Azi: € 20,1434 lei 0,0254 $ 17,3083 lei 0,0151
Lu: € 20,1169 lei 0,0265 $ 17,3317 lei 0,0234

O schemă de peste 10 milioane de lei, deconspirată după 39 de percheziții

O schemă de peste 10 milioane de lei, deconspirată după 39 de percheziții Sursa foto: SFS

Oamenii legii au deconspirat o nouă schemă de spălare de bani de peste 10 milioane de lei, care ar fi fost folosită de o întreprindere aflată sub controlul unui subiect vizat de restricții internaționale.

Ancheta este desfășurată de ofițerii Direcției generale antifraudă a Serviciului Fiscal de Stat, împreună cu ofițerii INI, sub conducerea procurorilor PCCOCS.

Potrivit SFS, întreprinderea ar fi folosit o metodă fictivă cu vouchere, pentru a ascunde încasările reale făcute în numerar. De exemplu, dacă o cumpărătură era de 2.000 de lei, clientul ar fi achitat întreaga sumă cash, însă în contabilitate erau trecuți 1.000 de lei numerar și 1.000 de lei voucher fictiv.

Schema ar fi fost aplicată din decembrie 2025, iar scopul ar fi fost disimularea banilor încasați în numerar. Aceasta vine după o altă schemă, de peste 173 milioane de lei, anunțată anterior în luna martie.

În cadrul investigației au fost făcute 39 de percheziții în centrul, nordul și sudul țării, cu sprijinul angajaților „Fulger”. Au fost ridicate telefoane mobile, echipamente informatice, bani, acte contabile, înscrisuri de ciornă, suporturi electronice și alte documente relevante pentru dosar.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, identificarea beneficiarilor efectivi și clarificarea rolului fiecărei persoane implicate.

Persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la o hotărâre judecătorească definitivă.

Totul despre bănci, într-o singură postare. Zilnic. Urmărește Bancamea pe Telegram

Noutăți similare