Moldova are peste 12.000 de locuri de muncă vacante. Cine este cel mai căutat pe piața muncii
189
Sursa foto: Simbol
În Republica Moldova sunt disponibile 12.046 de locuri de muncă vacante, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), valabile la data de 30 aprilie 2026. Cele mai multe joburi sunt concentrate în mediul urban, unde se află 87% dintre posturile vacante, în timp ce 13% sunt disponibile în mediul rural.
Cele mai multe oferte sunt pentru muncitori auxiliari, cu 1.447 de locuri vacante, urmați de cusătorese, cu 1.022 de locuri, și conducători auto sau de troleibuz, cu 803 locuri. Angajatorii mai caută legători de filoane, cabluri și conductori, ofițeri și subofițeri în domeniul ordinii publice, operatori, vânzători, casieri, bucătari, muncitori în agricultură și specialiști în construcții.
Din totalul locurilor vacante, 2.447 sunt pentru persoane cu studii superioare și postsecundare. În această categorie intră posturi de inginer, contabil, economist, medic, inspector, profesor, manager, specialist IT sau specialist în autorități publice.
Cele mai multe oferte, 6.495 de locuri, sunt pentru persoane cu instruire profesional tehnic-secundară. Este vorba despre meserii precum cusătoreasă, sudor, electrician, conducător auto, mecanic, montator, operator sau lucrător comercial. Alte 3.104 locuri sunt disponibile pentru persoane cu studii primare sau gimnaziale, în special pentru muncitori auxiliari, muncitori necalificați, hamali, paznici, ambalatori, sortatori sau îngrijitori de încăperi.
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă se pot adresa subdiviziunilor teritoriale ale ANOFM, unde pot primi informații despre posturile disponibile și condițiile de angajare.
Aproape 58% dintre angajații din Generația Z spun că stilul de lucru care li se potrivește cel mai bine presupune alternarea spațiului de lucru pe parcursul zilei, între diferite zone ale biroului sau între birou și alte locații.
Piața muncii a atras peste 10.000 de persoane de la începutul anului 2026, prin intermediul subdiviziunilor teritoriale ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.