Expert: Relația cu banii se formează din copilărie și poate fi schimbată
8
Sursa foto: Simbol
Felul în care îți gestionezi banii nu depinde doar de venituri, ci și de comportamentele și convingerile formate încă din copilărie. Expertul în finanțe personale Daniela Secinschi spune că fiecare persoană se regăsește, în diferite momente, într-unul dintre cele patru tipare financiare: cheltuitor, economicos, evitant sau planificator, scrie Proactive.md.
Potrivit Danielei Secinschi, aceste tipare nu sunt etichete permanente, ci comportamente învățate în familie sau influențate de experiențele legate de bani, precum lipsurile, frica ori, dimpotrivă, abundența din copilărie.
Cheltuitorul folosește banii pentru satisfacția imediată și tinde să cumpere impulsiv, fără să urmărească atent cât cheltuiește. Economiile rămân adesea doar o intenție.
Economicosul pune accent pe siguranța financiară și economisire, însă poate ajunge să se simtă vinovat chiar și atunci când face cumpărături necesare sau să evite cheltuielile, deși are bani puși deoparte.
Evitantul asociază banii cu anxietatea și preferă să ignore situația financiară. Amână verificarea conturilor, plata facturilor sau întocmirea unui buget, sperând că problemele se vor rezolva de la sine.
Planificatorul sau investitorul privește banii ca pe un instrument, nu ca pe o emoție. Acesta își stabilește obiective pe termen scurt și lung, ia decizii raționale și își asumă riscuri calculate.
Daniela Secinschi subliniază că majoritatea oamenilor reprezintă o combinație a acestor tipare, iar unul dintre ele devine dominant mai ales în perioadele de stres. În opinia sa, schimbarea începe prin conștientizarea propriului comportament financiar, deoarece tiparele învățate pot fi schimbate în timp.
Rata anuală a inflației din Republica Moldova a coborât la 6,5% în iunie, iar prețurile au înregistrat o ușoară scădere față de luna precedentă, semn că vârful actualului val inflaționist ar putea fi depășit.
Guvernul ar putea aduce cel puțin 1 miliard de lei în plus la buget, fără să majoreze TVA la medicamente și produse alimentare. Economisul Veaceslav Ioniță susține că banii pot fi găsiți printr-o reformă mai coerentă a accizelor pentru produsele cu nicotină.