Cum evaluați măsurile din „Politica fiscală 2.0”, prezentate de premierul Vasile Tofan și propuse spre consultare?
Constatarea amiabilă la accidente auto ar putea fi făcută online: plafon de până la 50.000 lei
66
Sursa foto: Simbol
CNPF anunță că a aprobat trimiterea spre avizare repetată și consultare publică a proiectului care actualizează procedura de constatare amiabilă a accidentului de vehicul, în baza Legii nr. 106/2022 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.
Pe scurt, proiectul propune o procedură unitară de constatare amiabilă în două variante: pe hârtie și în format electronic, prin intermediul aplicației guvernamentale integrate a serviciilor electronice. CNPF precizează că ambele modalități vor avea aceeași valoare juridică.
În varianta electronică, procedura include identificarea digitală a conducătorilor auto, completarea și semnarea formularului prin servicii de încredere, iar documentul urmează să fie transmis automat (împreună cu cererea de despăgubire) către p, prin platforma de interoperabilitate MConnect.
Un alt element important vizează plafonul maxim al despăgubirilor pentru daune materiale revendicate prin constatarea amiabilă, stabilit în corelare cu evoluția daunei medii aferente RCA interne: 25.000 lei pentru formularul completat pe hârtie și 50.000 lei pentru procedura realizată electronic.
CNPF menționează că, prin această hotărâre, se urmărește modernizarea și digitalizarea procedurii, precum și creșterea eficienței în procesarea dosarelor de daună.
Banca Națională a Moldovei a aplicat două sancțiuni pe piața asigurărilor: o amendă de peste 264.000 de lei administratorului unui agent de asigurare și retragerea licenței unui broker.
Înainte să deschizi un cont de plăți, banca sau un alt prestator va trebui să îți ofere un document standardizat cu tarifele și comisioanele aferente serviciilor.
OCN „MOGO LOANS” a fost amendată de Comisia Națională a Pieței Financiare cu 250.000 de lei, după ce a executat doar parțial o prescripție mai veche a autorității