Acasă Blog Pagina 408

Burse pentru Viitorul Tău – investiţia MAIB în educaţia de calitate a tinerilor, investiţia în viitorul de ACASĂ, în Moldova

0

Echipa Moldova Agroindbank ştie cât de mult contează o şansă oferită la timpul potrivit, încrederea, susţinerea şi aprecierea la justa valoare a performanţelor.

Tocmai din acest considerent, pentru al cincilea an consecutiv MAIB susţine programul „Burse pentru Viitorul Tău”, proiect implementat împreună cu Centrul de Informaţii Universitare şi al cărui obiectiv este asigurarea unui acces echitabil la studii universitare şi susţinerea materială în obţinerea educaţiei de calitate, pentru un viitor sigur – tuturor tinerilor din Republica Moldova.

Grupul ţintă al proiectului sunt studenţii care provin din familii cu venituri modeste, din familii cu mulţi copii, care sunt orfani sau se află sub tutelă, şi/sau cu dizabilităţi, tineri atât din zonele urbane, cât şi din cele rurale.

În acest an, 30 de studenţi au devenit finalişti ai programului „Burse pentru Viitorul Tău” şi beneficiază de o bursă unică din partea MAIB în valoare de 10 000 lei. Dintre ei, 16 sunt înmatriculaţi în anul I de studii la instituţiile universitare din republică, iar 14 tineri sunt bursieri ai ediţiilor precedente, promovaţi în anul II și III de studii, care au candidat pentru reînnoirea burselor, demonstrând reuşite academice şi implicare în activităţi extracurriculare.

Tinerii au fost selectaţi de o Comisie Independentă de Experţi, dosarele fiind evaluate în baza criteriilor de concurs.

În cadrul ceremoniei de premiere, bursierii au fost felicitaţi de Preşedintele Moldova Agroindbank, Serghei Cebotari, fiind încurajaţi să-şi urmeze visele şi să contribuie prin cunoştinţe şi viziuni moderne la construirea unui viitor prosper acasă, în Republica Moldova.

„Astăzi am ajuns la a V-a ediţie a proiectului „Burse pentru Viitorul Tău”. Avem o primă aniversare, pentru care îi felicit pe actualii şi foştii bursieri, precum şi pe partenerii noştri fideli în desfăşurarea proiectului, Centrul de Informaţii Universitare (CIU). Mă bucur mult să constat că în această perioadă am reuşit să atingem obiectivul proiectului, cel de a asigura o susţinere continuă a studiilor şi de a motiva bursierii să urmeze studii de calitate. Vreau să cred că prin acest proiect reuşim să le sporim încrederea că şi acasă se poate de găsit susţinere pentru a construi un viitor decent”, a declarat Serghei Cebotari, Preşedintele MAIB.

„Moldova Agroinbank este un exemplu elocvent în manifestarea responsabilității social-corporative, raspunzând la cele mai stringente necesități ale tinerei generații din Moldova și oferindu-le susținere în calea lor spre succes. Ne dorim ca mai multe întreprinderi și organizații să se inspire din acest exemplu, contribuind astfel la edificarea unei societăți prospere și stabile”, a menţionat Angela Muşet, directorul CIU.

La ediţia curentă a programului „Burse pentru Viitorul Tău” s-au înscris 119 studenţi de la 17 instituţii de învăţământ superior din ţară. Pe parcursul celor cinci ediţii anuale ale programului, începând cu 2014, 540 de studenţi au participat la concurs, fiind oferite în total circa 200 de burse.

Moldova Agroindbank susţine educaţia, iar programul „Burse pentru Viitorul Tău” este investiţia băncii în viitorul de ACASĂ, din Moldova.

Acasă la ING – noul concept de sediu bancar lansat în România

ING Bank România a inaugurat, pe 22 aprilie 2019, un nou concept de office (situat pe Calea Dorobanți 135-145, București), ce își propune să ofere o reinterpretare a rolului pe care îl are sediul clasic de bancă.

Acasă la ING aduce un nou concept bazat pe un design modern, într-un spațiu deschis și relaxat, dar și pe redefinirea relației cu banca, cu un accent mai mare pe consultanță, relevanță și timp eficientizat.

Experiența clienților, elementul-cheie de diferențiere

În 2019, ING testează, într-un proiect pilot, noul tip de office ce pune în prim plan experiența clienților utilizând un nou model de servire și elemente de design interior care să facă clienții să se simtă „acasă la ING”. Astfel, un accent deosebit se va pune pe consiliere și educație financiară digitală, pentru a susține și inspira clienții să facă cele mai potrivite alegeri în funcție de nevoile acestora.

Noul design al office-ului aduce spații ca inima ING – zona de întâmpinare unde clienții devin musafiri în casa ING; zona digitală – pentru facilitarea operațiunilor și tranzacțiilor bancare digitale; zonele semiprivate – birouri deschise pentru consultanță personalizată într-un mediu primitor, precum și zona privată pentru discuții cu un grad mai mare de complexitate. Prin urmare, clienții nu vor mai intra într-un sediu căutând un birou sau un ghișeu, ci vor fi întâmpinați și direcționați în funcție de solicitările lor și se pot bucura de o cafea bună pregătită în office înainte de a fi preluați de consultantul potrivit.

Prima casă ING a fost inaugurată în Amstelveen, Olanda, în 2016. Un an mai târziu, un concept similar a fost implementat în Belgia. Ulterior, au fost demarate proiecte-pilot la nivel global, în Polonia, Spania și Turcia. România este a șasea țară care a preluat conceptul de casă ING, și spre finalul acestui an, se va alătura și Italia.

  

  

  

Sursa foto: facebook.com/INGwebcafe

Banca Transilvania și CEC Bank dau startul plăților instant în România

Începând de astăzi, 22 aprilie 2019, comunitatea financiar-bancară din România poate oferi clienților proprii serviciul Plăți Instant care asigură transferul banilor în mai puțin de 10 secunde între bănci. O astfel de plată va putea fi efectuată oricând (24/7/365). Valoarea individuală a unei plăți executate prin Plăți Instant se încadrează sub 50.000 lei (RON).

Primele 2 instituții de credit care au introdus în oferta lor acest serviciu sunt Banca Transilvania și CEC Bank, îmbogățind astfel portofoliul de servicii de plată sigure și rapide cu unul inovator, instantaneu și disponibil 24/7.

”Ne bucurăm să fim una dintre cele două bănci care dau startul Plăților Instant în România, aducând clienților o experiență nouă în ceea ce privește gestionarea banilor. Clienții vor putea transfera lei, în timp real, spre băncile din țara noastră care aderă la această tehnologie, inclusiv în intervalul off hours – și anume a doua parte a zilei, la final de săptămână sau în zilele de sărbători. Aceștia vor putea folosi serviciul Plăți Instant prin BT24 Internet Banking și Mobile Banking, precum și prin aplicația BT Pay, gratuit primele 3 luni de la lansare. Ne bucurăm să avem astăzi ocazia să anunțăm această noutate, pentru care ne-am pregătit încă de anul trecut prin dezvoltările de aplicații și testările necesare. Mulțumim echipei TRANSFOND și CEC Bank pentru pasul făcut împreună, care schimbă bankingul în direcția digitală. Mult succes băncilor care urmează să adere la Sistemul de Plăți Instant”, a declarat Omer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

”Prin utilizarea serviciului Plăți instant, clienții CEC Bank, persoane fizice și juridice, vor putea efectua plăți în orice moment, în condiții de flexibilitate, confort și siguranță. Serviciul este disponibil pentru plățile în lei efectuate la ghișeele băncii sau prin intermediul aplicației CEC Bank Mobile Banking, momentan doar către beneficiari cu conturi deschise la Banca Transilvania. Pe măsură ce alte bănci vor adera la noua schema de decontare, tranzacțiile vor putea fi inițiate și către clienții acestora”, a declarat Laurențiu Mitrache, Director General – Președinte al Comitetului de Direcție al CEC Bank.

Utilizatorii finali (consumatori, autorități, business-uri, etc.) vor putea utiliza serviciul Plăți Instant pe măsura înrolării băncilor (sau altor prestatori de servicii de plăți) cu care aceștia lucrează, în infrastructura interbancară pentru plăți de retail în timp real.

Serviciul a fost dezvoltat de TRANSFOND, operatorul Casei de Compensare Automate a plăților interbancare, în colaborare cu băncile comerciale, Asociația Română a Băncilor și Banca Națională a României. Plățile instant sunt astfel cel mai rapid mod de a transfera fonduri în siguranță, acestea fiind procesate interbancar de către TRANSFOND, cu decontarea finalizată de către Banca Națională a României.

Asociația Română a Băncilor, în baza mandatului acordat de Banca Națională a României și a acordului de licență semnat cu European Payment Council, administrează implementarea, funcționarea și dezvoltarea Schemelor Naționale de Plăți pe structura standardelor europene, inclusiv a schemei de Plăți Instant pentru plățile în lei care intra în funcțiune astăzi.

Avantajele serviciului pentru consumatorii individuali sunt generate de posibilitatea de a plăti INSTANT bunuri și servicii achiziționate în mediul online sau în mediul real, de a face plăți INSTANT către apropiați, furnizori sau alți destinatari. Business-urile de orice mărime pot iniția oricând plăți urgente cu încadrare în plafonul menționat, care să le permită firmelor respective o continuitate a afacerii neafectată, de exemplu, fie de partenerii care nu livrează propriile servicii sau produse decât în urma confirmării plății sau chiar a încasării fondurilor, fie de orice alta situație care presupune urgența pentru efectuarea uneia sau mai multor plăți.

Pentru operatorii economici care implementează singuri sau cu sprijinul băncilor cu care colaborează, capacități de încasare prin instrumentul Plăți Instant (comercianți tradiționali, magazine virtuale, businessuri din orice alt domeniu), avantajele sunt date de recepționarea imediată a banilor în cont, precum și, ca exemplu, de oportunitatea de a lansa noi programe de fidelizare / promovare a propriilor servicii și produse, bazate pe stimularea clienților de a achita prin Plăți Instant.

”O serie de bănci se află în etapele finale de pregătire, înrolările acestora în infrastructura pentru Plăți Instant urmând să fie realizate în funcție de propriile strategii pentru produsele oferite clienților și de stadiul concret al acțiunilor interne de conectare ale fiecăreia la infrastructura centrală. Este de așteptat ca toate băncile să adere la acest serviciu, devenind accesibil astfel tuturor clienților bancari din România. În completarea serviciului Plăți Instant, TRANSFOND urmează sa lanseze în producție serviciul AliasPay, ce va permite inițierea de plăți prin intermediul dispozitivelor mobile, cunoscând doar numărul de telefon mobil al beneficiarului, în locul IBAN-ului acestuia. Folosind AliasPay, clienții serviciilor de plăți vor putea sa inițieze sau să încaseze diverse sume, în plafonul menționat, fie prin Plăți Instant, fie prin ordine de plată tradiționale” – a declarat Sabin Carantina, Directorul General al TRANSFOND.

Mandatele administratorilor temporari ai Moldindconbank au fost prelungite cu 6 luni

0

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei a decis prelungirea pentru o perioadă de 6 luni, începând cu data de 20 aprilie 2019, a mandatelor administratorilor temporari ai Moldindconbank, anunță un comunicat de presă al regulatorului.

Administratorii temporari își exercită mandatul în cadrul intervenției timpurii instituite la Moldindconbank după ce Banca Națională a Moldovei a constatat activitatea concertată a unui grup de persoane ce deținea o cotă substanțială în capitalul social al băncii, în mărime de 63,89%, fără permisiunea băncii centrale.

Mandatele administratorilor au fost prelungite repetat de mai multe ori (fie cu 3 sau 6 luni de fiecare dată) începând cu ianuarie 2017. Ultima dată acestea au fost prelungite cu 6 luni în luna octombrie a anului precedent (2018).

Banca activează în regim normal și prestează toate serviciile, inclusiv cele legate de operațiunile cu depozitele, de creditare și decontări.

Top 20 afaceri curajoase ale moldovenilor care au lucrat peste hotare, au revenit în țară și au lansat o afacere acasă

0

Compania Prime Capital mereu a susținut spiritul de întreprinzător al celor care au curajul să-și urmeze visurile și doresc să se lanseze în afaceri, urmărind cu atenție evoluția și dezvoltarea brandurilor autohtone.

Analizând piața, Prime Capital a constatat că, o parte din afacerile locale au fost lansate de către moldoveni, care au muncit mulți ani peste hotare, dar au revenit până la urmă în Moldova, reușind să lanseze și să dezvolte acasă propriul business de succes aici, la ei acasă.

Prime Capital consideră, că ei au dat dovadă de mult curaj nu doar că au decis să revină, dar și să depună efort maxim pentru a-și construi o afacere în țara de baștină, nominalizându-i pe o parte din ei într-un Top inedit în care fiecare poate face cunoștință cu istoriile lor incredibile și vota pe cea îndrăgită.

Aceste istorii de succes sunt despre ambiție, perseverență, curaj și dorința da a realiza lucruri frumoase acasă, toate experiențele fiind exemple demne de urmat. Totodată, de la participanții topului puteți afla care sunt secretele succesului în afaceri, greutățile cu care se confruntă zi de zi și desigur ce au reușit până în prezent.

Topul se va desfășura în perioada 1-30 aprilie 2019, în care vă invităm să votați cele 20 de afaceri curajoase, iar la rândul său Prime Capital va oferi un premiu special pentru afacerea care va acumula cel mai mare număr de voturi: un credit pentru dezvoltare în mărime de 5 mii de dolari cu o dobândă de 0%, pe un termen de 12 luni.

Cele 20 de afaceri curajoase sunt:

  1. REAL MEN Barber & Tattoo – barber shop;
  2. Plantarea arbuștilor de goji pe meleagurile Moldovei;
  3. Cuștile lui Rață – afacerea care asigură iepurașii cu case;
  4. Activis – trainingurile care transformă echipele în super echipe;
  5. Prisaca lui Zlatov – afacere dulce cu miere, cu sute de angajate hărnicuțe;
  6. Blacksmith Prestige – fierăria în care se creează adevărate opere de artă;
  7. Brașoveanka – brandul care te îmbracă cu creații pictate manual;
  8. Vinăria Minis Terrios;
  9. Carpini – afacere cu gust italian de paste, ravioli și grisini;
  10. Lo Chef – primul studiou gastronomic din țară;
  11. b’Queen – primul brand de lenjerie de lux în Moldova;
  12. Picci – hăinuțele în care picii copilăresc fericiți;
  13. Chocolife – o afacere sănătoasă cu gust de ciocolată;
  14. Șervețelele “Roua Dimineții” fabricate la Cahul;
  15. Afacere de prelucrare a pieilor din ovine în propriul atelier din Slobozia Mare;
  16. Dolce Parma – locul unde fiecare își găsește desertul perfect;
  17. Eko Mobila – afacerea care vinde confort acasă după 12 ani de muncă în Irlanda;
  18. Laro Migdale – afacerea care livrează sănătate și migdale la pachet;
  19. Biscottini – afacere dulce cu biscuiți din Moldova;
  20. Business în IT al lui Anatol Guțu.

Descoperă cele 20 de istorii de succes și voteaz-o pe cea care te inspiră cel mai mult!

MAIB oferă o nouă posibilitate de creditare cu porţiune de grant pentru IMM

0

Moldova Agroindbank îşi extinde posibilităţile de finanţare a întreprinderilor mici şi mijlocii, pentru a le sprijini eforturile de dezvoltare.

La 17 aprilie, MAIB a semnat un acord de împrumut în valoare de 5 mln euro cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Împrumutul este oferit prin intermediul liniei de creditare EU4Business-BERD şi conţine o porţiune de grant din partea UE.

Prezent la ceremonia de semnare, Henry Russel, Director Regional pentru Instituţii Financiare la BERD, şi-a exprimat convingerea că semnarea acordului va contribui la extinderea accesului la finanţare pentru companiile din Moldova.

“Suntem bucuroşi să reluăm cooperarea cu partenerul nostru financiar, care demonstrează un înalt nivel de transparenţă şi standarde de guvernanţă corporativă,” a menţionat Henry Russel.

Serghei Cebotari, Preşedintele Comitetului de Conducere al MAIB, a declarat în cadrul ceremoniei de semnare:

„Beneficiarii acestor resurse financiare vor fi întreprinderile mici şi mijlocii, inclusiv start-up-urile, care deja au început activitatea. Linia de creditare le va permite clienţilor MAIB să-şi mărească capacităţile, să-şi sporească calitatea produselor şi să câştige încrederea consumatorilor atât pe piaţa internă, cât şi pe cea din UE.”

IMM-urile pot folosi aceste fonduri pentru a moderniza echipamentul, îmbunătăţi standardele de calitate, precum şi cele de mediu, etc.

Serghei Cebotari a menţionat că suma maximă a creditului va fi de 3 mln euro pentru o perioadă maximă de 4 ani, iar în unele cazuri, acest termen va putea fi mai mare, în dependenţă de proiect, de termenul de recuperare a investiţiei. MAIB va acoperi până la 100% din costul proiectului, cu excepţia TVA, iar creditele acordate vor conţine o porţiune de grant de 10-15%, în dependenţă de proiect.

„Referitor la rata dobânzii, aceasta nu se va diferenţia de rata de piaţă, conform celor mai bune practici internaţionale,” a specificat Preşedintele MAIB.

Moldova Agroindbank este liderul sistemului bancar, deţinând circa o treime din piaţă la cei mai importanţi indicatori. În contextul în care IMM-urile reprezintă peste 90% din totalul companiilor care activează în Moldova, iar MAIB deserveşte un număr impunător de IMM-uri, acest acord va fi mai mult decât binevenit pentru dezvoltarea sectorului.

  

Credit pentru Victoriabank în valoare de 5 milioane de euro, susținut de granturi UE

0

Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Uniunea Europeană (UE) oferă Victoriabank finanțare de 5 milioane de euro, susținută de granturi.

Împrumutul de 5 milioane de euro de la BERD vine în urma îmbunătățirii semnificative a guvernanței corporative a băncii și reconfirmă eforturile depuse de angajații Victoriabank și top managementul acesteia întru asigurarea unei funcționări transparente ale activității bancare.

Bogdan Pleșuvescu, Președinte al comitetului de direcție Victoriabank, a declarat:

„Victoriabank, parte a Grupului Financiar „Banca Transilvania” este onorată de încrederea BERD și se bucură că efortul depus în ultimul an, este recunoscut la nivel internațional prin contractarea acestui împrumut, care constituie, astfel, o carte de vizită importantă pentru activitatea de creditare a băncii. Ca urmare, Victoriabank va putea să-si diversifice produsele de creditare asigurând accesul clienților la surse de finanțare cu grant și consultanță tehnică. Totodată, datorită noului model de business implementat de curând la Victoribank, accesul la sursele de finanțare va putea fi personalizat pentru nevoile Întreprinderilor Mici și Mijlocii (IMM) sau a întreprinzătorilor individuali dar si pentru nevoile clienților Medii Corporativi si Mari Corporativi.”

Prin venirea la Victoriabank, Banca Transilvania, a marcat începutul unui nou capitol în dezvoltare a sistemului bancar şi a mediului de afaceri din Republica Moldova. Noul model de business, replicat de la acționarul majoritar, presupune accesul întreprinderilor la surse financiare, conform nevoilor personale ale tuturor categoriilor de companii: IMM-uri, clienți Medii și Mari Corporativi, astfel încât aceasta să poată deveni, în cel mai scurt timp „Banca oamenilor întreprinzători” din Moldova așa cum e cunoscută BT în România.

Finanțarea dată reprezintă un suport real și oportunitate în plus pentru Victoriabank de a susține economia Moldovei și de a contribui la creșterea acesteia.

Henry Russell, Directorul BERD pentru instituțiile financiare în Balcanii de Vest, Belarus, Moldova și Ucraina, a declarat:

„Salutăm progresul Moldovei în sectorul bancar. Odată cu îmbunătățirea semnificativă a guvernanței corporative și a transparenței acționariatului în Victoriabank, reluăm creditarea acestei bănci. Astfel, ne propunem să extindem accesul la finanțare pentru companiile din Moldova”.

BERD este cel mai mare investitor instituțional din Moldova. De la începutul activităților sale în țară, Banca a investit 1,2 miliarde de euro în peste 125 de proiecte din sectorul financiar, cel agroalimentar, energetic, de producere și infrastructură. La începutul anului trecut, Banca Transilvania a preluat controlul la Victoriabank, unde BERD este un acționar minoritar.

Banca Transilvania & Victoriabank

Banca Transilvania este cel mai mare grup financiar din România, cu peste 3 milioane de clienți, aproximativ 10.000 de angajați, aproape 30.000 de acționari şi peste 500 de sedii. BT este singurul brand bancar românesc prezent în Brand Finance 500 Banking în 2018 şi 2019, realizat de Brand Finance.

Victoriabank este în top trei cele mai mari bănci din Republica Moldova, cu peste 620.000 de clienți, 100 de sedii şi 1.300 de angajați. Este prima instituție bancară comercială înființată în Republica Moldova, în anul 1989.

Banca Transilvania şi Victoriabank lansează Victoriabank Club pentru antreprenorii din Republica Moldova

0

Premieră în Republica Moldova: program de educație antreprenorială.

Banca Transilvania extinde în Republica Moldova inițiativa BT Club şi lansează Victoriabank Club împreună cu Victoriabank. Acesta este un program de dezvoltare personală şi profesională destinat antreprenorilor şi înseamnă traininguri, conferințe, consultanță şi networking.

La întâlnirile Victoriabank Club participanții vor avea ocazia să afle mai multe despre management, start-up-uri, motivarea echipei, vânzări, marketing, dar şi despre diferite soluții destinate dezvoltării afacerii. Trainingurile vor fi susținute de persoane din echipa Victoriabank, Banca Transilvania şi BERD, precum şi de traineri specializați pe diferite domenii.

“Lansarea Victoriabank Club vine datorită experienței deosebite pe care Banca Transilvania o are în România cu BT Club. Povestea a început acum 13 ani, în Cluj-Napoca, iar pasiunea pentru educație şi convingerea că educația transformă oamenii – inclusiv antreprenorii – a fost la baza energiei inițiale inclusiv atunci. Cei care încep sau fac afaceri au o anumită formă de curaj, iar noi putem ajuta cu educația, care, la rândul ei transformă curajul în business sustenabil. În România am construit în timp o comunitate frumoasă, cu peste 25.000 de membri. Au fost peste 1.000 de evenimente educaționale în 60 de localități, la care au participat peste 55.000 de persoane. Ne bucurăm să extindem povestea de succes în Republica Moldova pentru că fiecare antreprenor susținut înseamnă îndeplinirea misiunii noastre de a susține spiritul antreprenorial şi, de fapt, curajul” – declară Tiberiu Moisă, Director General Adjunct, Banking pentru IMM, Banca Transilvania, membru al Consiliului de Administrație la Victoriabank şi unul dintre inițiatorii clubului în România şi Republica Moldova.

“Lansarea Victoriabank Club este o premieră pe piața bancară din Republica Moldova şi face parte din inițiativele Băncii Transilvania, investitor în Victoriabank, destinate antreprenorilor  locali. Un prim pas în această direcție a fost făcut în 2018, când Victoriabank s-a adresat cu un produs specific companiilor de tip start–up şi cu o abordare mult mai deschisă pentru companiile mici şi mijlocii. Victoriabank crede în antreprenoriat şi în susținerea acestuia. Suntem siguri că programul de educație financiară se va bucura de succes, iar clienții vor aprecia noua abordare: Victoriabank oferă clienților mai mult decât produse şi servicii bancare” – afirmă Bogdan Pleşuvescu, Preşedintele Victoriabank.

Înscrierea firmelor în Victoriabank Club se face online, gratuit. Tot pe siteul Victoriabank antreprenorii se pot informa cu privire la calendarul cursurilor şi se pot înscrie, tot gratuit, la acestea. Cursurile vor fi organizate în oraşe diferite din Republica Moldova – cum sunt Chişinău, Bălți şi Cahul. Primele cursuri organizate de Victoriabank Club vor avea loc în mai şi iunie a.c., iar subiectele vor fi Managementul financiar şi Managementul fluxului de numerar.

Banca Transilvania şi Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare sunt acționarii majoritari ai Victoriabank, iar împreună, din ianuarie 2018, şi-au propus să contribuie la susținerea antreprenorilor şi economiei Republicii Moldova.

  

Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România, cu peste 16% cotă de piață. Activitatea sa este organizată pe trei linii principale de business – retail, IMM şi Corporate. BT are peste 3 milioane de clienți, 8.000 de angajați şi peste 500 de sedii în 180 de localități. Ca bancă a oamenilor întreprinzători, misiunea Băncii Transilvania este susținerea mediului de afaceri din România, oriunde şi oricând. BT este singurul brand bancar românesc din clasamentul Brand Finance Banking 500, apărut în 2019 şi este cel mai valoros brand bancar românesc în clasamentul Brand Finance 2018 şi 2017.

Victoriabank este a treia cea mai mare bancă din Republica Moldova. Are peste 620.000 de clienți, 100 de sedii şi 1.300 de angajați. Este prima instituție bancară comercială înființată în Moldova, în anul 1989. Ca acționari şi parteneri strategici la Victoriabank, Banca Transilvania şi Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare doresc să contribuie la continuarea creşterii Victoriabank şi la consolidarea mediului bancar din Republica Moldova.

BERD și UE oferă noi fonduri de 10 milioane de euro pentru IMM-urile din Moldova

0

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Uniunea Europeană acordă 10 milioane de euro finanțări pentru Moldova Agroindbank și Victoriabank.

Împrumuturile de 5 milioane de euro fiecare sunt oferite prin intermediul liniei de credit EU4Business-EBRD și de asemenea au o parte de grant.

Finanțările sunt destinate investițiilor pentru îmbunătățirea proceselor de producție și a calității produselor afacerilor din Moldova. Exportatorii pot folosi fondurile pentru a atinge standardele UE în domeniile de protecție a mediului, sănătate, siguranță sau calitate a produsului.

Luând în calcul finanțarea de astăzi, acest program a livrat în Moldova un împrumut total de 55 milioane de euro prin intermediul a 5 bănci partenere și 8,25 milioane de euro sub formă de grant.

Finanțările către Victoriabank și Moldova Agroindbank vin ca urmare a schimbărilor în guvernanța corporativă a acestor 2 bănci.

Henry Russell, directorul BERD pentru Instituțiile financiare din Balcanii de vest, Belarus, Moldova și Ucraina a declarat:

“Noi salutăm progresul Moldovei în sectorul bancar. Așa cum guvernanța corporativă și transparența acționarilor a fost restabilită la Victoriabank și MAIB, noi am reluat împrumuturile către aceste 2 bănci pentru a extinde accesul la finanțare a businessului moldovenesc.”

Serghei Cebotari, Președintele Moldova Agroindbank amenționat:

“Accesul la finanțare de la fondurile EU4Business deschide noi oportunități pentru Moldova Agroindbank pentru a susține economia națională, în particular a întreprinderilor mici și mijlocii. Am încrederea că împrumuturile oferite de MAIB din resursele EU4Business, întreprinderile locale își vor îmbunătăți calitatea produselor și serviciilor. Odată cu semnarea acestui acord, MAIB joacă un rol și mai important în dezvoltarea economiei naționale.”

Bogdan Pleșuvescu, CEO-ul Victoriabank a declarat:

“Victoriabank, parte a grupului financiar Banca Transilvania, este onorată de încrederea pe care BERD a acordat-o băncii și fericită că eforturile sale din ultimii ani au fost recunoscute la nivel internațional. Cu acest împrumut important, Victoriabank va fi capabilă să-și diversifice produsele de creditare prin oferirea către clienți a accesului la granturile financiare, consultanță tehnică și împrumuturi către IMM-uri sau companii mari.”

Serghei Cebotari (MAIB): „Concurenţa în sectorul bancar al Moldovei va deveni tot mai dură”

0

Concurenţa în sectorul bancar al Moldovei va deveni tot mai dură, susţine preşedintele Comitetului de Conducere al Moldova Agroindbank (MAIB), Serghei Cebotari.

Într-un interviu acordat în exclusivitate agenţiei Infotag, el a declarat că este „adeptul unei concurențe sănătoase și acerbe pe piață, în urma căreia au de câştigat cei care zilnic se adresează la bănci pentru produsele și serviciile lor”.

Întrebat cât de mult concurența se va intensifica odată cu venirea jucătorilor internaționali pe piață, top-managerul MAIB a spus că, după intrarea grupurilor financiare internaționale pe piața Moldovei și având în vedere că pe piaţă ar putea intra pe viitor noi jucători, nu se poate exclude intensificarea concurenței între bănci.

„Dar acele rezultate bune pe care le are MAIB noi le-am obținut datorită cunoștințelor și abordărilor specifice în ceea ce ţine de dezvoltarea băncii. Aceste rezultate înseamnă că, spre deosebire de cei care au venit și vor veni pe piața moldovenească, noi avem cele mai adânci rădăcini, cunoaștem cel mai bine piața noastră”, a spus Cebotari.

Potrivit lui Serghei Cebotari, MAIB va continua să-și consolideze poziția pe piață, acordând prioritate gestionării eficiente, transparenței structurii organizaționale a băncii și tuturor proceselor de funcționare a acesteia.

„Vom continua să dictăm noi tendințe pe piaţă în ceea ce privește deservirea calitativă şi rapidă a clienților”, a subliniat bancherul.

Referindu-se la planurile de dezvoltare a băncii sale, Serghei Cebotari a declarat că managerii MAIB se vor concentra pe deservirea rapidă și comodă a clienților, care mereu trebuie să se simtă confortabil la MAIB.

„Și aici, în primul rând, mă refer la inovațiile bancare, serviciile electronice care permit clienților să fie mereu aproape de banca lor, chiar şi la distanță”, a menționat bancherul.