Maib ia măsuri de economisire a energiei în contextul crizei energetice
În contextul crizei energetice, maib a început să aplice un set de măsuri prin care își reduce consumul de energie electrică în sucursale și oficii.
Sursa foto: moldova.org
Banca Națională a Moldovei a emis un comunicat în care oferă detalii privind înstrăinarea acțiunilor MAIB și acțiunile ce urmează a fi întreprinse în cazul depistării existenței unei activități concertate a noilor acționari.
Începînd cu luna martie au fost efectuate numeroase tranzacții cu acțiunile MAIB, cota cărora reprezintă aprox. 30% din capitalul social al băncii. Acțiunile au fost transferate către companii înregistrate în Marea Britanie, Cipru și Letonia.
Vedeți în continuare textul integral al comunicatului BNM:
"Conform Legii instituțiilor financiare, în cazul constatării activității concertate a acționarilor unei bănci care dețin cota substanțială în capitalul băncii, exercițiul unor drepturi aferente ale acționarilor este suspendat de drept din data achiziției de acțiuni realizate fără permisiunea BNM. În aceasta situație Banca Națională informează acționarii respectivi și banca comercială despre incidența prevederilor legale în termen de 5 zile de la data la care a aflat despre achiziția în cauză.
În perioada 15 -18 martie 2013, au fost efectuate cca. 23 de tranzacții de proporții mici cu acțiunile băncii în mărime de cca. 1.66% din capitalul social, care reprezintă unele suspiciuni cu privire la legalitatea acestora.
Pe 10 si 24 aprilie 2013, au fost tranzacționate acțiunile ale doi acționari, care dețineau a câte 4.99% din capitalul social al băncii.
În perioada 14-18 mai 2013, au fost tranzacționate acțiunile deținute de 3 acționari din Slovenia și unu din Olanda cu o cotă totală de participare în capitalul social al băncii de 18.20%.
Acțiunile menționate au fost transferate către 7 companii înregistrate în Marea Britanie, Cipru și Letonia, fiecare companie deținând cota de participare sub 5 la sută, care nu necesită obținerea permisiunii prealabile din partea Băncii Naționale.
Banca Națională examinează în prezent informația disponibilă cu referire la tranzacțiile respective și a solicitat de la organele abilitate orice probă disponibilă, care ar indica existența unei activități concertate a noilor acționari.
În cazul în care vor fi acumulate probe suficiente care să indice achiziționarea unei cote substanțiale în capitalul BC „Moldova - Agroindbank” SA fără permisiunea BNM, ultima va informa acționarii și banca despre suspendarea drepturilor acționarilor, după cum s-a specificat mai sus.
Tranzacțiile recente cu acțiunile băncii nu au afectat buna activitate a BC „Moldova - Agroindbank” SA. Banca Națională va întreprinde ferm toate măsurile legale pentru a proteja stabilitatea BC „Moldova - Agroindbank” SA și a sistemului bancar din Republica Moldova."
În contextul crizei energetice, maib a început să aplice un set de măsuri prin care își reduce consumul de energie electrică în sucursale și oficii.
Banca Națională a Moldovei a aplicat o amendă de 544.768,09 lei pentru BC „EuroCreditBank” S.A., în urma unor încălcări constatate în domeniul guvernanței interne, gestiunii riscului TIC și securității informației, dar și al administrării activității băncii.
În luna februarie 2026, depozitele noi atrase de bănci au constituit 25,52 miliarde de lei, iar cea mai mare parte a banilor a venit din mediul de afaceri, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, scrie Mold-Street.