Azi: € 20,0868 lei 0,0116 $ 17,6254 lei 0,0107
Mâine: € 20,1016 lei 0,0148 $ 17,6920 lei 0,0666

Moldovenii s-au împrumutat cu 35% mai mult la bănci. BNM vede riscuri în sectorul imobiliar

Moldovenii s-au împrumutat cu 35% mai mult la bănci. BNM vede riscuri în sectorul imobiliar Sursa foto: simbol

Sistemul financiar din Republica Moldova a rămas stabil în 2025, în pofida inflației ridicate, a tensiunilor externe și a unei redresări economice moderate. Băncile și-au majorat activele, profiturile și volumul creditelor, însă creșterea rapidă a împrumuturilor acordate populației începe să aducă riscuri mai mari, în special pe segmentul imobiliar.

Potrivit Raportului asupra stabilității financiare pentru 2025, economia Republicii Moldova a crescut cu 2,4%, în timp ce inflația medie anuală a ajuns la 7,8%. Evoluția prețurilor a fost influențată în principal de tarifele la energie și de scumpirea produselor alimentare.

În aceste condiții, activele întregului sistem financiar au ajuns la 218,2 miliarde de lei, echivalentul a 61,7% din PIB. Băncile continuă să domine piața, concentrând 87,1% din totalul activelor financiare.

Băncile au câștigat mai mult

Activele sectorului bancar au crescut cu 11,6%, iar profitul total al băncilor s-a majorat cu 23,6%. Creșterea a fost susținută în special de veniturile din dobânzile aferente creditelor și de investițiile în valori mobiliare de stat.

BNM constată că băncile au rămas bine capitalizate și au îndeplinit cerințele prudențiale. Nivelul general de vulnerabilitate al sectorului s-a menținut sub pragul considerat periculos.

Creditele acordate populației au crescut cu 35%

Creditarea a fost una dintre principalele evoluții ale anului trecut. Portofoliul total de credite al băncilor s-a majorat cu 26,7%, fiind susținut atât de împrumuturile acordate companiilor, cât și de cele contractate de persoanele fizice.

Cea mai rapidă creștere a fost înregistrată pe segmentul populației, unde soldul creditelor a avansat cu 35% într-un singur an.

Deși riscul de credit rămâne gestionabil la nivelul întregului sistem, BNM observă că vulnerabilitățile se deplasează tot mai mult spre zona de retail, în special spre creditele pentru procurarea locuințelor.

În cazul companiilor, creditarea s-a intensificat, însă calitatea portofoliului s-a îmbunătățit.

Băncile au suficientă lichiditate

Sectorul bancar dispune de rezerve importante pentru a face față retragerilor de bani și altor situații de stres. Indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate s-a situat la 296,2%, fiind de aproape trei ori mai mare decât nivelul minim obligatoriu.

Testele efectuate de BNM nu au identificat probleme de lichiditate în scenariile obișnuite. Totuși, în cazul unor șocuri severe, băncile ar putea fi mai sensibile pe componentele în valută.

Raportul menționează și schimbarea monedei de referință pentru cursul oficial al leului moldovenesc din dolar în euro, decizie care reflectă rolul tot mai important al monedei europene în comerțul și relațiile economice ale țării.

Sectorul nebancar rămâne mai vulnerabil

Organizațiile de creditare nebancară au continuat să crească, dar portofoliul acestora are o calitate mai scăzută decât cel al băncilor. Sectorul este, de asemenea, dependent de finanțarea în valută atrasă de la nerezidenți și rămâne concentrat în jurul unui număr redus de companii.

Pe piața asigurărilor, activele și volumul activității au crescut, însă profitabilitatea s-a redus semnificativ, după ce despăgubirile au avansat mai repede decât primele încasate.

Și piața serviciilor de plată nebancare s-a extins, dar continuă să fie puternic concentrată.

Riscurile climatice și atacurile cibernetice, tot mai importante

BNM avertizează că seceta, fenomenele meteo extreme și schimbările necesare pentru trecerea la o economie mai verde pot afecta tot mai mult companiile și instituțiile financiare.

Deși băncile sunt conștiente de aceste pericole, integrarea riscurilor climatice în deciziile de finanțare și în administrarea riscurilor este încă la început.

Digitalizarea serviciilor financiare aduce, la rândul său, riscuri legate de atacurile cibernetice, dependența de furnizorii externi de tehnologie și funcționarea serviciilor în cazul unor incidente majore.

Pentru a limita acumularea riscurilor, BNM a decis majorarea graduală a amortizorului anticiclic de capital în 2026 și a revizuit regulile de creditare responsabilă. Totodată, nivelul de garantare a depozitelor a fost dublat, până la 200.000 de lei pentru fiecare deponent.

În perioada următoare, BNM va urmări în special ritmul creditării, împrumuturile imobiliare, gradul de îndatorare a populației, riscurile din sectorul nebancar și amenințările climatice și cibernetice.

Totul despre bănci, într-o singură postare. Zilnic. Urmărește Bancamea pe Telegram

Noutăți similare