Azi: € 19,2601 lei 0,0768 $ 18,3046 lei 0,0069
Mâine: € 19,2604 lei 0,0003 $ 18,2997 lei 0,0049

Erste Group raportează profit peste așteptări datorită îmbunătăţirii economiilor din Europa Centrală şi de Est

Erste Group raportează profit peste așteptări datorită îmbunătăţirii economiilor din Europa Centrală şi de Est Sursa foto: stuffled.com

Grupul bancar austriac Erste se aşteaptă la costuri de risc mai scăzute în acest an, după ce a raportat un profit peste aşteptări în trimestrul doi din 2015, datorită îmbunătăţirii economiilor din Europa Centrală şi de Est (CEE), scrie capital.ro cu referire la Reuters.

Profitul net după deducerea intereselor minoritare a urcat la 261,4 milioane de euro în perioada aprilie-iunie 2015, în timp ce analiştii se aşteptau la 239 milioane de euro.

Banca se aşteaptă anul acesta la costuri de risc situate între 0,9-1,1 miliarde de euro (0,98-1,20 miliarde de dolari), comparativ cu estimarea precedentă, de 1-1,2 miliarde de euro.

Rata creditelor neperformante în totalul împrumuturilor a scăzut la 7,7% la 30 iunie 2015, cel mai redus nivel din decembrie 2010, a anunţat Erste.

În primul semestru din 2015, profitul net a urcat la 487,2 milioane de euro iar indicele de adecvare a capitalului Tier 1 a ajuns la 11,3%.

„Majoritatea pieţelor noastre de bază din CEE au evoluat mai bine decât restul Europei, creşterea economică fiind susţinută tot mai mult de cererea locală. Această evoluţie reprezintă baza pentru două tendinţe încurajatoare care se manifestă simultan: creditele performante au crescut pentru al cincilea trimestru consecutiv, iar rata creditelor neperformante a scăzut pentru al şaselea trimestru consecutiv şi se situează în prezent la 7,7%. Toate pieţele noastre cu excepţia Ungariei au contribuit semnificativ la profitul de 487,2 milioane euro înregistrat de grup. Ungaria rămâne singura ţară unde raportăm un rezultat negativ, dar suntem încrezători ca vom reveni pe profit anul viitor şi pe această piaţă, având în vedere îmbunătăţirile recente ale contextului operaţional şi faptul că Executivul a redus taxa bancară. Per total, bilanţul nostru s-a extins în prima jumătate a acestui an: portofoliul de credite performante a crescut cu 2,4% de la începutul anului, iar cel de depozite a avansat cu 1,6%”, a afirmat directorul general Andreas Treichl.

Activele totale au urcat la 197,5 miliarde de euro la 30 iunie 2015, comparativ cu 196,3 miliarde de euro la sfârşitul anului trecut. Evoluţia bilanţului reflectă majorarea portofoliului de împrumuturi cu 2,2% faţă de finalul anului trecut, la 123,5 miliarde de euro. În plus, portofoliul de depozite s-a majorat cu 1,6%, la 124,5 miliarde de euro.

Venitul operaţional a scăzut cu 0,7% în primele şase luni din acest an, la 3.399,4 milioane de euro, pe fondul menţinerii unui nivel scăzut al dobânzilor în CEE, în timp ce profitul operaţional s-a situat la 1.502,6 milioane de euro.

Estimările Erste privind creşterea economică se situează între 2% şi 4% pentru toate pieţele de bază din CEE, cu excepţia Croaţiei, pe fondul majorării cererii interne. Previziunile privind profitul operaţional indică reducerea cu o cifra mai mică de 5%, în contextul înregistrării unor rezultate operaţionale mai reduse, dar sustenabile, în Ungaria (ca urmare a volumelor mai reduse rezultate din conversia creditelor în valută) şi in România (efect unwinding mai redus), precum şi al menţinerii contextului caracterizat de dobânzi reduse.

Erste Group deține bănci în Austria (Erste Bank der oesterreichischen Sparkassen AG), Republica Cehă (Česká spořitelna), Slovacia (Slovenská sporiteľňa), Ungaria (Erste Bank Hungary), Croația (Erste Bank Croatia, Erste&Steiermärkische Bank), Serbia (Erste Bank a.d. Novi Sad), România (Banca Comercială Română), Muntenegru (Erste Bank AD Podgorica Montenegro) și Republica Moldova (BCR Chișinău).

Hai cu noi și pe Telegram - e simplu și rapid!
Sursa: capital.ro

Noutăți similare

Victoriabank a achiziționat BCR Chișinău

Victoriabank a achiziționat azi BCR Chișinău și marchează astfel o premieră pe piața din Republica Moldova: o bancă locală cumpără integral o altă instituție bancară din Moldova ...