Acasă Blog Pagina 467

Băncile din Hong Kong – printre cele mai profitabile instituţii de credit din lume

Conform unui studiu, controlul riguros al costurilor şi o mai bună calitate a activelor le-a permis băncilor majore din Hong Kong să le ofere acţionarilor cele mai mari câştiguri din regiune, scrie bursa.ro.

Băncile mari din Hong Kong sunt unele dintre cele mai profitabile instituţii de credit din lume, în parte datorită fundamentelor pieţei, dar mai ales deciziilor de limitare a costurilor, spun experţii din industrie, conform South China Morning Post.

HSBC Hong Kong, Bank of China Hong Kong şi Hang Seng Bank au avut rezultate mult mai bune decât Standard Chartered şi Bank of East Asia, scrie sursa menţionată, adăugând că alţi factori care generează rentabilitatea sectorului includ creşterea creditării şi reducerea problemelor substanţiale legate de calitatea activelor.

Banca americană de investiţii Morgan Stanley a calculat că băncile de retail din Hong Kong le-au oferit investitorilor câştiguri care au avut un avans combinat de aproximativ 14% în ultimii cinci ani. Evoluţia este cea mai importantă în rândul indicelui MSCI Asia Pacific ex Japan. În plus, studiul subliniază că evoluţia pozitivă poate fi observată şi dacă este analizată contribuţia diviziilor din Hong Kong la rezultatele celor mai mari bănci globale cu prezenţă în acest oraş.

Grupul bancar britanic HSBC Holdings a realizat un profit înainte de taxe de 10,2 miliarde de dolari în primul semestru din acest an, iar divizia HSBC din Hong Kong a generat aproape jumătate din această cifră: 4,6 miliarde de dolari. La rândul său, Standard Chartered din Marea Britanie a anunţat pentru primul semestru un profit impozabil de 1,91 miliarde de dolari, în vreme ce Standard Chartered Bank Hong Kong a obţinut mai bine de o treime din sumă: 662 milioane de dolari.

„Acest lucru aminteşte dominaţia diviziei din Hong Kong, în pofida faptului că recenta creştere a Standard Chartered în acest oraş a fost mai slabă raportat la cea a rivalilor săi”, a spus, în raport, Ian Gordon, şef al departamentului de cercetare bancară din cadrul Investec.

Pe de altă parte, Anil Agarwal, şef al diviziei de cercetare bancară pentru Asia, de la Morgan Stanley, a subliniat:

„În Hong Kong, dacă ai o cotă de piaţă consolidată, ai nevoie de mult mai puţine sucursale ca să îţi creşti baza de depozite”.

În Hong Kong, depozitele per capita trec de 200.000 de dolari SUA, nivelul fiind cel mai ridicat din Asia. Pentru comparaţie, în India, depozitele per capita sunt de numai 1.200 de dolari.

Credite fără dobândă de la MAIB

0

BC „Moldova Agroindbank” SA lansează o ofertă unică pe piaţa din Republica Moldova, destinată persoanelor fizice!

Începând cu data de 21 august 2017, clienţii MAIB pot obţine un credit de consum sau imobiliar cu 0% rata dobânzii, pentru primele 6 luni de viaţă a împrumutului. Fiind scutiţi de dobândă pentru 180 de zile, beneficiarii de credite vor achita mai puţin pentru deservirea acestora.

Astfel, Moldova Agroindbank oferă noi oportunităţi pentru a beneficia de credite în condiţii avantajoase.

În plus, MAIB oferă soluţii de refinanţare a creditelor contractate de la alte instituţii financiare, fără achitarea comisionului unic.

După expirarea perioadei de 6 luni, dobânda la credite va fi una flotantă şi se va stabili în mărime de 10% anual pentru creditele „Multiopţional” şi Creditele imobiliare, iar la acordarea „Creditului pentru finanţarea cheltuielilor personale” se va aplica o dobândă  de 11% anual.

Campania promoţională „Creditele de la MAIB te fac fericit! 180 de zile fără dobândă la credit” se desfăşoară în perioada 21 august – 21 noiembrie 2017.

Mai multe detalii despre produsele şi serviciile din oferta MAIB pot fi obţinute în orice filială, accesând Extrasul Campaniei Promoţionale sau apelând Call Center (022) 268 999.

ProCredit Bank închide agenția din or. Edineț începând cu 28 octombrie 2017

0

Despre acest fapt banca anunță prin intermediul unui comunicat de presă plasat pe site-ul oficial. Această măsură se datorează procesului de consolidare a rețelei de agenții a băncii.

Agenția ProCredit Bank din or. Edineț, situată pe str. Independenței 82, își va încheia activitatea începând cu 28 octombrie 2017. Clienții sunt rugați să se adreseze în subdiviziunea băncii din or. Bălți sau oricare altă subdiviziune din țară.

Vedeți în continuare anunțul integral al băncii. Pentru informații detaliate apelați 0800 000 10.

“Stimaţi clienţi, B.C. ProCredit Bank S.A, îşi consolidează rețeaua de Agenţii.

Astfel, Agenţia Edineţ al Filialei nr.1 Chişinău va înceta activitatea începând cu data de 28.10.2017.

Vom fi bucuroşi să vă vedem pe adresa: mun. Bălţi, str. Ştefan cel Mare, 20 sau în oricare altă subdiviziune a Băncii.

Ne cerem scuze pentru incomodităţile create. Pentru informaţii suplimentare apelaţi 0800 000 10.”

Portofoliul de credite al grupul ProCredit a atins valoarea de 3,8 miliarde euro – 90,5% fiind acordate businessului

Grupul ProCredit anunță o creștere dinamică a rezultatelor financiare pentru al doilea trimestru al anului curent. Portofoliul de credite al grupului crescut cu 4,8% în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent, atingând valoarea de 3,8 miliarde euro la 30 iunie 2017.

Cel mai puternic factor al acestei creșteri este dezvoltarea segmentului principal de afaceri, și anume finanțările ce variază de la 30.000 EUR la 3.000.000 EUR. Acest segment a înregistrat o creștere de 9,9% în prima jumătate a anului curent, atingând valoarea absolută de 3,2 miliarde euro. Creșterile pe acest segment în regiunile Sud-Estul Europei și Europa de Est au fost de 9,6% și 14,6% respectiv. Dintre toate subdiviziunile grupului, băncile din Bulgaria, Serbia, Kosovo și Ucraina au înregistrat cele mai mari creșteri ale portofoliului. Creșterea se datorează bunului climat investițional și focusării strategice a grupului pe IMM-uri.

Dezvoltarea portofoliului de credite a grupului a fost afectată în această perioadă de către reducerea planificată a împrumuturilor ce nu depășesc 30.000 euro. Per total, acest segment a înregistrat o scădere cu 115 milioane euro în prima jumătate a lui 2017. ProCredit anticipează ieșirea completă din acest segment (pînă la 30.000 euro) să fie finalizată pînă la sfârșitul anului 2017.

90,5% (3,3 miliarde de euro) din portofoliul de credite reprezintă împrumuturile oferite businessului (afacerilor). Dintre acestea, 21,4% sunt creditele acordate sectorului agricol.

Cota împrumuturilor oferite persoanelor fizice este minoră (9,5% sau 348 milioane euro), iar marea majoritate a acestora (76,9% sau 267 milioane euro) sunt destinate pentru cumpărarea, renovarea sau îmbunătățirea eficienței energetice a imobilelor. Creditele de consum au atins cifra de 62 milioane euro la nivelul întregului grup.

Portofoliul de credite al grupului ProCredit continuă să fie pe larg diversificat – cele mai mari 10 expuneri reprezintă 1,8% din întreg portofoliul înregistrat la 30 iunie 2017.

Profitul net raportat pentru prima jumătate de an a atins valoarea de 23,6 milioane euro.

După automatizarea cu succes a operațiunilor cash prin intermediul spațiilor de auto-deservire, grupul ProCredit se va focusa acum pe utilizarea pe larg a serviciilor sale de online banking. Grupul targetează în special cei cu venituri medii spre înalte, și care se interesează de utilizarea serviciilor bancare moderne. Datorită focusării pe automatizarea proceselor, grupul a reușit să reducă numărul punctelor de deservire și respectiv numărul angajaților.

Boris Kostadinov, membru al comitetului de conducere al grupului ProCredit a declarat:

“Suntem satisfăcuți de performanța înregistrată în prima jumătate a anului curent. Creșterea puternică a portofoliului de credite a depășit așteptările noastre. Acest fapt demonstrează că soluțiile financiare pe care le oferim pentru întreprinderile mici și mijlocii acordă suportul exact necesar pentru dezvoltarea cu succes a afacerilor lor.”

Testarea sistemului Web banking de la Moldindconbank – avantaje și dezavantaje

0

Recent am primit invitația băncii Moldindconbank de a testa unele produse și servicii oferite de bancă. Am acceptat cu plăcere, mai ales că efectuez regulat operațiuni bancare și plus la asta eram curios să văd ce reprezintă sistemul MICB de web-banking pentru persoane fizice.

Interacțiune cu MICB am avut la un nivel destul de simplu, cândva demult, vre-o 8-10 ani în urmă am avut câteva carduri de salariu acolo, dar toată interacțiunea s-a rezumat la retragerea banilor din bancomat, plus careva plăți la comercianți.

Anul trecut (2016) însă, când banca promova insistent un pachet de servicii pentru cei tineri (pînă la 30 de ani) fără taxă de emitere și deservire, am depus cererea pentru un nou card. Entuziasmul însă nu a durat mult, așa că cardul pe care l-am primit în toamna lui 2016 își aștepta momentul de a „intra în scenă”.

Dar iată că avenit propunerea băncii de testare și cardul îl aveam deja la mine și nu era nevoie să merg la bancă pentru emiterea unui card nou. Am sunat la serviciul de suport carduri (022 548 940) pentru a afla dacă cardul meu e valabil. Cardul era ok, deci sunt pregătit pentru începerea testării. Să începem cu abonarea la Web banking.

Înregistrarea în sistemul de online banking de la Moldindconbank

Înregistrarea a fost mult mai simplă decât credeam, și se face în câțiva pași simpli:

1. Accesarea micb.md, secțiunea Abonare și introducerea numărului cardului

2. Introducerea parolei de siguranță, trimisă prin SMS la numărul de telefon care a fost atașat la momentul emiterii cardului

3. Crearea numelui de utilizator și parolei

Și atât. În câteva clipe aveam acces la web bankingul băncii. Din propria experiență, pot să spun acesta este cea mai simplă metodă de abonare la serviciile bancare la distanță pe care am încercat-o – fără deplasarea la filială, stat în rând, completare de contracte și alte foițe doar pentru bife. Pentru metoda de abonare – nota 10.

Pentru a putea începe testarea este nevoie de ceva bani. Așa că m-am deplasat la cel mai apropiat bancomat cash-in și am alimentat cardul cu 200 lei. Banii au ajuns instant în cont, fapt controlat la bancomat. 1 leu pentru vizualizarea soldului la bancomat nu e cel mai plăcut lucru, dar acestea sunt tarifele băncii la moment.

Să trecem la însuși sistemul de web banking – arată simplu și structurat – cu principalele secțiuni evidențiate în partea de sus – Istoria tranzacțiilor, Carduri și conturi, Achitări și transferuri, Setări și Mesaje.

Achitarea serviciilor comunale – Moldova Gaz

Aveam o factură neachitată către Moldova Gaz, și am început procedura de achitare

1. Din meniul Achitări și transferuri am selectat submeniul Servicii Comunale. A apărut lista furnizorilor ce pot fi achitați prin intermediul aplicației de web banking.

2. Am introdus numărul contului personal (indicat în factură) pentru a obține factura

3. Sistemul a găsit factura mea neachitată în mărime de 6 lei 36 bani. Introduc tot aici datele de pe contor.

4. Urmează confirmarea tuturor informațiilor înainte de achitare.

5. Nemijlocit achitarea, care este confirmată și de SMS.

Transferul către alt cont în altă bancă

A doua zi am încercat să transfer bani către un alt card deschis la altă bancă din MD. Aici am rămas surprins pentru că sistemul web banking nu permite transferuri între conturi IBAN to IBAN. Informația a fost confirmată de către Support. În schimb poți efectua transferuri P2P de pe un card pe alt card, în cadrul aceleași sisteme de plăți (Visa to Visa sau Mastercard to Mastercard). Cardul meu de la Moldindconbank este MasterCard, iar în portmoneu mai am un alt card MasterCard, emis de către altă bancă din RM. Deci voi încerca să transfer bani de pe un card pe altul.

Să trecem la transferul propriu zis între cele 2 carduri MasterCard:

1. Din meniul Achitări și transferuri am selectat Transferuri pe carduri/conturi, apoi Transfer pe card MasterCard străin.

2. Am introdus numărul celuilalt card, suma transferului (care este de minim 200 lei) și numele beneficiarului.

3. Confirm operațiunea prin introducerea parolei trimise prin SMS

4. Transferul de bani s-a făcut imediat, ceea ce reprezintă un foarte mare avantaj, confirmarea fiind ilustrată prin cele 2 SMS ale băncilor de mai jos. În situații urgente, și mai ales seara sau în week-end este un serviciu care într-adevăr te poate salva – fie că trebuie să transferi copiilor sau rudelor aici în Moldova sau peste hotare. Atunci când ai nevoie de rapiditate, serviciul dat, accesibil direct din Web banking, este extrem de util.

Costul transferului pe care l-am efectuat între 2 carduri MasterCard este în mărime de 1% + 1 euro (pentru cardurile Visa este de 0,5%+0,5 euro), ceea ce înseamnă 23 lei pentru transferul de test de 200 lei. Comisionul pentru un astfel de transfer de 1.000 lei ar fi în jurul de 31 lei. Cu cât mai mare suma, cu atât mai nesemnificativ devine mărimea comisionului în comparație cu beneficiul pe care îl oferă,

Apropo, transferurile între cardurile Moldindconbank sunt gratis, iar luând în considerație că MICB are cele mai multe carduri în circulație pe piață (peste 580 mii), serviciul are un mare potențial de utilitate.

Plata pentru serviciile Starnet

Sunt abonat Starnet de foarte mulți ani și am achitat către ei prin toate metodele posibile – la oficiile lor, prin intermediul terminalelor de plată, direct pe site-ul lor, din web bankingul altor bănci etc. În ultima perioadă achit direct pe site-ul lor – trebuie doar de introdus datele de pe card, nu se percepe comision și parcă e mai sigur când achiți direct la furnizor pe site.

Acum am încercat din contul Moldindconbank. Achitarea nu a durat mai mult de 1 minut, ceea ce cu siguranță economisește din timpul petrecut cu achitările.

1. Selectăm furnizorul din categoria Servicii de telecomunicații.

2. Introducem ID-ul și suma spre achitare.

3. Confirmăm operațiunea.

4. Atât.

Suplinirea contului Orange

De asemenea am suplinit contul telefonului mobil Orange, operațiune care poate fi făcută și direct pe site-ul Orange. Aici totul se petrece și mai rapid, fără introducerea datelor cardului. Câteva clickuri și contul Orange a fost deja suplinit.

Achitarea contului pentru Asociația de locatari

Asociația noastră de locatari (ACC 55/493) are contul deschis în altă bancă. În lista asociațiilor care pot fi achitate prin web bankingul de la Moldindconbank nu am găsit-o, respectiv nu pot să achit nici într-un fel. Aici este un mic dezavantaj pentru mine personal, dar dacă Asociația Dvs. are cont deschis la Moldindconbank, atunci și aceste plăți se vor face într-un minut, fără mari bătăi de cap.

Stabilirea limitelor pentru tranzacții

Mi-a plăcut această opțiune accesibilă direct în web-banking. Se pot stabili și modifica oricând limitele pentru tranzacții pe zi sau pe lună, pentru tranzacții la bancomate sau P2P. Aceste limite sunt foarte binevenite împotriva fraudelor sau atunci când încredințați cardul copiilor Dvs. de exemplu. Foarte simplu de utilizat, confirmarea efectuându-se doar prin trimiterea unei parole prin SMS.

Sistemul de web banking mai are și alte lucruri utile cum ar fi:

  • blocarea/deblocarea cardului;
  • abonare/dezabonare și modificarea nr. telefon la serviciul SMS notificări;
  • generarea codului pentru a retrage bani de la bancomat fără card- Cash by Code;
  • vizualizarea extraselor din cont;
  • vizualizarea și tipărirea rechizitelor bancare;
  • redenumirea cardurilor (atunci când aveți mai multe carduri, opțiunea vă ajută să le identificați mai rapid) etc.

Un serviciu revoluționar mi s-a părut „Cash by code”

Am fost curios să văd cum lucrează această opțiune. În termeni mai simpli – poți retrage bani de la bancomat fără card. Să încercăm:

1. Selectăm cardul după care opțiunea Generarea codului pentru Cash by code

2. Introducem suma pe care vrem să o retragem de la bancomat

3. Confirmăm operațiunea prin introducerea codului trimis prin SMS

4. Primim codul format din 6 cifre

5. Mergem la bancomat sau transmitem acest cod oricărei persoane (cărei vrem să-i transferăm banii). Selectăm de la ecranul bancomatului meniul Cardless

6. Alegem Cash by code -> ridicare numerar

 

7. Introducem codul din 6 cifre și suma care trebuie să o ridicăm

 

8. Money!

Serviciu Cash by code devine solicitat atunci când doriți de exemplu să transferați unui prieten, rude care se află în alt oraș din Moldova. Așa cum Moldindconbank are peste 200 de bancomate în toate orașele din țară și costul serviciului este de doar 1 leu – opțiunea dată este o alternativă reală transferurilor prin careva persoane terțe, prin șoferul de rutieră ș.a.m.d. Simplu, ați generat codul în web banking, ați trimis persoanei codul din 6 cifre, iar în clipa următoare aceasta poate retrage banii de la oricare bancomat Moldindconbank. Apropo, codul este valabil 24 ore și poate fi anulat la dorință, suma maximă este de 3000 lei/zi.

Concluzii

Mi-a plăcut multe lucruri la utilizarea sistemului de web banking MICB – modul de abonare, SMS-notificările, rapiditatea cu care se fac plățile sau transferurile, însuși designul și modul în care este gândită utilizarea sistemului de online banking. Totul destul de simplist și fără lucruri, funcții sau clickuri inutile. Web-bankingul este confortabil pentru cei care primesc salariul sau alte plăți pe cardul MICB și au mai multe conturi la această bancă. De asemenea este foarte bună dacă membrii familiei sunt și ei clienți MICB, atunci transferul de fonduri între conturi se face rapid și chiar fără costuri.

Este minunat dacă îl utilizezi doar pe acesta, însă la interacțiunea cu alte bănci, sunt stabilite restricții și din această cauză apare un careva discomfort (de exemplu, imposibilitatea de a transfera către alte conturi pe baza IBAN). Personal utilizez cardurile a 3-4 bănci și mi-aș dori mai multă libertate în ceea ce privește circulația mijloacelor bănești între conturi. Dar această opțiune probabil va fi implementată pe viitor.

Am încercat să testez cât mai multe opțiuni și servicii accesibile din web bankingul oferit de Moldindconbank și recunosc că experiența a fost una plăcută.

În perioada următoare voi testa aplicația de mobile banking a Moldindconbank. Sper să fie la fel de utilă ca și internet bankingul. Dar despre avantajele și dezavantajele utilizării acesteia – în următorul review.

Autor: Sergiu Tabarcea

Intesa Sanpaolo urmează să cumpere Banque Morval, o bancă privată elvețiană

Intesa Sanpaolo ar urma să achiziţioneze banca privată elveţiană Banque Morval, într-o tranzacţie evaluată la 150-200 de milioane de euro, scrie economica.net cu referire la Reuters.

După ce a salvat doi creditori regionali (Veneto Banca și Banca Popolare di Vicenza), Intesa Sanpaolo – cea mai mare bancă de retail din Italia – a exclus luna aceasta orice fuziuni sau achiziţii, cu excepţia unor tranzacţii minore în sectorul de gestionare a averilor.

Banque Morval, cu filiale în Geneva şi Lugano, este deţinută de familia Zanon di Valgiurata, și gestionează active de 3,3 miliarde de euro.

Achiziţionarea Banque Morval ar putea fi anunţată în curând, iar finalizarea tranzacţiei este aşteptată până la sfârşitul anului. După ce va fi achiziţionată Banque Morval, aceasta va fi gestionată de Fideuram subsidiara de private banking a Intesa Sanpaolo, susţin sursele.

În rândul băncilor italiene, Intesa este o raritate – profitabilă şi bine capitalizată. În timp ce rivalele sale, UniCredit şi Monte dei Paschi, se luptă cu credite neperformante de miliarde de euro, Intesa a reuşit să plătească dividende generoase, în pofida situaţiei economice dificile din Italia.

Amintim că Intesa Sanpaolo este prezentă și în Republica Moldova, unde a preluat recent operațiunile Eximbank Gruppo Veneto Banca.

Cele mai profitabile depozite bancare la termen în euro (august 2017)

0

Vă prezentăm cele mai atractive oferte ale băncilor licențiate din Republica Moldova pentru depozitele noi la termen (6, 12 și 24 luni) în euro (EUR), în vigoare la 14 august 2017. Clasamentul nu include depozitele destinate unor categorii aparte de clienți (copii, pensionari sau migranți).

Top depozite 6 luni

1,5% – rata dobânzii anuală oferită de Comerțbank (depozitele Barocco și Renaissance). Depuneri suplimentare permite oferta Renaissance. Retrageri parțiale de mijloace bănești nu sunt posibile la nici una din cele 2 oferte. Sold minim: 100 EUR la ambele depozite.

1,25% – dobândă accesibilă la Moldova Agroindbank (depozitele Clasic și Clasic+). Oferta Clasic+ permite depuneri suplimentare la cont (în primele 90 de zile) și retrageri parțiale înainte de termen. Sold minim: 100 EUR (Clasic) și 10.000 EUR (Clasic+).

1% – rata dobânzii oferită de multiple bănci: Comerțbank (depozitele Modern și Barocco VIP), Moldova Agroindbank (depozitul Clasic+) și EuroCreditBank (depozitul Standard). Depuneri suplimentare permit toate ofertele. Retrageri parțiale înainte de termen permit ofertele Modern și Clasic+. Sold minim: 100 EUR (Modern și Standard), 500 EUR (Clasic+) și 25.000 EUR (Barocco VIP).

Top depozite 12 luni

2,75% – dobânda anuală oferită de către depozitul Barocco (Comerțbank). Depuneri suplimentare sau retrageri înainte de termen nu se permit. Sold minim: 100 EUR.

2,5% – dobândă accesibilă la Comerțbank prin intermediul depozitului Gotic. Nu se permit nici depuneri suplimentare nici retrageri parțiale înainte de termen. Rata dobânzii – fixă. Sold minim – 100 EUR.

2% – dobândă oferită de 3 instituții financiare: Comerțbank (depozitele Renaissance și Barocco VIP), EuroCreditBank (depozitul Standard) și FinComBank (depozitul Tradițional flotant). Depuneri suplimentare permit depozitele Renaissance (nelimitat cu excepția ultimei luni), Barocco VIP (în prima jumătate a termenului) și Standard (fără limite). Retrageri parțiale înainte de termen nu permite nici unul din depozitele menționate.

Top depozite 24 luni

3,25% – dobânda anuală oferită de către depozitul Barocco (Comerțbank). Depuneri suplimentare sau retrageri înainte de termen nu se permit. Sold minim: 100 EUR.

3% – rata dobânzii oferită de către Moldova Agroindbank (depozitul Clasic) și FinComBank (depozitul Tradițional flotant). Nu se permit depuneri suplimentare sau retrageri de bani înainte de termen. Sold minim – 100 EUR pentru ambele depozite.

2,75% – dobândă accesibilă la Comerțbank (depozitul Barocco VIP). Se permit depuneri suplimentare, retrageri înainte de termen nu sunt posibile. Sold minim: 25.000 EUR.

Toate ofertele băncilor licențiate privind depozitele la termen le puteți vizualiza în pagina Depozite, unde puteți efectua căutări în dependență de valută, termenul plasării mijloacelor bănești, bancă comercială și alte opțiuni.

Telebank Money Transfer de la EuroCreditBank te ajută să primești banii simplu și rapid direct pe cardul tău bancar

0

Ai de primit un transfer bănesc (Western Union, Unistream, Ria, Blizko, Золотая Корона)? Acum nu trebuie să mergi la bancă prin căldură. Сu ajutorul serviciului TMT-Money Transfer de la EuroCreditBank primești banii simplu și rapid direct pe cardul tău bancar.

Împreună cu EuroCreditBank descoperă Telebank Money Transfer (TMT) – o metodă simplă și comodă de a primi un transfer bănesc de la rude, apropiați și prieteni direct în cont sau pe card, fără necesitatea de a veni la bancă.

Nu este secret, că în ziua de astăzi, fiecare bancă le oferă clienților săi deservirea la distanță a conturilor bazată pe tehnologii de conexiune prin telefon sau Internet ce includ noi servicii de informare și de plată. Aceste servicii se conectează suplimentar pe lângă serviciile bancare de bază: carduri de plată, depozite, credite. Prin intermediul acestor servicii se pot obţine informaţii despre conturile personale şi se pot efectua plăţi bancare. EuroCreditBank le oferă aceasta posibilitate clienților prin intermediul sistemului de deservire la distanţă Telebank.md. Sistemul Telebank.md reprezintă un număr mare de opţiuni şi instrumente, dar despre un instrument existent care vă permite să economisiţi o mulţime de timp şi nervi pentru a primi un TRANSFER BĂNESC de peste hotare, vă vom releva în acest articol.

Telebank Money Transfer (TMT) – reprezintă o nouă posibilitate de primire la distanță a remiterilor de bani pe contul propriu sau pe cardul bancar deschis în EuroCreditBank, fără a fi nevoie să vizitaţi o filială a băncii. Este necesar să vizitaţi o filială a băncii doar o singură dată, pentru a deschide un cont bancar şi pentru a vă conecta la sistemul de la distanţă Telebank.md, precum și achiziționarea cheilor unice pentru autorizarea tranzacțiilor – în continuare fiind liberi în acțiunile Dumneavoastră.

În prezent, emigranții care lucrează în afara Republicii Moldova, pot trimite bani prin orice sistem de transfer pe numele lor propriu având posibilitatea de a-i primi prin intermediul TMT şi alegând să depună mijloacele băneşti în contul curent, de card sau în contul de depozit la EuroCreditBank. Beneficiarii transferurilor băneşti, rezidenţi ai Republicii Moldova, care nu doresc să piardă timpul stând în cozi interminabile, la fel le va fi comod să utilizeze TMT.

Pentru a asigura securitatea traficului în sistemul Telebank.md se utilizează tehnologia de criptare (SSL), conectarea fiind în baza numelui de utilizator și a unei parole sigure, toate operațiunile din sistem sunt confirmate prin semnătura electronică – un analog al semnăturii olografe, pe baza de chei unice TAN. Sistemul utilizează, de asemenea, limite privind sumele anumitor operațiuni.

Deci pentru a primi un transfer bănesc prin intermediul TMT* este necesar de a parcurge trei paşi şi anume:

  • De a fi înregistrat pe site-ul Telebank.md;
  • De a completa cererea de primire a transferului bănesc;
  • De a autoriza operaţiunea de primire a transferului bănesc.

Şi EuroCreditBank te mulţumeşte cu 50 Lei oferiţi suplimentar pe contul curent (oferta valabilă în perioada 20.07.2017 – 30.09.2017)

* Important! Serviciul Telebank Money Transfer este disponibil tuturor clienţilor băncii conectați la sistemul de deservire la distanţă Telebank.md. Pentru a face acest lucru este necesar de a alege una din filialele băncii pe site-ul www.ecb.md, de a o vizita şi de a primi gratis mijloacele de acces la sistem, precum si de a achiziţiona cheiţe unice pentru autorizarea operațiunilor.    

Convertirea valutei la eliberarea transferului nu se efectuează, deoarece valuta transferului trebuie să corespundă valutei contului deschis în bancă.

Prin intermediul serviciului Telebank Money Transfer al EuroCreditBank, puteți primi transferuri prin următoarelor sisteme de transferuri bănești:

Pentru întrebări referitor la remiterile de bani Telebank Money Transfer (TMT), puteți primi suportul informațional la numerele de telefon 0 800 500 20 sau + 373 22 500 200.

Telebank Money Transfer — Rapid! Comod! Simplu!

Cele mai profitabile depozite bancare la termen în dolari SUA (august 2017)

0

Vă prezentăm cele mai atractive oferte ale băncilor licențiate din Republica Moldova pentru depozitele noi la termen (6, 12 și 24 luni) în dolari SUA (USD), în vigoare la 11 august 2017. Clasamentul nu include depozitele destinate unor categorii aparte de clienți (copii, pensionari sau lucrători migranți).

Top depozite 6 luni

2,25% – rata dobânzii oferită de Moldova Agroindbank (depozitul Clasic). Depuneri suplimentare de mijloace bănești sau retrageri parțiale înainte de termen nu se permit. Sold minim: 100 USD.

2% – dobândă accesibilă la Moldindconbank prin intermediul depozitului Serenada. Se permit depuneri la cont (cu excepția ultimelor 3 luni). Sold minim – 100 USD.

1,9% – dobândă oferită de depozitul Maestro (Moldindconbank). Se permit depuneri de bani în primele 3 luni. Retrageri înainte de termen nu sunt posibile. Sold minim – 100 USD.

Top depozite 12 luni

3% – rata dobânzii accesibilă la depozitele Barocco (Comerțbank) și Tradițional flotant (FinComBank). Depuneri suplimentare și retrageri parțiale nu se permit. Sold minim – 100 USD pentru ambele depozite.

2,75% – rata dobânzii oferită de Moldova Agroindbank (depozitul Clasic). Depuneri suplimentare de mijloace bănești sau retrageri parțiale înainte de termen nu se permit. Sold minim: 100 USD.

2,65% – rata dobânzii anuală oferită de Comerțbank prin intermediul depozitului Gotic. Depuneri suplimentare sau retrageri înainte de termen nu sunt posibile. Sold minim – 100 USD.

Top depozite 24 luni

3,5% – rata dobânzii oferită de Moldova Agroindbank (depozitul Clasic), Comerțbank (depozitul Barocco) și FinComBank (depozitul Tradițional flotant). Depuneri suplimentare de mijloace bănești sau retrageri parțiale înainte de termen nu se permit la nici una din cele 3 oferte. Sold minim: 100 USD la toate opțiunile prezentate.

3,25% – rata dobânzii anuală oferită de Comerțbank prin intermediul depozitului Gotic și Moldindconbank, depozitul Serenada. Depuneri suplimentare în cont permite Moldindconbank. Rata dobânzii – fixă, la Comerțbank. Sold minim – 100 USD la ambele depozite.

3,15% – dobândă oferită de depozitul Maestro (Moldindconbank). Se permit depuneri de bani în primele 3 luni. Retrageri înainte de termen nu sunt posibile. Sold minim – 100 USD.

Toate ofertele băncilor licențiate privind depozitele la termen le puteți vizualiza în pagina Depozite, unde puteți efectua căutări în dependență de valută, termenul plasării mijloacelor bănești, bancă comercială sau alte opțiuni.

Cele mai profitabile depozite bancare la termen în lei (august 2017)

0

Vă prezentăm în continuare cele mai atractive oferte ale băncilor licențiate din Republica Moldova pentru depozitele noi la termen în lei (MDL), în vigoare la 10 august 2017. Clasamentul nu include depozitele bancare destinate unor categorii aparte de clienți (copii, pensionari sau migranți).

Top depozite 3 luni

4,5% – dobândă oferită de către Moldindconbank (depozitul Serenada) și Moldova Agroindbank (depozitul Clasic). Nu se permit depuneri suplimentare sau retrageri parțiale înainte de termen. Sold minim: 1.000 MDL pentru ambele oferte.

4% – rata dobânzii oferită de depozitele: Maestro (Moldindconbank), Tradițional Fix (FinComBank), Classico (Eximbank), Classique (Mobiasbancă) și Standard (EuroCreditBank). Depuneri suplimentare permite EuroCreditBank. Retrageri parțiale înainte de termen nu permite nici una din oferte. Rata dobânzii fixă – la depozitele FinComBank și Moldindconbank. Suma minimă de constituire: 500 MDL (FinComBank, Mobiasbancă și EuroCreditBank), 1.000 MDL (Moldindconbank) și 3.000 MDL (Eximbank).

3,5% – dobândă accesibilă la depozitele Stabil (MAIB), Sonata (Moldindconbank) și Estival 2017 (Victoriabank). Depuneri suplimentare permit ofertele MAIB și Victoriabank, retrageri parțiale înainte de termen nu permite nici una din cele 3 oferte. Rata dobânzii – fixă, la depozitele MAIB și Moldindconbank. Sold minim – 500 MDL (MAIB) și 1.000 MDL (Moldindconbank și Victoriabank).

Top depozite 6 luni

5,5% – dobândă valabilă la depozitele: Clasic (BCR Chișinău), Clasic (MAIB), Classique (Mobiasbancă), Tradițional flotant (FinComBank) și Serenada (Moldindconbank). Depuneri suplimentare permite Moldindconbank. Retrageri de mijloace bănești înainte de termen nu permite nici unul din cele 5 depozite. Sold minim: 500 MDL (Mobiasbancă și FinComBank), 1.000 MDL (Moldindconbank și MAIB) și 5.000 MDL (BCR Chișinău).

5% – rata dobânzii oferită de depozitele: Gotic (Comerțbank), Renaissance (Comerțbank), Maestro (Moldindconbank), Clasic+ (MAIB), Standard (EuroCreditBank), Evident (BCR Chișinău), Classico (Eximbank) și Estival 2017 (Victoriabank). Depuneri suplimentare permit toate depozitele cu excepția Gotic și Classico. Retrageri parțiale din cont înainte de termen permite MAIB și Victoriabank. Sold minim: 1.000 MDL (BCR Chișinău, Comerțbank, EuroCreditBank, Victoriabank și Moldindconbank), 3.000 MDL (Eximbank) și 100.000 MDL (MAIB).

4,7% – dobândă oferită de FinComBank prin intermediul depozitului Tradițional Fix. Nu se permit depuneri suplimentare sau retrageri parțiale înainte de termen. Rata dobânzii – fixă. Sold minim – 500 MDL.

Top depozite 12 luni

7% – dobândă anuală oferită de BCR Chișinău (depozitul Clasic BCR). Depuneri suplimentare și retrageri parțiale înainte de termen nu se permit. Sold minim – 5.000 MDL.

6,75% – rata dobânzii oferită de depozitele Classico (Eximbank) și Tradițional flotant (FinComBank). Depuneri la cont și retrageri parțiale din cont nu permite nici unul din cele 2 depozite. Sold minim – 500 MDL (FinComBank) și 3.000 MDL (Eximbank).

6,5% – dobândă oferită de 6 depozite: Classique (Mobiasbancă), Serenada (Moldindconbank), Clasic (MAIB), Standard (EuroCreditBank), Maxima (FinComBank) și Evident (BCR Chișinău). Depuneri la cont permit toate ofertele cu excepția Classique și Clasic. Retrageri parțiale înainte de termen sunt posibile doar în cazul ofertei FinComBank.

Top depozite 24 luni

8% – dobândă accesibilă la Mobiasbancă (depozitul Classique), FinCombank (depozitul Tradițional flotant) și MAIB (depozitul Clasic). Depuneri suplimentare și retrageri parțiale înainte de termen nu permite nici un depozit. Sold minim – 500 MDL (Mobiasbancă și FinComBank) și 1.000 MDL (MAIB).

7,75% – rata dobânzii oferită de Moldindconbank (depozitul Serenada), Eximbank (depozitul Classico), Moldova Agroindbank (depozitul Capital+ cu plata lunară a dobânzii) Se permit depuneri suplimentare în cazul MAIB și Moldindconbank, retrageri înainte de termen – nu sunt posibile la una din cele 3 oferte. Sold minim – 1.000 MDL (MAIB și Moldindconbank) și 3.000 MDL (Eximbank).

7,5% – dobândă anuală oferită de EuroCreditBank (depozitul Standard), FinComBank (depozitul Maxima) și MAIB (depozitul Capital+ cu capitalizarea dobânzii). Toate cele 3 depozite permit depuneri suplimentare de mijloace bănești în cont. Retrageri parțiale înainte de termen permite doar FinComBank. Sold minim – 1.000 MDL (FinComBank și MAIB) și 2.000 MDL (EuroCreditBank).

Toate ofertele băncilor comerciale privind depozitele la termen le puteți vizualiza în pagina Depozite, unde puteți efectua căutări în dependență de valută, termenul plasării mijloacelor bănești, banca preferată și alte opțiuni.