Azi: € 20,0838 lei 0,0084 $ 17,5642 lei 0,0066

Marin Gospodarenco: Reducerile reale la apartamente ajung la 15%, dar nu apar în anunțuri

Marin Gospodarenco: Reducerile reale la apartamente ajung la 15%, dar nu apar în anunțuri Sursa foto: simbol

Piața imobiliară din Republica Moldova traversează un dezechilibru tot mai vizibil: se construiesc mai puține apartamente, tranzacțiile s-au redus cu aproape 80% într-un singur an, însă prețurile afișate continuă să rămână ridicate, susține expertul economic Marin Gospodarenco.

În opinia sa, explicația de fond este diferența tot mai mare dintre costul locuințelor și veniturile populației. Prețurile apartamentelor au crescut ani la rând mult mai repede decât salariile, iar accesibilitatea unei locuințe a ajuns la cel mai redus nivel din ultimii ani.

În condițiile în care aproape 70% dintre tranzacții se fac prin credite ipotecare, cererea reală a început să dispară. Tot mai puțini oameni își permit să cumpere o locuință, iar o scădere atât de puternică a tranzacțiilor ar trebui, într-o piață concurențială, să tragă și prețurile în jos.

Această ajustare nu se vede însă în prețurile publicate în anunțuri. Gospodarenco susține că unele grupuri de interese continuă să mențină prețurile afișate la un nivel ridicat și să promoveze ideea că apartamentele se vor scumpi în continuare.

Expertul consideră că ar putea fi vorba despre o strategie de influențare a așteptărilor cumpărătorilor, menită să amâne ieftinirile și să protejeze marjele de profit și investițiile deja făcute.

În realitate, spune Gospodarenco, reducerile există deja în multe proiecte și ajung la 10–15%, dar sunt oferite discret, în timpul negocierilor. Acestea nu sunt afișate public pentru a nu afecta nivelul prețurilor din anunțuri și imaginea generală a pieței.

Astfel, prețul afișat nu mai reflectă întotdeauna valoarea economică reală a locuinței, ci și interesul vânzătorilor de a nu recunoaște public că cererea s-a redus puternic.

Gospodarenco avertizează că această rigiditate nu poate fi menținută la nesfârșit. O companie poate rezista o perioadă fără vânzări, dar nu poate face acest lucru ani la rând.

Pentru cei care vor să cumpere un apartament, vestea bună este că puterea de negociere se află acum de partea cumpărătorului, nu a vânzătorului.

Expertul recomandă urmărirea indicatorilor care arată situația reală din piață: numărul tranzacțiilor, evoluția creditelor ipotecare și a dobânzilor, salariile reale, inflația, politica monetară a BNM și raportul dintre prețul unui apartament și venitul mediu al unei familii.

Piața va reveni la echilibru atunci când tranzacțiile vor începe din nou să crească, iar prețurile se vor apropia de puterea reală de cumpărare a populației, conchide Gospodarenco.

Totul despre bănci, într-o singură postare. Zilnic. Urmărește Bancamea pe Telegram

Noutăți similare