Azi: € 21,3153 lei 0,0010 $ 17,9347 lei 0,0332

Moldova Agroindbank, desemnată „Cea mai bună bancă în Moldova” de Revista Global Finance

Moldova Agroindbank, desemnată „Cea mai bună bancă în Moldova” de Revista Global Finance Sursa foto: maib.md

Pentru al 15-lea an consecutiv, revista internațională „Global Finance” a premiat Moldova Agroindbank cu distincția „Best Bank Moldova”/ ”Cea mai bună bancă în Moldova”.

În cadrul ediției din acest an, experții economici, consultanții și analiștii din industria bancară au analizat indicatori precum: creșterea activelor, profitabilitatea, acoperirea geografică, relațiile strategice, dezvoltarea afacerilor noi și inovația în produse, indicatori care au conturat rezultate excelente pentru Moldova Agroindbank.

Aliona Stratan, Prim-vicepreședintele Comitetului de Conducere al MAIB, a declarat:

„Suntem onorați și mândri de faptul că Global Finance ne-a desemnat Cea mai bună bancă din țară pentru al 15-lea an consecutiv. Premiul „Best Bank Moldova” este o recunoaștere a angajamentului nostru de a oferi cel mai bun serviciu, de a îmbunătăți experiența clienților și de a digitaliza activitățile bancare. Aceste rezultate le-am obținut grație unei echipe talentate de oameni care zi de zi aduce un aport imens pentru Bancă și contribuie la oferirea unei experiențe high-level clienților în ceea ce ține de soluții financiare complexe. Îmi exprim toată recunoștința față de echipa MAIB”.

Joseph D. Giarraputo, Editor și Director editorial al Global Finance, a punctat:

„Băncile joacă un rol cheie în redresarea economică din întreaga lume. Premiile noastre pentru Cea mai bună bancă evidențiază liderii în restabilirea creșterii și trasarea unei căi de urmat. Evaluările din acest an sunt mai importante și mai valoroase decât în orice moment din istoria celor 28 de ediții, având în vedere condițiile economice fără precedent provocate de pandemia globală”.

În cadrul celei de-a 28-a ediţii a clasamentului Celor mai bune bănci în Europa Centrală şi de Est au fost incluse instituţiile financiare din 24 de state. În clasament se regăsesc bănci din țări precum România, Belarus, Rusia, Ucraina, Turcia, Polonia etc. La nivel global, topul revistei internaționale cuprinde 150 de țări și teritorii din Africa, Asia-Pacific, Caraibe, America Centrală, Europa Centrală și de Est, America Latină, Orientul Mijlociu, America de Nord și Europa de Vest.

Despre Moldova Agroindbank

Moldova Agroindbank este banca comercială nr.1 în Republica Moldova, fiind apreciată de prestigioase jurii de experți naționali și internaționali. În 2021, pentru al doilea an consecutiv, MAIB a obținut titlul „Best Digital Bank Moldova” oferit de Global Banking and Finance Review.  În 2020 The Banker și Global Finance au desemnat MAIB „Cea mai bună bancă în Moldova”. Finance Central Europe a premiat MAIB cu titlurile „Cea mai bună bancă din Moldova după calitatea activelor”, „Cea mai bună bancă din Moldova după profitul înainte de taxe”, „Cea mai bună bancă din Moldova după capitalizare în 2019”.

Despre Global Finance

Global Finance este o revistă internaţională care anual desemnează cele mai bune instituţii financiare din întreaga lume. Premierea de către Global Finance a devenit un semn al confirmării standardelor superioare promovate de instituţiile nominalizate şi o importantă sursă de informare asupra evoluţiilor instituţiilor financiare şi bancare din circa 200 de ţări ale lumii. Aceste premii au devenit un standard de calitate recunoscut pentru comunitatea financiară globală.

Sursa: maib.md

Noutăți similare