Care cheltuială îți „mănâncă” cei mai mulți bani lunar?
Peste 7 milioane lei prejudiciu: schemă cu apartamente, investigată la Chișinău
191
Sursa foto: Screen video Serviciul Fiscal de Stat
O schemă de evaziune fiscală și spălare de bani de peste 7 milioane lei este investigată la Chișinău. Ofițerii Direcției generale antifraudă a SFS, sub conducerea PCCOCS, anunță că persoane cu funcții de răspundere dintr-o companie de construcții sunt vizate într-un dosar penal.
Potrivit informațiilor, în perioada 2019–2021, acestea și-ar fi vândut lor înseși apartamente din propria întreprindere la prețuri mult mai mici decât cele de piață. Ulterior, locuințele ar fi fost revândute la prețuri considerabil mai mari, în unele cazuri chiar duble.
Prin această schemă, impozitele achitate la stat ar fi fost mult mai mici, pentru că apartamentele erau revândute deja de persoane fizice, nu direct de compania de construcții.
Oamenii legii, cu sprijinul angajaților „Fulger”, au efectuat opt percheziții în Chișinău, la domicilii, oficii și automobile. Au fost ridicate mijloace bănești, telefoane mobile, calculatoare, acte contabile, contracte și alte documente care urmează să fie examinate.
Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și recuperarea prejudiciului. Persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Fiscul a revizuit regulile privind vizitele fiscale. Contribuabilii care nu sunt de acord cu datele din Raportul vizitei fiscale vor putea depune obiecții motivate în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea documentului.
Orașul Edineț va găzdui, în perioada 10–12 iunie 2026, cea de-a VII-a rundă a programului de instruiri gratuite dedicat antreprenorilor aflați la început de drum în afaceri, potrivit Serviciului Fiscal de Stat.
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) anunță că a modernizat modulul „Gestionarea plătitorilor TVA” din cadrul Sistemului Informațional Automatizat „e-Cerere”, pentru ca procesul de depunere și examinare a solicitărilor să fie mai simplu și mai rapid.