Acasă Blog Pagina 439

Delegația Republicii Moldova a participat la Washington la Ședințele FMI și Băncii Mondiale

0

Delegația Republicii Moldova, condusă de ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, și guvernatorul BNM, Sergiu Cioclea, a efectuat o vizită la Washington pentru a participa la Ședințele de primăvară ale Fondului Monetar Internațional (FMI) și Grupului Băncii Mondiale, care s-au desfășurat în perioada 16-22 aprilie 2018, anunță un comunicat de presă al regulatorului.

În cadrul vizitei, reprezentanții Ministerului Finanțelor și Băncii Naționale au discutat cu oficiali de rang înalt ai FMI, Băncii Mondiale, Societății Financiare Internaționale (IFC), Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Comisiei Europene despre implementarea reformelor economice și bancare în Republica Moldova.

În special, delegația moldovenească a avut întrevederi cu:

  • Mitsuhiro Furusawa (director general adjunct al FMI);
  • Poul Thomsen (director al Departamentului  european al FMI);
  • Anthony De Lannoy (director executiv al FMI pentru Moldova);
  • Ben Kelmanson (șef al Misiunii FMI pentru Moldova);
  • Kristalina Georgieva (director general al Băncii Mondiale);
  • Cyril Muller (vicepreședinte al Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală);
  • Frank Heemskerk (director executiv al Băncii Mondiale pentru Moldova);
  • Satu Kahkonen (director al Băncii Mondiale pentru Belarus, Ucraina și Moldova);
  • Georgina Baker (vicepreședinte al IFC pentru America Latina, Caraibe, Europa și Asia Centrală);
  • Jason Brett Pellmar (director al IFC pentru Moldova, Ucraina și Belarus);
  • Pierre Moscovici (comisar european pentru afaceri economice și financiare);
  • Elena Flores (director al Comisiei Europene pentru relații economice internaționale);
  • Alain Pilloux (vicepreședinte al BERD, responsabil de sectorul bancar);
  • Betsy Nelson (director al BERD, responsabil de riscuri și conformitate);
  • Francis Malige (director al BERD pentru regiunea Europei de Est si Caucaz).

Octavian Armașu și Sergiu Cioclea au mai participat la ședința de primăvară a Constituenței FMI și Grupului Băncii Mondiale, condusă de Belgia și Olanda, care reunește 15 țări din regiunea Benelux, Europa de Est, Caucaz și Israel.

Tot la Washington, oficialii moldoveni au purtat discuții cu reprezentanții Trezoreriei SUA și ai Departamentului de Stat, informându-i despre avansarea programului cu FMI și domeniile de colaborare în cadrul asistenței tehnice oferite de administrația americană.

Din delegația moldovenească au mai făcut parte Veronica Vragaleva, viceministru al Finanțelor, Vladimir Munteanu, prim-viceguvernator al BNM, și Cristina Harea, viceguvernator al Băncii Naționale.

EuroCreditBank lansează campania „Depozite crescute cu grijă”

0

EuroCreditBank vine din nou cu o ofertă uluitoare pentru persoanele care doresc să-şi sporească economiile sale.

Prin campania “Depozite crescute cu grijă” se oferă cele mai mari rate ale dobânzii pentru depozitele acceptate – până la 8% anual pentru depozitele în lei moldoveneşti şi până la 3,25% anual pentru depozitele în valută străină.

Condiţiile de plasare vă oferă flexibilitate în utilizare:

  • Se oferă posibilitatea de a efectua depuneri suplimentare, deci există posibilitatea sporirii economiilor Dumneavoastră;
  • Rata dobânzii înregistrează creşteri pe măsura creşterii termenului de păstrare a depozitului, păstrînd opţiunea extragerii depozitului înainte de termen.

Campania “Depozite crescute cu grijă” de la EuroCreditBank este valabilă până la 30.06.2018.

Află mai multe detalii pe www.ecb.md, vino la orice sucursală sau contactează banca la +373 22 500-200.

Banii Dumneavoastră vor fi în siguranţă la EuroCreditBank!

BC EuroCreditBank S.A. este o bancă universală, cu un nivel ridicat de lichiditate şi înregistrează unul din cele mai mari ritmuri de creştere în sistemul bancar din Republica Moldova. Activitatea băncii este bazată pe principii de prudenţă, siguranță, transparență, încredere, calitate și orientare spre client.

Global Finance a numit cele mai bune bănci din 22 de țări din Europa Centrală și de Est în 2018

Revista Global Finance a anunțat recent cea de-a 25-a ediție anuală de premiere a celor mai bune bănci din lume (World’s Best Banks in 2018).

Întregul raport cu câștigătorii va apărea în luna mai a anului curent, unde vor putea fi găsiți câștigătorii din peste 150 de țări de pe glob. Câștigătorii vor fi divizați pe regiuni – Africa, Asia-Pacific, Europa Centrală și de Est, America Latină, Orientul Mijlociu, America de Nord și Europa de Vest.

Toate alegerile au fost făcute de către editorii Global Finance după consultările cu conducătorii financiari corporativi, bancheri și consultanți bancari. De asemenea Global Finance a efectuat un sondaj printre abonații săi pentru a crește acuratețea și fiabilitatea rezultatelor.

Criteriile luate în considerare la selectarea câștigătorilor: creșterea activelor, profitabilitatea, prezența geografică, relațiile strategice, dezvoltarea de noi afaceri, produse inovaționale, opinia analiștilor, consultanților bancari și a altor experți din domeniu.

Câștigătorul regional pentru Europa Centrală și de Est a fost ales Raifeisen Bank International.

Cea mai bună bancă din Moldova în topul Global Finance este Moldova Agroindbank.

Câștigătoarea din România – Raiffeisen Bank.

Credit Bank of Moscow a fost aleasă cea mai bună bancă din Rusia, iar Raiffeisen Bank Aval – câștigătoarea din Ucraina.

Toți câștigătorii din regiunea Europa Centrală și de Est sunt prezentați în continuare.

Băncile din Moldova au raportat 522 milioane lei profit în trimestrul I (2018)

0

Banca Națională a Moldovei a publicat datele privind contul de profit sau pierdere al sectorului bancar la data de 31.03.2018. Astfel, pe parcursul trimestrului I al anului curent sistemul bancar al Republicii Moldova a generat un profit cumulat de 522,3 milioane lei.

În comparație cu aceeași perioadă a anului precedent (ianuarie-martie 2017) când acest indicator înregistra valoarea de 499,8 milioane lei, profitul total pe sector s-a majorat cu 4,5%.

Cel mai mare profit la sfârșitul lunii martie l-a raportat Moldova Agroindbank – 187,7 milioane lei. Locul secund este ocupat de Moldindconbank cu un rezultat financiar de 138,1 milioane lei profit. Poziția a 3-a îi revine Victoriabank, care a finisat primele 3 luni cu un profit net în mărime de 80,5 milioane lei.

Pe locul 4 se clasează Mobiasbancă Groupe Societe Generale, profitul raportat pentru perioada analizată a constituit 66,4 milioane lei.

În continuare în clasament urmează ProCredit Bank (20 milioane lei), Energbank (13,2 milioane lei), FinComBank (9 milioane lei), BCR Chișinău (7,7 milioane lei), Comerțbank (5,6 milioane lei) și EuroCreditBank (2,1 milioane lei).

Eximbank Gruppo Veneto Banca a raportat pierderi în valoare de 8,1 milioane lei pentru activitatea din primul trimestru, fiind astfel unica bancă din cele 11 licențiate care raportează pierderi pentru perioada sus menționată.

Comparând cu rezultatele raportate pentru anul precedent (trimestrul I, 2017):

  • 7 bănci (MAIB, Moldindconbank, Victoriabank, ProCredit Bank, BCR Chișinău, Comerțbank și EuroCredit Bank) și-au îmbunătățit rezultatul;
  • 4 instituții financiare (Mobiasbancă, Energbank, Eximbank și FinComBank) au înregistrat diminuarea indicatorului de profit net.

Vedeți informații detaliate în graficul și tabelul ce urmează.

                             

Microinvest a deschis oficial o nouă reprezentanță în or. Cahul

0

La data de 19 aprilie în or. Cahul a avut loc evenimentul deschiderii oficiale a unei noi reprezentanțe Microinvest. Bucuria evenimentului a fost împărtășită împreună cu clienții business, persoanele fizice, partenerii, angajații precum și conducerea companiei. Petrecerea a avut loc într-o atmosferă caldă și prietenoasă, au fost adresate multe urări de bine și mulțumiri de către clienții curenți și partenerii companiei.

În discursul său, directorul executiv Dmitrii Svinarenco, a felicitat oaspeții și gazdele evenimentului cu relocarea într-un nou oficiu modern și confortabil, dorind tuturor atingerea scopurilor propuse și noi recorduri în rezultatele obținute. 

“Regiunea în care activează reprezentanța Cahul, este una deosebită și foarte frumoasă, aici deja de secole locuiesc într-o armonie diferite națiuni, fiecare păstrându-și cultura și tradiția. Aceasta ne motivează și mai mult să cunoaștem genurile de activitate a fiecărei afaceri în parte. Ne este foarte plăcut că rezultatele pe care le atingem în această piață demonstrează că înțelegem necesitatea ei, venim cu o abordare individuală a fiecărui gen de activitate, și chiar a fiecărui client. Din aceste considerente, în ultimul an, am dublat portofoliul de creditare, majorând esențial baza de clienți și în același timp păstrând calitatea portofoliului la cel mai înalt nivel”, a menționat în mesajul său de salut Victor Focșa, Expert Superior în creditare, responsabil de dezvoltarea reprezentanței.

 

Oficiul companiei, este amplasat în inima orașului, oferind tuturor locuitorilor accesibilitate și comoditate, fiind dotat inclusiv și cu locuri de parcare. Echipa de profesioniști amabili și atenți, este mereu la dispoziția clienților să ofere consultații cu privire la diversitatea posibilităților de creditare.

Calitatea și viteza deservirii companiei este evidențiată și de clienții acesteia:

„În oficiul din Cahul aveți o echipă deosebit de sudată, productivă și eficientă. De câțiva ani colaborăm cu compania Microinvest și ca agricultor afirm că este foarte ușor să lucrăm cu voi. Deși sunteți mereu în câmpul de lucru, găsiți timpul necesar pentru a reflecta și a găsi cea mai corectă decizie pentru clienți”, a accentuat clientul companiei Mihail Gaidarlî.

Compania Microinvest este bucuroasă să întâmpine clienții în noul oficiu situat pe adresa: or. Cahul, bd. Republicii 15/5. Telefon de contact 022 801 701.

 

Microinvest – este o companie de micro finanțare cu capital străin, care își desfășoară activitatea pe teritoriul Republicii Moldova începând cu anul 2003. Compania este un partener de încredere pentru persoanele fizice și deținătorii micului business, oferind creditare flexibilă și la timp clienților săi.  

Microinvest – un partener de încredere.

Programul de lucru al băncilor în ziua de sâmbătă, 21 aprilie 2018

0

Vă prezentăm în continuare anunțurile băncilor referitor la programul de lucru cu clienții în ziua de sâmbătă, 21 aprilie 2018, declarată oficial zi de lucru (de recuperare pentru ziua de luni, 30 aprilie 2018, care va fi nelucrătoare).

BCR Chișinău

“Programul de lucru al unităților teritoriale în ziua de 21 aprilie va fi următorul:

  • Sucursala nr.1 Eminescu, mun. Bălţi, str. Ștefan cel Mare 37 – 9:00–16:00;
  • Sucursala nr.2 Puşkin, mun. Chişinău, str. A. Puşkin 60/2 – 9:00–16:00;
  • Sucursala nr.3 Russo, mun. Chișinău, bd. Moscova 2 – 9:00–16:00;
  • Sucursala nr.4 Mateevici, mun. Cahul, str. Ștefan cel Mare 20B – 9:00–16:00.”

Mobiasbancă

“Stimaţi clienţi, Vă informăm că în ziua de 21 aprilie a.c. programul de lucru al sucursalelor va fi redus cu 3 ore.

Vă mulţumim pentru colaborare!”

Moldova Agroindbank

„Stimaţi clienţi, BC „Moldova Agroindbank” S.A. vă aduce la cunoştinţă programul de lucru al sucursalelor şi agenţiilor băncii, care vor activa în ziua de sâmbătă, 21 aprilie 2018, cu program redus (ziua de 30 aprilie fiind declarată zi de odihnă).

Celelalte sucursale şi agenţii ale băncii vor activa în conformitate cu regimul prevăzut pentru zilele de sâmbătă.

Pentru informaţii suplimentare apelaţi Serviciul Call Center: (022) 268 999.”

ProCredit Bank

„Stimați clienți, Vă aducem la cunoștință programul de lucru în perioada sărbătorilor din luna aprilie și mai:

21 aprilie 2018 – Program de lucru standard pentru zilele lucrătoare.”

Victoriabank

Stimați clienți, Victoriabank Vă informează că subdiviziunile Băncii vor activa în ziua de 21 aprilie 2018 conform unui grafic de lucru prestabilit:

Deutsche Bank a efectuat o plată eronată de 28 de miliarde de euro

Deutsche Bank a efectuat recent o plată eronată de 28 de miliarde de euro către casa de cliring Eurex, în cadrul unor tranzacții zilnice cu instrumente derivate, scrie profit.ro cu referire la Bloomberg. 

Transferul de bani a avut loc la circa o săptămână înainte de Paștele catolic, în timp ce Deutsche Bank efectua o ajustare zilnică a garanțiilor. Suma, mult mai mare decât cea care ar fi trebuit trimisă, a ajuns într-un cont al casei de cliring Eurex a Deutsche Boerse.

Eroarea, care a avut loc în ultimele zile ale mandatului directorului general John Cryan, a fost identificată rapid și nu a produs niciun prejudiciu financiar. Episodul ridică însă noi semne de întrebare legate de procesele de risc și control ale băncii, despre care Cryan afirma că au fost îmbunătățite.

”A fost o eroare operațională în transferul de garanții între conturile principale ale Deutsche Bank și contul casei de cliring Eurex a Deutsche Boerse. Eroarea a fost identificată în câteva minute și a fost rectificată. Am analizat riguros motivele care au dus la apariția acestei erori și am luat măsuri pentru a preveni repetarea ei”, a scris într-o declarație pe email un purtător de cuvânt al Deutsche Bank, Charlie Olivier.

”O instituție bancară care face din greșeală un transfer atât de mare arată că procedurile sale de control nu funcționează corect și este jenant”, a spus Dieter Hein, analist la Fairesearch, firmă de analiză a pieței.

Moldova Agroindbank şi Guvernul belarus au încheiat un acord de cooperare

0

Clienţii BC “Moldova Agroindbank” SA  vor avea acces la resurse financiare în condiţii avantajoase graţie unui acord bilateral încheiat între MAIB şi Guvernul Republicii Belarus.

Acordul a fost semnat de către Preşedintele Comitetului de Conducere al băncii, Serghei Cebotari, şi Ministrul Industriei al Republicii Belarus, Vitaliy Vovk, pe data de 19 aprilie, în cadrul unei ceremonii oficiale desfăşurate la Guvernul Republicii Moldova.

Conform acordului, persoanele rezidente ale Republicii Moldova vor putea beneficia de credite pe un termen de până la 5 ani pentru achiziţia utilajelor şi echipamentelor agricole şi industriale produse în Belarus. Pentru a impulsiona comerţul bilateral, Guvernul belarus va compensa dobânda achitată de beneficiari în mărimea ratei de bază stabilite de Banca Naţională a Moldovei, dar nu mai mult de 6% anual.

Preşedintele băncii, Serghei Cebotari, a subliniat importanţa acordului pentru dezvoltarea relaţiilor economice moldo-belaruse.

„Obiectivul de bază al acordului este de a impulsiona cooperarea economică între Republica Moldova şi Belarus prin facilitarea achiziţiei de bunuri produse în această ţară. Ţinând cont de specificul cooperării moldo-belaruse, considerăm că acordul va veni în sprijinul producătorilor agricoli, dar şi al celor din sectorul industrial, care vor avea posibilitatea să achiziţioneze tehnică în condiţii convenabile dat fiind faptul că dobânda va fi parţial compensată de partea belarusă,” a menţionat Cebotari.

„MAIB este prima bancă din Republica Moldova care semnează un acord de acest gen cu Guvernul belarus, fapt care demonstrează o dată în plus credibilitatea de care se bucură MAIB şi importanţa băncii pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova”, a spus Serghei Cebotari.

Moldova Agroindbank este liderul pieţei bancare din Republica Moldova, cu o cotă de piaţă de aproximativ 30% la cei mai importanţi indicatori. Reţeaua fizică de distribuţie a băncii cuprinde 66 de sucursale şi 120 de agenţii, având acoperire pe întreg teritoriul republicii. Banca pune la dispoziţia clienţilor săi 280 de ATM-uri, 5091 POS-terminale, inclusiv 3049 contactless, 8 centre de deservire 24/24 şi 65 zone de autoservire.

 

BCR Chișinău prelungește campania de acceptare a depozitelor PREMIUM BCR, acum și în lei

0

BCR Chișinău vine în întâmpinarea clienților și extinde campania de acceptare a depozitelor PREMIUM BCR în euro și dolari, în aceleași condiții avantajoase – dobânda anuală de până la 3% și bonus la rata dobânzii de până la +0,25%, pe un termen de la 6 la 36 luni.

Mai mult, acum ai posibilitatea să faci economii și să-ți sporești veniturile și în lei, cu o rată a dobânzii de până la 7,25%, plus bonus!

Obții și avantaje adiționale:

  • ai posibilitatea de a efectua depuneri suplimentare și, astfel, să îți sporești economiile;
  • îți gestionezi ușor veniturile din dobânzi cu un card bancar Visa absolut gratuit (pentru valoarea sumei depuse egale sau mai mari de echivalentul a 20.000 lei).

Cu PREMIUM BCR ai o rată a dobânzii atractivă, susținută de stabilitatea unui grup financiar european.

Campanie valabilă până la 30.06.2018.

Află mai multe detalii pe www.bcr.md, vino la orice sucursală sau contactează-ne la +373 (22) 26-55-55 | 85-20-00.

La BCR Chișinău #siguranța banilor tăi este prioritatea noastră!

Banca Comercială Română Chişinău S.A. este o bancă universală, una din primele bănci cu capital străin prezente în Republica Moldova, parte a BCR S.A. România, membru al unui grup financiar lider în Europa Centrală și de Est – Erste Group Austria.

Întreaga activitate a băncii se bazează pe principiile de siguranță, transparență, încredere, calitate și orientare spre client.

BCE presează Societe Generale să numească rapid un succesor pentru directorul adjunct Didier Valet

Banca Centrală Europeană presează grupul francez Societe Generale să accelereze procedurile de desemnare a unui succesor pentru directorului general adjunct Didier Valet, care luna trecută şi-a anunţat brusc demisia, scrie bursa.ro cu referire la Bloomberg.

Potrivit surselor Bloomberg, direcţia de supervizare de la BCE şi-a exprimat unele îngrijorări cu privire la absenţa planurilor de succesiune care îl privesc pe directorul general Frederic Oudea, în situaţii de urgenţă. Acest lucru a determinat banca franceză să înceapă căutările pentru un nou director general adjunct atât în interiorul, dar şi în afara băncii.

La mijlocul lunii trecute, Societe Generale a dat publicităţii un comunicat de presă în care anunţă că Didier Valet (foto), directorul general adjunct responsabil cu activităţile de investment banking, a demisionat „în urma unor divergenţe cu privire la gestionarea unui anumit dosar juridic”. Societe Generale nu a oferit alte detalii în comunicatul său cu privire la dosarul juridic în cauză, subliniind doar că Didier Valet a demisionat pentru a apăra interesul general al băncii.

Chiar dacă Societe Generale are alţi doi directori generali adjuncţi, Severin Cabannes şi Bernardo Sanchez Incera, sunt analizaţi candidaţi interni precum directorul financiar, Philippe Heim, şi directorul de risc, Diony Lebot.

Acestora li se adaugă şi câţiva directori externi, printre care directorul diviziei de investment banking de la HSBC Holdings, Samir Assaf, bancherul de investiţii de la Morgan Stanley, Franck Petitgas, şi directorul general de la Natixis SA, Laurent Mignon.

Alţi candidaţi care ar putea fi luaţi în considerare sunt Gael De Boissard, care a lucrat la Credit Suisse Group, şi fostul director de la London Stock Exchange Group, Xavier Rolet.