Azi: € 19,3310 lei 0,0039 $ 17,6765 lei 0,0077
Mâine: € 19,2787 lei 0,0523 $ 17,6788 lei 0,0023

7 întrebări și 7 răspunsuri privind intervenția timpurie de la Moldindconbank

7 întrebări și 7 răspunsuri privind intervenția timpurie de la Moldindconbank Sursa foto: micb.md

Banca Națională a Moldovei a publicat un material în care explică intervenția timpurie de la BC „Moldindconbank” S.A. prin intermediul a 7 întrebări și răspunsuri.

Vedeți în continuare explicațiile BNM referitor la Moldindconbank, dar și a întregului sector bancar.

1. Care va fi efectul intervenției timpurii asupra activității băncii?

BC „Moldindconbank” S.A. va activa în continuare în regim normal și va presta serviciile pe care le oferea anterior. Activitatea operațională a băncii se va desfășura în conformitate cu politica băncii. Toate subdiviziunile ei își continuă funcționarea în regim normal.

Măsurile de intervenție timpurie nu afectează relațiile băncii cu clienții acesteia. Clienții vor fi deserviți în continuare în conformitate cu angajamentele existente, banca va presta toate serviciile pe care le oferea anterior, inclusiv cele legate de operațiunile cu depozitele, de creditare și decontări.

Măsurile de intervenție timpurie nu-i vor afecta pe angajații băncii.

Regimul de intervenție timpurie nu are ca scop lichidarea băncii. Măsurile dispuse de Banca Națională a Moldovei vizează doar acționarii băncii care activau concertat și, parțial, conducerea acesteia și nu are ca scop stoparea sau periclitarea activității băncii.

2. Care sunt acțiunile Băncii Naționale a Moldovei în domeniul transparentizării acționariatului băncilor comerciale și îmbunătățirii guvernanței corporative?

Instituirea regimului de intervenție timpurie la BC „Moldindconbank” S.A. se înscrie în seria de măsuri ale Băncii Naționale a Moldovei în vederea transparentizării acționariatului băncilor comerciale.

Banca Națională a Moldovei a creat, în octombrie 2015, o unitate specială de monitorizare a acționarilor, ce are ca scop urmărirea respectării cerințelor stabilite de Legea instituțiilor financiare cu privire la calitatea acționariatului bancar, inclusiv identificarea relațiilor de concertare nedeclarată între acționarii băncilor și identificarea beneficiarilor finali reali ai acțiunilor.

În urma analizei și evaluării acționarilor BC „Moldova-Agroindbank” S.A., prima bancă, ca mărime din sistem, Banca Națională a Moldovei a identificat două grupuri de persoane care acționau concertat în raport cu această bancă și au achiziționat anterior o cotă substanțială în capitalul social fără a dispune de permisiunea prealabilă scrisă a Băncii Naționale. Ca urmare, prin Hotărârile Comitetului executiv din 23 decembrie 2015 și 2 martie 2016, au fost suspendate unele drepturi ale acestor acționari care dețineau cumulativ 3,53% și 39,58% respectiv și a fost retrasă confirmarea a trei administratori ai băncii, care au fost votați de acționarii blocați. În urma aplicării procedurilor legale și a Hotărârii CNPF din 25 martie 2016, aceste acțiuni au fost anulate și au fost emise acțiuni noi, care aparțin BC „Moldova-Agroindbank” S.A. În septembrie 2016, acțiunile noi emise au fost expuse vânzării la Bursa de Valori a Moldovei. Potențialii cumpărători vor trebui sa obțină permisiunea prealabilă a Băncii Naționale a Moldovei și să corespundă exigențelor de transparență, aptitudine și reputație (fit-and-proper) stabilite în Legea instituțiilor financiare.

În urma analizei și evaluării acționarilor BC „Moldindconbank” S.A., a doua bancă, ca mărime din sistem, Banca Națională a Moldovei a identificat un grup de persoane care acționau concertat în raport cu această bancă și au achiziționat anterior o cotă substanțială în capitalul social fără a dispune de permisiunea prealabilă scrisă a Băncii Naționale. Ca urmare, prin Hotărârea Comitetului executiv din 20 octombrie 2016, au fost suspendate unele drepturi ale acestor acționari, care dețin cumulativ 63,89%. Mandatele membrilor Consiliului BC „Moldindconbank” S.A. au încetat din data de 20 octombrie 2016, fiind înlocuiți de administratorul temporar al Băncii Naționale a Moldovei.

În urma solicitărilor Băncii Naționale a Moldovei de restabilire a funcționalității Consiliului de Administrație al BC „Victoriabank” S.A. prin asigurarea cvorumului necesar, Adunarea generală a acționarilor BC „Victoriabank” S.A. a ales, pe data de 8 iulie 2016, noi membri pentru completarea Consiliului. În urma evaluării candidaților, Banca Națională a Moldovei a confirmat desemnarea a doi noi administratori, restabilindu-se astfel cvorumul și funcționalitatea Consiliului de Administrație. Prima ședință a Consiliului a avut loc pe data de 14 octombrie 2016, după aproape doi ani de blocaj al activității acestui organ.

Transparentizarea acționariatului băncilor comerciale și îmbunătățirea guvernanței corporative face parte din angajamentele incluse în Memorandumul de politici economice și financiare din cadrul acordului la nivel de personal dintre autoritățile Republicii Moldova și experții Fondului Monetar Internațional, încheiat la 26 iulie 2016. Conform angajamentelor față de Fondul Monetar Internațional, Banca Națională a Moldovei va continua verificarea calității acționarilor din toate băncile comerciale din Republica Moldova și implementarea măsurilor de îmbunătățire a guvernanței corporative.

3. De ce au fost blocați acționarii BC „Moldindconbank” S.A. și de ce acum?

Fragmentarea de către persoane care activează concertat a cotelor în capitalul social al băncilor comerciale sub pragul legal care necesită permisiunea Băncii Naționale a Moldovei (1% după modificarea Legii instituirilor financiare în august 2014), dar care împreună dețin o cotă de peste 1%, este una dintre formele de deținere ilegală a cotelor în capitalul băncilor și creează o structură de proprietate netransparentă în sectorul bancar. Legea instituțiilor financiare prevede expres că acționarii băncilor urmează să declare beneficiarii finali și concertarea lor eventuală și să obțină permisiunea prealabilă în scris a Băncii Naționale pentru dobândirea unei cote substanțiale din capitalul unei bănci.

Pentru a lupta cu acest fenomen, în cazurile încălcării acestor prevederi, Banca Națională urmează să blocheze unele drepturi aferente acțiunilor respective și anume dreptul de vot, de convocare și desfășurare a adunării generale a acționarilor, dreptul de a introduce chestiuni în ordinea de zi, dreptul de a propune candidați pentru consiliul societății, organul executiv și comisia de cenzori, precum și dreptul de a primi dividende. Conform procedurilor legale, acționarii sunt notificați despre suspendarea acestor drepturi și somați, în timp de trei luni, să-și expună spre vânzare acțiunile ce le aparțin. În caz că vânzarea lor nu se produce, acțiunile sunt anulate, și în loc se emite același număr de acțiuni noi, emise de și aparținând băncii respective. La rândul său, banca le expune spre vânzare și după înstrăinarea acestora mijloacele obținute sunt achitate acționarilor inițiali.

Banca Națională a Moldovei a constatat că un grup de persoane acționează concertat în raport cu BC „Moldindconbank” S.A., prin achiziționarea anterioară și deținerea unei cote substanțiale în capitalul social al băncii, în mărime de 63,89 la sută, pe 20 octombrie 2016, după mai multe luni de lucru al Unității de monitorizare a acționarilor și al Departamentului juridic pentru avizarea legală a deciziei BNM.

4. De ce a fost institut regimul de intervenție timpurie la BC „Moldindconbank” S.A.?

Ținând cont de faptul că, capitalul băncii este deținut în proporție de cel puțin 50% de persoane care nu dispun de permisiunea Băncii Naționale a Moldovei în conformitate cu Legea privind redresarea și rezoluția băncilor, BNM a instituit, începând cu 20 octombrie 2016, un regim de intervenție timpurie în vederea asigurării unei conduceri sănătoase și prudente a activității băncii în perioada de soluționare a deficiențelor identificate în structura de proprietate a acesteia. Intervenția timpurie se desfășoară în conformitate cu Titlul III (art.42-54) din Legea privind redresarea și rezoluția băncilor nr.232 din 03.10.2016 (Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 343-346 art. 707 din 04.10.2016).

Menținerea în funcție a membrilor Consiliului BC „Moldindconbank” S.A., aleși cu votul acționarilor blocați (majoritari la adunarea acționarilor) nu este compatibilă cu scopul îmbunătățirii guvernanței corporative a băncii urmărit prin decizia BNM. În consecință, pentru a asigura gestiunea băncii în regim normal, Banca Națională a Moldovei a decis să înlocuiască membrii Consiliului prin administratori temporari în virtutea prevederilor Legii privind redresarea și rezoluția băncilor. Conform Legii privind redresarea și rezoluția băncilor, Banca Naţională a Moldovei poate desemna orice administrator temporar fie pentru a înlocui temporar organul de conducere al băncii, fie pentru a conlucra temporar cu organul de conducere al băncii şi specifică acest lucru în decizia sa la momentul desemnării.

Banca Națională a Moldovei l-a desemnat în calitate de administrator temporar pe Aureliu Cincilei, viceguvernator al BNM, care va fi președinte al Comitetului de conducere al BC „Moldindconbank” S.A., Victor Cibotaru va continua să îndeplinească funcția de prim-vicepreședinte al Comitetului de conducere al BC „Moldindconbank” S.A., Leonid Talmaci, care a îndeplinit anterior funcția de președinte al Comitetului de conducere al BC „Moldindconbank” S.A., a fost desemnat de Aureliu Cincilei, în calitatea sa de administrator temporar al băncii, în funcția de consilier al președintelui Consiliului începând cu data de 21 octombrie 2016. În cel mai scurt timp, vor fi desemnați noi membri ai Consiliului sau ai Comitetului de conducere al BC „Moldindconbank” S.A., care vor fi selectați din rândul specialiștilor independenți, autohtoni și străini, cu o bogată experiență în domeniile financiar-bancar, juridic sau economic.

Menținerea continuității manageriale face parte din soluțiile oferite de regimul de intervenție timpurie.

5. Ce prevede regimul de intervenție timpurie?

Intervenția timpurie reprezintă un set de măsuri ce pot fi luate de către Banca Națională în privința unei bănci, inclusiv în cazul în care capitalul băncii  este deținut în proporție de cel puțin 50% de persoane care nu dispun de permisiunea Băncii Naționale a Moldovei.

Aceste măsuri se referă, în principal, la solicitări adresate băncii privind efectuarea unui șir de acțiuni, cum sunt, între altele, înlocuirea organelor de conducere a acesteia, implementarea aranjamentelor prevăzute în planul de redresare, elaborarea planurilor de negociere a restructurării datoriilor, efectuarea de modificări în strategia de afaceri, structura juridică sau cea operațională a băncii.

Ținând cont de principiul proporționalității, legea prevede competența Băncii Naționale de a desemna unul sau mai mulți administratori temporari ai băncii. Această prevedere a fost pusă în aplicare de Banca Națională a Moldovei în cazul BC „Moldindconbank” S.A.

Durata măsurii de intervenție timpurie în cazul BC „Moldindconbank” S.A. este de 3 luni. Dacă în această perioadă nu se va reuși înlăturarea încălcărilor legate de acționariatul băncii, regimul de intervenție timpurie poate fi prelungit.

6. Ce prevede Legea privind redresarea și rezoluția băncilor?

Legea privind redresarea și rezoluția băncilor reglementează prevenirea crizelor bancare și asigură rezoluția ordonată a băncilor în curs de a intra în dificultate, minimizând totodată impactul acestora asupra economiei reale și a finanțelor publice. Această lege transpune standardul internațional în domeniul „Atributele-cheie pentru regimuri eficiente de rezoluție”, aprobat în noiembrie 2011 de Consiliul pentru Stabilitate Financiară, precum și Directiva 2014/59/UE privind redresarea şi rezoluția instituțiilor bancare.

Noile reguli sunt necesare în special pentru a preveni ajungerea unei bănci în stare de dificultate sau, în cazul în care aceasta se produce, pentru a reduce la minimum consecințele, în sensul menținerii funcțiilor de importanță sistemică ale băncii, prin viabilizarea acesteia sau prin transferul acestor funcții la o altă entitate. În acest scop, noua lege prevede o serie de măsuri ce pot fi utilizate de Banca Națională a Moldovei, între care intervenția timpurie, vânzarea afacerii, banca-punte, separarea activelor sau recapitalizarea internă. Intervenția timpurie este una dintre cele mai moderate soluții, deoarece scopul ei principal este preîntâmpinarea unor posibile pierderi sau deteriorări, spre deosebire de alte mecanisme, care pot fi aplicate după ce banca a intrat sau este susceptibilă de a intra în dificultate majoră.

Este important de menționat că noua lege urmărește scopul de a evita efectele negative asupra stabilității financiare naționale, în special prin prevenirea contagiunii, inclusiv asupra infrastructurilor pieței şi prin menținerea disciplinei pe piață; protejarea fondurilor publice, prin reducerea la minimum a dependenței de sprijin financiar public extraordinar; protejarea deponenților care intră sub incidența legislației privind garantarea depozitelor; protejarea fondurilor şi a activelor clienților. 

7. Care este situația BC „Moldindconbank” S.A. și a sistemului bancar?

Potrivit rapoartelor prezentate de bancă, la situația din 30.09.2016, BC „Moldindconbank” S.A. respectă indicatorii prudențiali stabiliți prin actele normative ale Băncii Naționale a Moldovei, cu excepția expunerii nete asumate de bancă față de o persoană sau un grup de persoane acționând concertat, care depășește limita maximă stabilită în actele normative ale BNM. Pe parcursul anului 2016, capitalul a înregistrat o creștere. În prezent, banca dispune de un volum semnificativ de lichidități.

Situația din sector poate fi caracterizată drept una satisfăcătoare. Băncile licențiate din Republica Moldova dispun de lichidități înalte: indicatorul lichidității curente pe sector, la 30.09.2016, a constituit 47.2%. Media suficienței capitalului ponderat la risc pe sector a constituit 28.7% (normativul fiind de 16 la sută). Capitalul de gradul I pe sector a înregistrat o valoare de 9,160.7 mil. de lei, băncile fiind capitalizate suficient. Ponderea creditelor neperformante în total credite pe sector a constituit 15.8%.

Hai cu noi și pe Telegram - e simplu și rapid!
Sursa: bnm.md

Noutăți similare