Micro, mică, mijlocie sau mare: se schimbă regulile de clasificare a firmelor din Moldova
Din 2027, firmele din Moldova vor fi clasificate după noi praguri, în funcție de active și venituri.
Piața de capital din Republica Moldova se pregătește de reguli mai apropiate de cele aplicate în Uniunea Europeană. Membrii Comisiei pentru economie, buget și finanțe au aprobat raportul la proiectul de lege privind supravegherea prudențială a firmelor de investiții, document care urmează să fie propus Parlamentului spre examinare în prima lectură.
Proiectul a fost elaborat de Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) și are drept scop consolidarea cadrului normativ pentru piața de capital. Inițiativa ține cont de recomandările Comisiei Europene și transpune mai multe directive și regulamente ale Uniunii Europene.
Potrivit autorilor, alinierea la legislația europeană ar urma să contribuie la stabilitatea pieței de capital, la o mai bună protecție a investitorilor și la eficientizarea supravegherii prudențiale.
Noile reguli stabilesc principiile de supraveghere prudențială a firmelor de investiții și a grupurilor acestora. Proiectul se referă și la cerințele de capital inițial, măsurile administrative, sancțiunile aplicabile în caz de nerespectare și transparența procesului de supraveghere.
Prevederile se vor aplica firmelor de investiții supravegheate de CNPF. În cazul instituțiilor de credit care activează pe piața de capital, supravegherea prudențială va fi exercitată de Banca Națională a Moldovei.
Una dintre cele mai importante modificări vizează majorarea capitalului inițial necesar pentru autorizarea firmelor de investiții. Pentru societățile licențiate să tranzacționeze pe cont propriu sau să furnizeze servicii de subscriere, capitalul va crește de la 300.000 de euro la 750.000 de euro.
Totodată, capitalul minim pentru societățile de investiții care nu tranzacționează pe cont propriu și nu implică custodia activelor va fi majorat de la 50.000 de euro la 75.000 de euro.
Pentru ca noile cerințe să nu afecteze brusc activitatea societăților de investiții nebancare, proiectul prevede dispoziții tranzitorii și o implementare graduală.
În Republica Moldova sunt înregistrate 12 societăți de investiții, dintre care 7 sunt bănci, iar 5 sunt societăți de investiții nebancare. Majoritatea oferă servicii limitate, în special executarea ordinelor privind instrumentele financiare și consultanță.
În prezent, nicio societate de investiții din țară nu operează un sistem multilateral de tranzacționare și nu desfășoară activități semnificative de tranzacționare pe cont propriu sau de subscriere de instrumente financiare.
Din 2027, firmele din Moldova vor fi clasificate după noi praguri, în funcție de active și venituri.
Moldova a atras în 2024 investiții străine directe de 0,34 miliarde de dolari, fiind pe locul 36 din 41 în Europa. Clasamentul este condus de Luxemburg, Franța și Spania.
Investițiile străine directe în Republica Moldova sunt concentrate în special în câteva domenii-cheie, arată Studiul 5.0 privind impactul investițiilor străine directe, elaborat de Business Intelligent Services, la inițiativa Agenției de Investiții.