Fiscul atenționează agenții economici: unele aparate de casă trebuie scoase din uz până la 30 iunie
Agenții economici care folosesc anumite modele de aparate de casă trebuie să le scoată din uz până la 30 iunie, anunță Serviciul Fiscal de Stat.
Serviciul Fiscal de Stat a modernizat modulul „Gestionarea plătitorilor TVA” din cadrul Sistemului Informațional Automatizat „e-Cerere”, astfel încât contribuabilii să poată depune și urmări mai ușor cererile legate de TVA.
Noua versiune vine cu o interfață mai simplă, mai modernă și mai intuitivă, gândită pentru a reduce timpul necesar completării cererilor și pentru a face procesul mai clar la fiecare etapă. Modulul a fost modernizat cu suportul Instituției Publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe”.
Potrivit SFS, câmpurile care trebuie completate au fost reorganizate mai clar, iar datele introduse de contribuabili sunt verificate prin validări automate. Acest lucru ar trebui să reducă numărul erorilor de completare și să simplifice procesarea cererilor.
Utilizatorii vor avea la dispoziție și mesaje explicative detaliate la fiecare etapă, iar fluxul de depunere și examinare a cererilor devine mai transparent și mai ușor de urmărit.
Modernizarea modulului permite o interacțiune mai rapidă, mai comodă și mai eficientă între contribuabili și Serviciul Fiscal de Stat. În același timp, noua funcționalitate ajută și specialiștii fiscali, printr-o mai bună trasabilitate a etapelor de examinare.
SFS menționează că aceste îmbunătățiri fac parte din procesul de digitalizare a serviciilor fiscale și de dezvoltare a unei administrări fiscale moderne, orientate spre necesitățile contribuabililor.
Agenții economici care folosesc anumite modele de aparate de casă trebuie să le scoată din uz până la 30 iunie, anunță Serviciul Fiscal de Stat.
Oamenii legii au deconspirat o nouă schemă de spălare de bani de peste 10 milioane de lei, care ar fi fost folosită de o întreprindere aflată sub controlul unui subiect vizat de restricții internaționale.
Companiile, antreprenorii și persoanele care desfășoară activitate de întreprinzător trebuie să fie atente la calendarul fiscal al lunii mai. Data de 25 mai 2026 este termenul-limită pentru prezentarea mai multor dări de seamă fiscale și pentru achitarea unor obligații către buget, anunță Serviciul Fiscal de Stat.