Expert: Benzina, cu 2,12 lei/litru peste minimul din decembrie 2025. De ce s-a scumpit
69
Sursa foto: Simbol
Benzina A95 a ajuns la 23,84 lei/litru, cel mai mare nivel din ultimele 12 luni, după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat astăzi un preț maxim plafonat. Analiza aparține economistului Veaceslav Ioniță, care explică în rubrica „Minut Economic” că scumpirea față de minimul din decembrie 2025 (21,72 lei/litru) este de 2,12 lei/litru.
Potrivit lui Veaceslav Ioniță, graficul ultimelor 12 luni arată un ciclu clar: în martie 2025 benzina a depășit 24 lei/litru, în decembrie 2025 a coborât la 21,72 lei/litru (cel mai mic nivel din ultimii câțiva ani), iar în martie 2026 a revenit brusc la 23,84 lei/litru.
Economistul descompune majorarea de 2,12 lei/litru în trei componente, exprimate în bani:
Politica fiscală: +56 bani/litru. „În fiecare an, acciza la produsele petroliere este majorată. Pe acciză se aplică și TVA”, explică Ioniță, estimând că impactul direct al creșterii accizei din acest an este de aproximativ 56 bani/litru.
Prețul petrolului: ~+85 bani/litru. Potrivit expertului, petrolul a urcat de la aproximativ 67 USD/baril spre 80 USD/baril, iar în scenariul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu sunt invocate niveluri de 90–100 USD/baril. Pentru o economie care importă integral produse petroliere, efectul este direct în prețul la pompă — circa 85 bani din creșterea actuală.
Cursul valutar: ~+70 bani/litru. Ioniță subliniază că produsele petroliere se cumpără în dolari, dar se vând în lei. În perioade de criză, capitalul se refugiază în dolar, iar în ultimele luni dolarul s-a apreciat în Moldova cu circa 3%, ceea ce adaugă aproximativ 70 bani/litru.
„Cu alte cuvinte, peste 70% din scumpire vine din factori externi, în principal tensiunile geopolitice și reacția piețelor financiare”, notează Veaceslav Ioniță. În cifre, din cei 2,12 lei/litru, 56 bani sunt explicați de factorul fiscal intern, iar restul vine din petrol și curs.
În scenariul în care petrolul rămâne sub 80 USD/baril și cursul valutar se stabilizează, prețul ar putea oscila în jurul nivelului actual, potrivit analizei. Dacă însă petrolul urcă spre 90–100 USD/baril și dolarul continuă să se aprecieze, „nu este exclus să revenim peste 24–25 lei/litru”, avertizează expertul.
Costul carburanților rămâne una dintre cele mai sensibile teme pentru bugetele familiilor. Veaceslav Ioniță, expert economic, susține că, pentru a înțelege scumpirile, trebuie urmărită accesibilitatea benzinei, nu doar prețul.
Motorina ajunge la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani. Pentru ziua de 10 martie 2026, prețul maxim stabilit de ANRE este de 23,59 lei/litru, nivel depășit, potrivit analizei expertului economic Veaceslav Ioniță.
Până în 2027, 100.000 de contoare inteligente vor fi instalate în casele moldovenilor, potrivit Ministerului Energiei. Proiectul-pilot, realizat împreună cu PNUD Moldova și finanțat de Guvernul Italiei, va acoperi aproximativ 7% din consumatorii de energie electrică din țară.