Azi: € 20,2752 lei 0,0060 $ 17,3559 lei 0,1085

Băncile americane și europene accelerează adopția AI. Ce pericole apar pentru securitatea financiară

Băncile americane și europene accelerează adopția AI. Ce pericole apar pentru securitatea financiară Sursa foto: Simbol

Băncile din Europa se pregătesc să primească acces la modelul de inteligență artificială Mythos, dezvoltat de start-up-ul american Anthropic, după ce primele instituții financiare mari din SUA au început deja să testeze această tehnologie. Extinderea vine într-un moment în care tot mai multe bănci încearcă să recupereze rapid decalajul în cursa globală pentru AI, potrivit Agerpres.

Potrivit unor surse apropiate dosarului, accesul pentru băncile europene și britanice ar putea fi oferit chiar în următoarele zile sau săptămâni. Procesul include însă verificări de siguranță, astfel încât implementarea să nu creeze vulnerabilități în infrastructura tehnologică a instituțiilor financiare.

Modelul Mythos a fost oferit inițial partenerilor din inițiativa Project Glasswing și altor organizații care gestionează infrastructură software critică. JPMorgan Chase este singura bancă despre care Anthropic a spus public că are acces la Mythos, însă, potrivit Reuters, și Bank of America a făcut parte din program și a testat intern tehnologia.

Pe fundalul acestui avans, experții în securitate cibernetică avertizează că noul model ridică provocări importante pentru industrie. Temerile vizează atât rezistența actualelor sisteme bancare, cât și riscul unor noi breșe sau utilizări abuzive, subiect care a fost discutat inclusiv la reuniunea de primăvară a Fondului Monetar Internațional.

În același timp, presiunea concurențială crește. Președintele Băncii Centrale a Germaniei, Joachim Nagel, a cerut ca toate instituțiile să aibă acces la această tehnologie, pentru a evita apariția unor avantaje inegale între jucătorii din sistemul financiar.

Totul despre bănci, într-o singură postare. Zilnic. Urmărește Bancamea pe Telegram

Noutăți similare