 23,1% din volumul total al acestora).

Ultima dată plafonul de garantare a depozitelor bancare a fost modificat la începutul anului curent (2018), când acesta a fost majorat de la 6 mii la 20 mii lei.

Hai cu noi și pe Telegram - e simplu și rapid!
Sursa: infotag.md

Noutăți similare