Azi: € 20,0351 lei 0,0093 $ 17,3389 lei 0,0578
Lu: € 20,0379 lei 0,0028 $ 17,4729 lei 0,1340

Noi facilități pentru mediul de afaceri, aprobate de Parlament în prima lectură

Noi facilități pentru mediul de afaceri, aprobate de Parlament în prima lectură Sursa foto: simbol

Parlamentul a aprobat în prima lectură un proiect de lege care aduce noi măsuri de sprijin pentru mediul de afaceri. Documentul a fost susținut de 59 de deputați și, potrivit autorilor, urmărește să corecteze unele probleme apărute în aplicarea legii, să evite blocajele financiare și să creeze reguli mai echitabile pentru companii.

Una dintre modificările importante vizează Codul fiscal. Mai exact, autorii propun o excepție clară la suspendarea operațiunilor pe conturi sau la executarea sumelor, în situațiile în care contribuabilul are bani de încasat de la o instituție bugetară, iar restanțele fiscale au apărut tocmai din cauza întârzierilor la plată din partea acesteia. Excepția ar urma să se aplice doar în limita datoriei instituției publice față de contribuabil și în cadrul alocațiilor aprobate.

Proiectul mai prevede și schimbări la capitolul sancțiuni. Pentru nedeclararea corectă a venitului impozabil în cazurile care nu afectează direct bugetul de stat, amenda ar urma să fie între 1.000 și 10.000 de lei, în locul sancțiunii actuale de 12%–15%.

O altă noutate ține de importuri. Deputații propun introducerea unui regim vamal de destinație finală pentru anumite produse care nu pot fi fabricate în Republica Moldova, dar sunt necesare pentru procese de producție din industria ușoară și sectorul agroalimentar. Pe listă sunt incluse, între altele, piureul din fructe tropicale, sucul concentrat de lămâie și de rodii, uleiul de palmier, uleiul de cocos, dar și anumite fibre sintetice neprelucrate din poliester și polipropilenă.

Și în achizițiile publice sunt propuse schimbări. Antreprenorii ar urma să poată alege forma de constituire și de plată a garanției de bună execuție, nu doar varianta garanției bancare, așa cum se întâmplă acum. Autorii spun că această schimbare ar ajuta firmele să-și protejeze mai bine lichiditățile. În același timp, amenda pentru stabilirea incorectă a criteriilor de calificare și pentru limitarea accesului operatorilor economici la procedurile de achiziții ar putea crește până la 10.000 de lei, față de intervalul actual de 750–3.000 de lei.

Proiectul urmează să fie definitivat și examinat de Parlament în lectura a doua.

Totul despre bănci, într-o singură postare. Zilnic. Urmărește Bancamea pe Telegram

Noutăți similare