Azi: € 19,1558 lei 0,0106 $ 18,4315 lei 0,0015
Mâine: € 19,1648 lei 0,0090 $ 18,4260 lei 0,0055

Juan Luis Martin Ortigosa (BCR Chișinău): "Banca este gata să ajute Moldova să progreseze"

Juan Luis Martin Ortigosa (BCR Chișinău): Sursa foto: bcr.md

Cetăţenii din statele cu economie în tranziţie de multe ori au impresia că în ţările lor nu se schimbă nimic şi că autorităţile sunt prea lente în implementarea reformelor necesare. Această opinie însă nu este împărtăşită de majoritatea străinilor care, privind lucrurile dintr-o perspectivă nouă, văd că acestea se schimbă. Preşedintele Executiv al BCR Chişinău, Juan Luis Martin Ortigosa, care a sosit la Chişinău cu un an în urmă, vede Moldova drept o ţară care doreşte să progreseze. El susţine că BCR Chişinău este gata să ajute Moldova în acest proces, acordând comunităţii de afaceri fondurile necesare pentru implementarea proiectelor solide şi interesante. Domnul Ortigosa dă asigurări că, după doi ani dificili în care banca a trecut printr-un proces intens de reorganizare, BCR Chişinău revine şi este gata să aducă plusvaloare clienţilor săi.

Într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Profit, Juan Luis Martin Ortigosa vorbeşte despre planurile de viitor ale băncii, concurenţa de pe piaţă, relaţiile cu banca centrală şi instituţiile financiare internaţionale, precum şi despre echipa sa proactivă.

- Profit: Dle Ortigosa, la 1 octombrie curent aţi marcat prima aniversare în funcţia de preşedinte executiv al BCR Chişinău. Spuneţi-ne, vă rog, pe cât de dificil sau, poate, uşor a fost procesul de „integrare” în activitatea băncii, în particular, şi în Moldova, în general?

- Juan Luis Martin Ortigosa: Sincer vorbind, a fost destul de uşor. Am găsit aici o echipă bine pregătită şi profesionistă. În Moldova oamenii sunt foarte amabili, lucru care îi face pe străini să se simtă aici ca acasă. Astfel, integrarea a fost foarte uşoară în ambele cazuri.

- Ce ştiaţi despre Moldova şi BCR Chişinău înainte de a veni în ţara noastră? De cât timp aţi avut nevoie pentru a accepta oferta de a veni în „cea mai săracă ţară din Europa”?

- Nu a fost atât de dificil, deoarece anterior am lucrat timp de cinci ani pentru banca spaniolă CaixaBank în România, respectiv cunoşteam deja câte ceva despre Moldova. Când mi s-a oferit această funcţie, am decis să nu vin la Chişinău până în momentul în care o voi accepta pentru a nu fi influenţat în niciun fel. Poate Moldova şi este cea mai săracă ţară din Europa, dar este o ţară care doreşte să progreseze. Acest lucru face viaţa Dvs. mai uşoară când vine vorba de implementarea unor noi strategii şi îmbunătăţirea climatului de afaceri. A trăi şi a lucra într-o ţară ca Moldova este o experienţă foarte importantă pentru un profesionist.

- Cu ce provocări v-aţi confruntat în primul an de activitate în Moldova şi la ce alte provocări vă aşteptaţi pe viitor?

- În primul rând, după cum, probabil, ştiţi, BCR Chişinău s-a aflat în proces de reorganizare. Astfel, prima provocare a fost de a finaliza procesul de restructurare. La trei luni de la sosirea mea la Chişinău, am obţinut aprobarea pentru a implementa un nou business-plan, iar din ianuarie 2014 muncim intens pentru a realiza acest obiectiv. Activitatea băncii în următorii ani va fi, de asemenea, bazată pe acest plan de activitate. Desigur, vor fi făcute anumite ajustări, dat fiind faptul că acum cunosc ţara mult mai bine decât o cunoşteam cu un an în urmă. Dar trendul a fost stabilit şi noi îl vor urma.

- Aţi putea să ne daţi mai multe detalii despre noul plan de afaceri al băncii?

- BCR Chişinău nu este una dintre cele mai mari bănci din Moldova, dar este una dintre băncile care aduce plusvaloare clienţilor săi. Compania-mamă, BCR, este din România, iar compania-mamă a acesteia, Erste Group, îşi are sediul în Austria. Deci suntem o bancă europeană sută la sută care contribuie activ la dezvoltarea sistemului bancar din Republica Moldova. Scopul BCR Chişinău este de a fi o bancă foarte eficientă şi productivă, iar pentru că banca are şi acţionari, ea trebuie să mai fie şi profitabilă. Strategia noastră este de a fi un partener de încredere pentru sectorul corporativ şi angajaţii săi prin oferirea de soluţii de care aceştia au nevoie şi de servicii excelente.

- Activând în Moldova doar de un an de zile, aveţi o viziune nouă asupra sistemului nostru bancar. Care sunt punctele sale forte, dar şi cele slabe?

- Să fiu sincer, m-am aşteptat la ceva diferit. Majoritatea băncilor au produse foarte bune, iar sistemul bancar în sine este destul de bun pentru o ţară ca Moldova. Aş spune că  în mai multe domenii lucrurile pot fi îmbunătăţite. Impresia mea este că autorităţile doresc să facă schimbări pentru a îmbunătăţi activitatea sectorului bancar.

- Dar ce ne puteţi spune despre politica de supraveghere a Băncii Naţionale a Moldovei (BNM)?

- Este o întrebare foarte dificilă. De regulă, bancherii se plâng atunci când vin auditorii Băncii Naţionale deoarece aceştia sunt foarte exigenţi. În acelaşi timp, trebuie să recunoaştem că lucrurile pot fi îmbunătăţite nu doar în Moldova, dar peste tot în lume. Venind din România, unde monitorizarea din partea băncii centrale este foarte strictă, opinia mea este că BNM are o echipă care doreşte să implementeze proceduri de control şi activitate similare cu cele din ţările mai dezvoltate. Acest lucru nu poate fi însă realizat peste noapte. Oamenii trebuie să înţeleagă că este nevoie de timp pentru ca lucrurile să se schimbe. Dar lucrul cel mai important este că oamenii din Moldova doresc să se schimbe. Situaţia devine mult mai complicată atunci când nu se doreşte să se meargă înainte.

- Este adevărat, dar, din păcate, uneori este nevoie de prea mult timp pentru ca lucrurile să se schimbe.

- Vă voi aduce un exemplu. Am sosit în România în septembrie 2008. Glumesc spunând că am sosit la Bucureşti - eu, valiza mea şi criza economică pentru a lansa o afacere. Aş vrea să vă spun că România s-a schimbat foarte mult în ultimii cinci ani. Dar dacă veţi întreba colegii din România, atunci ei vă vor spune că ţara lor nu s-a schimbat deloc, ceea ce nu este adevărat. Oamenii locuiesc şi lucrează într-o ţară, dar impresia generală este că lucrurile nu se schimbă atât de repede pe cât şi-ar dori, dar ele se schimbă. Acelaşi lucru se va întâmpla, probabil, şi în Moldova.

- Acţionarii unor bănci mari susţin că 14 bănci este un număr prea mare pentru o asemenea ţară cum este Moldova, iar BNM ar trebui să recurgă la pârghii administrative pentru a majora nivelul de capitalizare. În acelaşi timp, reprezentanţii BERD, de exemplu, sunt de părere că băncile din Moldova sunt bine capitalizate, iar cele mari sunt chiar supracapitalizate. Care este opinia Dvs. la acest subiect?

- Este iarăşi o întrebare dificilă. Să lăsăm piaţa să decidă care este numărul necesar de bănci. Scopul meu este de a găsi o nişă pentru BCR Chişinău. Consider că pe piaţa moldovenească nu există loc pentru 14 bănci care să ofere exact aceleaşi servicii, dar există loc pentru bănci care oferă diferite tipuri de servicii, de la cele mai mari, care pot oferi întreg spectrul de produse pe întreg teritoriul ţării, până la băncile mai mici, aşa ca BCR Chişinău, care sunt mai specializate şi cu clienţi mai specifici.

Cât priveşte capitalizarea, la moment, banca noastră este foarte bine capitalizată, dar consider că o bancă niciodată nu este suficient de capitalizată.

- V-aţi referit la faptul că BCR Chişinău ţinteşte clienţi specifici. Aţi putea să ne daţi mai multe detalii?

- Noi ne orientăm, în primul rând, spre sectorul corporativ, atât local, cât şi internaţional şi anume: top producători, furnizori de servicii, exportatori şi importatori, cărora le oferim soluţii adaptate şi abordare individuală. De asemenea, tindem să extindem cooperarea cu angajaţii clienţilor corporativi prin lansarea de oferte speciale, bazate pe canale electronice şi carduri. Suntem prima bancă din Moldova care prestează serviciul Infocont, oferit gratuit, prin intermediul căruia clienţii pot verifica on-line informaţia cu privire la conturile lor. În luna mai curent am lansat o nouă versiune a serviciului Internet banking, iar recent am lansat serviciul de notificare prin SMS a tranzacţiilor efectuate cu carduri. Ambele servicii lucrează foarte bine, iar clienţii sunt mulţumiţi. Pentru a concura eficient, tindem spre astfel de tipuri de specializare.

- Pe lângă cele 14 bănci, pe piaţa din Moldova mai activează câteva zeci de companii de microfinanţare. Unii dintre colegii Dvs. au criticat faptul că aceste companii nu se află sub lupa BNM. Ce credeţi despre această situaţie?

- Situaţii asemănătoare au fost înregistrate nu doar în Moldova, dar şi în alte state, inclusiv în ţara mea natală, Spania, unde banca centrală a fost obligată să ia măsuri pentru a face ordine în acest sector. Activitatea băncilor este strict supravegheată şi ele trebuie să se conformeze mai multor cerinţe. Cred că aceeaşi abordare este necesară în cazul tuturor companiilor prestatoare de servicii financiare. Nu mă pot pronunţa în privinţa numărului instituţiilor financiare, dar consider că acestea trebuie strict monitorizate.

- Care sunt principalele obiective ale planului de afaceri al BCR Chişinău pentru 2014 şi cum decurge implementarea acestuia?

- Rezultatele sunt peste aşteptări şi eu sunt foarte mulţumit. După o perioadă de doi ani în care banca, practic, nu a fost activă din punct de vedere comercial, este nevoie de ceva timp pentru a transmite mesajul că BCR Chişinău a revenit. Am revenit pe principalele arii de business care includ, în primul rând, deservirea sectorului corporativ, cum am menţionat deja. De asemenea, ne concentrăm eforturile pe deservirea angajaţilor clienţilor corporativi şi am lansat oferte speciale pentru acest segment de pe piaţă. Am înregistrat rezultate bune în ambele direcţii. Suntem pe locul opt printre cele 14 bănci la capitolul profit înregistrat în primele nouă luni ale anului 2014. A fost destul de dificil, dar, în acelaşi timp, şi foarte uşor să obţinem acest rezultat deoarece echipa este foarte bună şi dornică să obţină performanţe. Mă bucur de sprijinul membrilor echipei în implementarea noului plan de afaceri. Cât priveşte rezultatele, consider că nu vom avea mari surprize în cele trei luni care au mai rămas până la sfârşitul anului. Rezultatele sunt impresionante, mai ales în comparaţie cu situaţia de acum un an. Astfel sunt foarte mulţumit de rezultatele obţinute.

- Dar aşa cum întotdeauna lucrurile pot fi îmbunătăţite, rezultatele ar fi putut fi mai bune dacă …

- Dacă am fi reuşit să ne majorăm cota de piaţă în deservirea sectorului corporativ. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat încă. Ne aşteptăm la rezultate mult mai bune în 2015 şi în anii următori.

- Care sunt obiectivele principale pentru 2015-2016?

- Nu vă pot da cifre exacte deoarece mai lucrăm la ele. Dar vă pot spune că intenţionăm să extindem semnificativ activitatea de creditare în următorii ani. Pentru anul 2014, precum şi pentru 2015, prognozăm un profit net de circa 19 mil. lei.

- Spre deosebire de băncile cu capital local, BCR Chişinău are acces la „fonduri ieftine şi pe termen lung” puse la dispoziţie de banca-mamă. Totuşi, judecând după rezultate, BCR Chişinău nu pare să profite din plin de aceste resurse. De ce?

- Lucrul pe care îl aud foarte des despre băncile cu capital străin este că ele se mişcă mult mai încet şi sunt foarte exigente. Procesul decizional la băncile cu capital local pare să fie mai rapid, cel puţin, aşa îmi spun toţi. Nu vă pot spune dacă suntem sau nu într-o poziţie mai avantajoasă deoarece, la atragerea unui client nou, rapiditatea în luarea deciziilor este critică. Uneori nu reuşim să atragem anumiţi clienţi deoarece băncile locale sunt mai rapide decât noi. Da, sigur că profităm de faptul că avem în spatele nostru un grup internaţional, dar problema este că noi avem o abordare mai conservativă, mai ales, în domeniul creditării.

- V-am adresat această întrebare deoarece atunci când băncile cu capital străin au început să între pe piaţa RM cu mai bine de un deceniu în urmă, băncile locale erau destul de îngrijorate că pe piaţă vor apărea credite mai ieftine şi pe termen mai lung, iar ele îşi vor pierde o mare parte dintre clienţi. Contrar aşteptărilor, acest lucru nu s-a întâmplat.

- Probabil, aveţi dreptate. Când activam la CaixaBank în România, clienţii de acolo se aşteptau ca băncile cu capital străin să le acorde credite mai ieftine şi pe termen mai lung, dar banca noastră a avut o abordare foarte conservatoare, deoarece ca bancă, trebuie să luăm în consideraţie atât situaţia de pe piaţă, cât şi interesele acţionarilor.

- Putem spune că această abordare conservatoare este caracteristică băncilor care operează într-o ţară străină, în special în regiuni atât de riscante precum ţările din fosta Uniune Sovietică, sau acest lucru este valabil şi pentru băncile din UE?

- Cred că este o caracteristică a tuturor băncilor. Abordarea faţă de afaceri s-a schimbat radical peste tot în lume după criza globală din 2008. Regulile s-au schimbat complet. Companiile locale se aşteaptă ca cele de peste hotare să aducă ceva complet diferit în activitatea lor. Înţeleg acest lucru şi BCR Chişinău aduce în Moldova noi proceduri şi noi metode de înţelegere a businessului, dar nu neapărat şi fonduri mai ieftine şi pentru perioade mai lungi. Clienţii trebuie să îndeplinească anumite cerinţe, dar câteodată acest lucru nu se întâmplă. De exemplu, la ora actuală suntem, probabil, una dintre cele mai ieftine bănci la capitolul finanţare pe termen scurt. Colegii din departamentele de business au undă verde din partea mea pentru a oferi preţuri foarte atractive la credite. În acelaşi timp, continuăm să analizăm foarte atent toate riscurile posibile, ceea ce înseamnă că uneori trebuie să respingem unele cereri care nu întrunesc toate condiţiile necesare.

- Înseamnă aceasta că băncile locale îşi asumă riscuri mai mari?

- Nu neapărat. Nu ştiu exact cum activează acestea. Poate procesul decizional este mai rapid, dat fiind faptul că toate deciziile se iau pe loc, în timp ce noi trebuie să explicăm toate avantajele şi riscurile către compania-mamă şi acest lucru necesită timp. Pentru mine este foarte important să ştiu că BCR Chişinău este din nou prezentă pe piaţă, poate credita şi face acest lucru în condiţii mai atractive. Acordăm şi credite pe un termen mai lung atunci când proiectele sunt, într-adevăr, bune. Pot să vă spun că numărul celor care se adresează la BCR Chişinău pentru a lua credite este în continuă creştere, iar noi ne străduim să luăm toate deciziile, fie pozitive sau negative, foarte repede.

- BCR Chişinău se situează pe penultima poziţie după volumul de depozite atrase de la persoanele fizice. Înseamnă aceasta că banca nu are nevoie de noi resurse sau mijloacele financiare atrase de la populaţie sunt, de regulă, mai scumpe şi pentru perioade mici?

- Am crescut portofoliul de depozite atrase, mai ales de la sectorul corporativ, ţinând cont de avantajele specializării noastre. Astfel, la ora actuală, atragerea depozitelor de la persoanele fizice nu este critică pentru noi.

- Una dintre problemele-cheie cu care se confruntă sistemul bancar din Moldova la moment este lipsa transparenţei. În opinia Dvs., de cât timp va fi nevoie pentru a soluţiona această problemă într-o ţară ca Republica Moldova?

- Nu ştiu de cât timp este nevoie. Cred că este un proces care durează şi care ţine atât de supravegherea băncilor, cât şi de dorinţa de a fi mai transparenţi şi mai competitivi. Probabil, în acest caz, băncile cu capital străin pot fi de ajutor. În cazul nostru, se ştie de la A la Z ce prezintă BCR Chişinău. După cum am menţionat deja, opinia mea personală este că dorinţă de a face schimbări există, dar aceasta nu poate fi realizată peste noapte, nu doar în sistemul bancar.

- Reprezentanţii structurilor financiare internaţionale consideră că băncile din Moldova mai au de lucrat la capitolul creşterea nivelului de concurenţă şi eficienţă şi implementarea unui management de risc mai sofisticat. Sunteţi de acord cu această opinie şi ce paşi întreprinde BCR Chişinău în această direcţie?

- Sunt absolut de acord. De exemplu, când am sosit la Chişinău în octombrie 2013, primul lucru pe care l-am făcut a fost să consolidăm departamentul de risc, să revizuim şi să îmbunătăţim toate procedurile de evaluare a riscurilor. La moment, în proces de derulare se află 43 de proiecte legate de toate activităţile din cadrul băncii. Revizuim procedurile de admitere, administrare şi aprobare a creditelor, orice. Controlul este esenţial, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să faci 1 000 de paşi şi să implici 1 000 de membri ai echipei pentru a controla un lucru simplu. Cuvântul-cheie este încrederea. Dacă oamenii au încredere unii în alţii, iar compania are încredere în membrii echipei sale, atunci ea poate deveni eficientă. Dar dacă nu ai încredere în echipă, atunci vei avea nevoie de ani de zile pentru a realiza anumite lucruri, deoarece întotdeauna  va fi necesar un control dublu sau chiar triplu, iar capătul nu se va vedea. Deci eficienţa şi productivitatea pot fi îmbunătăţite în orice caz.

- Cu ce know-how vine pe piaţă BCR Chişinău? Care sunt avantajele acestei bănci în comparaţie cu celelalte 13 bănci de pe piaţă?

- În primul rând, BCR Chişinău este o bancă orientată spre clienţi, ceea ce înseamnă că încercăm să ajustăm produsele noastre la fiecare client în parte. Nu oferim servicii după principiul „cafea pentru toţi”. Banca este gata să pună la dispoziţia clienţilor săi toate produsele şi serviciile de care aceştia au nevoie. În al doilea rând, fiind parte a grupului Erste şi BCR, suntem banca de acasă pentru multe companii internaţionale care operează în Moldova şi pentru partenerii acestora. În al treilea rând, calitatea serviciilor noastre, am depus eforturi considerabile pentru a reduce timpul de aşteptare. De exemplu, în cazul creditelor, uneori este mai bine să spui „nu” timp de două zile, decât să-l faci pe client să aştepte o lună pentru a-i spune „nu”, sau a spune „da”, dar să mai înaintezi câteva condiţii. Dacă putem acorda un credit, să facem acest lucru rapid, dacă nu, de asemenea, să ne mişcăm rapid. Aceasta este abordarea noastră.

- Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) a deschis recent un oficiu la Chişinău. Reprezentanţii acestei bănci au promis să intensifice cooperarea cu băncile din RM, în special, cu cele transparente, precum este BCR Chişinău. Care vă sunt aşteptările la acest capitol?

- Avem relaţii foarte bune cu toate instituţiile financiare internaţionale. M-am întâlnit deja cu reprezentanţii tuturor instituţiilor financiare internaţionale, inclusiv ai BEI. Am spus anterior că BCR Chişinău este gata să ajute Moldova să progreseze. Avem suficiente mijloace financiare pentru a acorda credite şi suntem în aşteptarea de noi proiecte. Din păcate, instituţiile financiare nu pot deveni antreprenori.

- În timpul vizitei efectuate recent la Chişinău, vicepreşedintele BEI, Wilhelm Molterer, a declarat jurnaliştilor exact acelaşi lucru. El a spus: „Noi nu creăm, noi finanţăm proiecte”.

- Sunt absolut de acord cu această afirmaţie. Putem finanţa un proiect, dar nu putem fi şi antreprenori. Antreprenorii trebuie să înţeleagă că primul proiect este cel mai dificil, iar cele care urmează sunt mult mai uşoare. În cele din urmă, va sosi o zi când asemenea proiecte vor deveni o normalitate. Dar pentru a realiza acest lucru, băncile trebuie să ajute antreprenorii, inclusiv la pregătirea documentelor. BCR Chişinău este gata să facă acest lucru.

- Ce vă impresionează la BCR Chişinău şi în ţară în general? Dar ce v-a dezamăgit deja în Moldova?

- Când am sosit la BCR Chişinău, am încercat să nu judec, să fiu deschis şi să lucrez cu ceea ce voi găsi în bancă. Nimic nu m-a decepţionat la noul meu loc de muncă. Echipa era de încredere şi dornică de muncă, respectiv am fost foarte fericit. În general, mă simt foarte bine în Moldova. În Spania avem tradiţia de a lua masa şi a servi un pahar de vin împreună. Exact acelaşi lucru se întâmplă şi în Moldova, ceea ce îmi face viaţa mult mai uşoară. Bucatele în Moldova sunt excelente. Oamenii sunt foarte amabili, disciplinaţi, dar şi proactivi, lucru care îmi place foarte mult şi care face viaţa managementului mult mai uşoară.

În Moldova, mă bucur de experienţe pe care cei din Europa de Vest nu le pot trăi. Îmi place amestecul de cultură rusească şi europeană care face această experienţă şi mai interesantă.

Hai cu noi și pe Telegram - e simplu și rapid!
Sursa: profit.md

Noutăți similare

Victoriabank a achiziționat BCR Chișinău

Victoriabank a achiziționat azi BCR Chișinău și marchează astfel o premieră pe piața din Republica Moldova: o bancă locală cumpără integral o altă instituție bancară din Moldova ...