Acasă Blog Pagina 399

Moldova Agroindbank şi VISA premiază câştigătorii etapei a II-a ai promoţiei „Fii activ – achită cu cardul MAIB”

0

Etapa a doua a promoţiei „Fii activ – achită cu cardul MAIB” a desemnat încă 10 câştigători – utilizatori activi ai cardurilor VISA, care au şi intrat în posesia certificatelor valorice pentru procurarea bicicletelor.

Felicitări clienţilor Moldova Agroindbank:

  • Gheorghe Iorga;
  • Veaceslav Tibulschi;
  • Adrian Balan;
  • Elena Deruga;
  • Maria Crasov;
  • Leonid Gross;
  • Ivan Popovski;
  • Elena Gangan;
  • Natalia Fedisin;
  • Alexandru Gheorghita.

Până pe 5 august participă şi tu în promoţie. Achită prin intermediul cardului bancar VISA de la MAIB cumpărăturile de minimum 100 lei şi prinde şansa de a câştiga o bicicletă în valoare de 7000 lei sau chiar marele premiu – biciclete pentru întreaga familie în sumă de 30 000 lei.

Mai multe achitări cu cardul VISA de la MAIB – mai multe şanse de câştig la următoarele două trageri la sorţi sau chiar la extragerea premiului mare. În plus, plăţile efectuate pentru prima dată cu cardul VISA în perioada campaniei au de 3 ori mai multe şanse de câştig.

De ce să achiţi cu cardul:

  • Este mai sigur. Cardul te ajută să ai banii în siguranţă. Banii tăi sunt păstraţi pe contul tău la bancă şi nu pot fi pierduţi din portmoneu.
  • Este mai rapid. Economisești timp, cardul te ajută să achiţi mai rapid la casieriile magazinelor, în special în regim Atingere (contactless).
  • Este mai eficient. Toate plăţile sunt centralizate într-un raport şi poţi urmări cum îţi gestionezi bugetul.
  • Este mai modern. Plata pe on-line îţi permite să faci cumpărături rapide, fără să ieşi din casă, economisindu-ţi timpul.

Află detaliile promoţiei în Regulament, efectuează cât mai multe plăţi cu un card bancar VISA de la MAIB. S-ar putea să fii în lista norocoşilor pe care să-i telefonăm şi să-i anunţăm: „Felicitări, aţi câştigat!”.

Fii activ – achită cu cardul VISA de la MAIB şi câştigă biciclete pentru familia ta!

Grupul OTP a finalizat achiziția subsidiarei Societe Generale din Muntenegru

OTP Bank anunță finalizarea tranzacției de cumpărare a subsidiarei Societe Generale din Muntenegru. Aceasta implică achiziționarea a 90,56% din acțiunile Societe Generale Banka Montenegro, conform unui comunicat de presă al grupului ungar.

Tranzacția financiară a fost finalizată astăzi, 16 iulie 2019. Înțelegerea de cumpărare a fost semnată de către cele 2 părți la 28 februarie 2019.

Conform seenews.com valoarea tranzacției se ridică la 35,6 milioane de euro. Prețul a scăzut luna trecută de la 40,5 la 35,6 milioane euro datorită deciziei băncii de a distribui pentru 2018 dividende în valoare de 5,3 milioane euro.

Grupul OTP planifică să lanseze o ofertă de cumpărare a restul 9,4% din acțiunile Societe Generale Banka Montenegro.

Banca achiziționată are o cotă de piață de 11,9% (la sfârșitului lunii martie 2019) și este a 3-a cea mai mare bancă de piața din Muntenegru.

Grupul OTP deține în Muntenegru Crngorska Komercijalna Banka, și prin achiziția de astăzi își va fortifica poziția pe piața bancară locală.

MAIB – Nr. 1 la creditare, cu un portofoliu sănătos de credite

0

Moldova Agroindbank – banca lider, cu cel mai amplu portofoliu de credite acordate persoanelor fizice şi juridice, continuă să aplice o abordare prudentă la implementarea politicilor sale interne ce ţin de domeniul creditării, înregistrând o scădere progresivă a nivelului creditelor neperformante, comparativ cu perioadele anterioare şi cu media pe sistem.

Datele relevă că la 30 iunie a.c. nivelul creditelor neperformante s-a diminuat cu 0,38 puncte procentuale, în comparaţie cu situaţia la 31.12.2018, atingând nivelul de 5,60%.

O tendinţă de scădere a creditelor neperformante înseamnă un proces de însănătoşire continuă a portofoliului de credite şi, respectiv, creşterea calităţii acestuia. Pentru clienţii Moldova Agroindbank aceasta presupune:

  • asistenţă personalizată şi o consultanţă calitativă, acordată fiecărui client în procesul de creditare;
  • evaluarea corectă a dosarului de creditare, a posibilităților și capacităților de rambursare a sumelor împrumutate;
  • un grad sporit de protejare a clientului pentru prevenirea asumării unor angajamente financiare peste capacitățile de rambursare;
  • siguranță, stabilitate bancară, precum şi un grad înalt de responsabilitate din partea băncii şi a clienților.

MAIB implementează cele mai bune practici internaţionale de prudenţă şi transparenţă bancară, pentru a oferi clienţilor calitate, siguranţă şi cele mai avantajoase soluţii de creditare.

Planul de investiții pentru Europa – suplimentar 800 milioane EUR pentru IMM-uri ca sprijin dublu din partea FEI și ProCredit pentru companiile inovatoare

0

Fondul European de Investiții (FEI) și Grupul ProCredit oferă o sumă suplimentară de 800 de milioane de euro întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) inovatoare, aducând un total de 1,62 miliarde de euro companiilor din unsprezece țări.

Suportul financiar oferit de FEI este disponibil prin intermediul băncilor din grupul ProCredit din Europa de Sud-Est și de Est și este destinat companiilor care utilizează tehnologii noile și produc noi produse într-una din cele unsprezece țări în care această facilitate este disponibilă (Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Georgia, Germania, Grecia, Republica Moldova, Republica Macedonia de Nord, România, Serbia și Ucraina). Până în prezent, acordurile cu ProCredit au susținut aproximativ 2.000 de IMM-uri, în special în sectoarele Producție și Comerț cu ridicata și cu amănuntul, și multe altele vor fi finanțate în ani ce urmează.

Aceste acorduri au fost semnate în cadrul inițiativei InnovFin a Comisiei Europene, susținută de programul de cercetare și inovare al UE Orizont 2020. Inițiativa InnovFin permite băncilor participante să acorde împrumuturi companiilor inovatoare, cu sprijinul unei garanții oferite de FEI. Acordurile semnate în țările membre ale UE au fost posibile prin sprijinul Fondului European pentru Investiții Strategice (FEIS). FEIS este pilonul central al Planului de Investiții pentru Europa al Comisiei Europene, cunoscut și ca „Planul Juncker”.

Vicepreședintele Comisiei Europene, Jyrki Katainen, responsabil pentru ocuparea forței de muncă, creștere, investiții și competitivitate, a declarat:

„La doi ani după ce am anunțat 820 milioane EUR pentru IMM-uri în unsprezece țări, Fondul European de Investiții și ProCredit dublează sprijinul financiar, respectiv 1,62 miliarde EUR sunt acum disponibile pentru finanțarea companiilor mici și mijlocii din aceste țări. Acest nivel continuu și sporit al sprijinului din partea UE va aduce o diferență tangibilă pentru mii de oameni cu idei de inovatoare de afaceri care au nevoie de o finanțare, adăugător la cele 2.000 de IMM-uri care au beneficiat deja de această schemă.”

Directorul Executiv al FEI, Pier Luigi Gilibert, a declarat:

„Suntem încântați de faptul că acordurile de garantare InnovFin pentru IMM-urile încheiate cu băncile ProCredit prezintă rezultate pozitive. Rețeaua de distribuție bine stabilită a Grupului ProCredit, combinată cu expertiza de împrumut a IMM-urilor, garantează că împrumuturile garantate de CE pot fi implementate rapid în cele 11 țări. Aceste tranzacții vor ajuta companiile să acceseze finanțarea susținută de UE, pentru a promova o agendă de inovare în Europa.”

Dr. Claus-Peter Zeitinger, Președinte al Consiliului de Supraveghere al ProCredit Holding, a adăugat:

„Extinderea acordului nostru este un semnal important pentru Grupul ProCredit și arată clienților noștri că investițiile inovatoare ale IMM-urilor din Europa de Sud-Est și de Est vor continua să fie susținute de UE și demonstrează, de asemenea, că contribuția în dezvoltare făcută de băncile ProCredit în țările în care activează este recunoscută de UE.”

Despre FEI

Fondul European de Investiții (FEI) face parte din Grupul Băncii Europene de Investiții. Misiunea sa centrală este de a sprijini întreprinderile micro, mici și mijlocii din Europa (IMM-uri), ajutându-le să acceseze finanțare. FEI proiectează și dezvoltă capital de risc și de creștere, garanții și instrumente de micro finanțare care vizează în mod specific acest segment de piață. În acest rol, FEI promovează obiectivele UE în sprijinul inovării, cercetării și dezvoltării, antreprenorialului, creșterii economice și ocupării forței de muncă. Mai multe informații despre activitățile EFI pot fi găsite aici.

Despre grupul ProCredit

ProCredit Holding AG & Co. KGaA, cu sediul în Frankfurt am Main, Germania, este compania-mamă a grupului internațional ProCredit, care constă din bănci orientate spre întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) și cu accent operațional pe Europa de Sud-Est și de Est. În plus față de acest accent regional, grupul ProCredit este prezent și în America de Sud și Germania. Acțiunile companiei sunt tranzacționate pe segmentul Prime Standard al Bursei de Valori din Frankfurt. Acționarii de bază ai ProCredit Holding AG & Co. KGaA includ investitorii strategici Zeitinger Invest și ProCredit Staff Invest (cuprinzând vehiculele de investiții pentru personalul ProCredit), DOEN Participaties BV, KfW Development Bank și IFC (parte a Grupului Băncii Mondiale). În calitate de investitor de bază a grupului, în conformitate cu Legea bancară germană, ProCredit Holding AG & Co. KGaA este supravegheat la nivel consolidat de BaFin și de Banca Centrală din Germania (Bundesbank). Mai multe informații pot fi găsite pe site-ul companiei la www.procredit-holding.com.

Despre planul Juncker

Planul de Investiții pentru Europa, așa-numitul „Plan Juncker”, este una dintre prioritățile de top ale Comisiei Europene. Se axează pe stimularea investițiilor pentru crearea de locuri de muncă și creșterea economică prin utilizarea mai inteligentă a resurselor financiare noi și existente, eliminarea obstacolelor din calea investițiilor și asigurarea vizibilității și asistenței tehnice pentru proiectele de investiții. Fondul European pentru Investiții Strategice (FEIS) este pilonul central al Planului Juncker. Acesta oferă o garanție pentru pierderi, care permite BEI să investească în proiecte mai multe, adesea mai riscante. Proiectele și acordurile aprobate pentru finanțare în cadrul FEIS se estimează că vor mobiliza aproape 410 miliarde EUR în investiții și vor sprijini aproximativ 952 000 de IMM-uri din toate cele 28 de state membre.

Despre InnovFin

Facilitatea de garantare a IMM-urilor InnovFin este înființată în cadrul inițiativei „UE InnovFin Finance for Innovators” elaborată în cadrul Programului pentru cercetare și inovare Orizont 2020. Oferă garanții și contragaranții pentru finanțarea datoriei între 25.000 și 7.5 milioane EUR pentru a îmbunătăți accesul la finanțarea împrumuturilor pentru întreprinderile mici și mijlocii inovatoare și pentru întreprinderile mici (cu mai puțin de 500 de angajați). Facilitatea este gestionată de FEI și este lansată prin intermediari financiari – bănci și alte instituții financiare – în statele membre ale UE și în țările asociate. În cadrul acestei facilități, intermediarii financiari sunt garantați de UE și de FEI pentru o parte din pierderile suferite în urma finanțării care este acoperită de această facilitate.

Nektarios Vrongistinos se alătură top managementului Victoriabank în calitate de Chief Operations Officer

0

Top managementul Victoriabank are un nou membru, Nektarios Vrongistinos, Vicepreşedinte – Chief Operations Officer în cadrul Comitetului de Direcție. Acesta, pe 11 iulie 2019, a primit aprobarea Băncii Naționale a Moldovei pentru exercitarea funcției, anunță un comunicat al băncii. 

Nektarios Vrongistinos are peste 30 de ani experiență în sectorul bancar din România, dintre care, 10 ani a ocupat funcția de vicepreședinte executiv al băncii Bancpost.

Absolvent de Matematică, Vrongistinos a fost numit Vicepreședinte pe probleme de Operațiuni Centrale și IT al Bancpost în februarie 2012, el fiind membru al Comitetului Executiv al băncii.

Înainte de Bancpost, Vrongistinos a lucrat pentru National Bank of Greece (NBG) între 1984 și 2008 în diverse entități ale grupului: Banca Româneasca (cu sediul în România) pentru 3 ani, ocupând funcțiile de CIO și Director Executiv BPR (Business Process Reengineering), United Bulgarian Bank (cu sediul în Bulgaria) pentru 3 ani, în calitate de Consilier Executiv responsabil de transformarea în ansamblu a băncii.

Astfel, noul vicepreședinte aprobat de BNM dispune de competențe în gestionarea activității curente a băncii, inclusiv în domeniile operațiunilor bancare, tehnologiilor informaționale, securității corporative și administrării creditelor.

Din Comitetul de Direcție al Victoriabank fac parte: Bogdan Pleşuvescu (Preşedinte), Vasile Donica (Chief Business Officer), Sorin Șerban (Chief Risk Officer) şi, de acum înainte, Nektarios Vrongistinos (Chief Operations Officer).

Plăţi mai rapide şi mai comode – cu terminalele de autoservire MAIB

0

Oricând ai nevoie, fără a mai sta în rând, rapid şi comod – iată doar câteva avantaje oferite de noile terminale multifuncţionale din sucursalele Moldova Agroindbank, prin intermediul cărora poţi efectua un şir de operaţiuni bancare.

Deja în majoritatea sucursalelor MAIB din Chişinău şi în scurt timp în toată republica, precum şi la posturile vamale, terminalele sunt la dispoziţia clienţilor.

La echipamentele multifuncţionale de autoservire pot fi făcute un şir de operaţiuni bancare, inclusiv:

  1. Achiţi plăţile pentru prestatorii de servicii (energie electrică, termică, gaze naturale, telefonie mobilă, fixă, Internet, alimentare cu apă sau deservire bloc), la orice oră, fără a mai depinde de orarul încasării acestor plăţi la operatorul bancar. Optează pentru comoditate, achită facturile simplu, fără a mai pierde timpul stând în rând, oricând doreşti, 24/24. 
  2. Plăteşti amenzile, taxele şi impozitele, astfel că nu mai pierzi termenele limită ale acestora.
  3. Suplineşti contul cu noi mijloace financiare.
  4. Achiţi ratele lunare ale creditului.
  5. Suplineşti contul de depozit etc.

În plus, doar la terminalele multifuncţionale de autoservire de la Moldova Agroindbank poţi face plăţi atât cu numerar, cât şi prin intermediul unui card VISA, Mastercard sau American Express, inclusiv contactless, ceea ce reprezintă o premieră în ţara noastră.

Simplu, comod, fără rând şi fără plăţi suplimentare! Optează pentru alternativa digitală oferită de banca ta, Moldova Agroindbank!

Moldova Agroindbank este banca comercială nr.1 în Republica Moldova, în topul clasamentelor performanţei bancare, cu peste 1/3 cotă de piaţă la indicatori precum credite, depozite, active şi profit net. MAIB oferă clienţilor săi un portofoliu variat de produse şi servicii, având o strategie complexă dedicată digitalizării.

Costul acțiunilor Moldova Agroindbank a atins un nivel de 2501 lei per acțiune

0

Costul acţiunilor celei mai mari instituţii financiare din ţară – Moldova Agroindbank (MAIB) – a ajuns la nivelul record de 2501 lei per acţiune cu valoarea nominală de 200 lei, scrie agenția Infotag. 

O sursă din cadrul pieţei reglementate a hârtiilor de valoare a Moldovei a spus că, în anul 2019, cotaţiile acţiunilor MAIB arată o evoluţie foarte bună, înregistrând o creştere a costului lor de 17%.

„Acestea sunt singurele acțiuni de pe piața reglementată a țării care arată în acest an o creștere constantă a valorii lor, demonstrând dorința participanților de pe piață de a cumpăra aceste hârtii, în ciuda prețului tot mai mare”, a menționat sursa.

Solicitaţi de corespondentul Infotag, participanții profesioniști ai pieţei de capital atrag atenția asupra faptului că acțiunile MAIB au cea mai înaltă rată de capitalizare pe piața reglementată a valorilor mobiliare din Moldova.

„Rata în creștere a capitalizării bursiere a acțiunilor bancare este un rezultat al dezvoltării dinamice și durabile a Moldova Agroindbank. În 2019, banca demonstrează rezultate financiare bune, majorând profitul, activele, capitalul, portofoliul de credite şi de depozite, dar, cel mai important, menținând cela mai mare cotă de piață în țară, care depășește 30%”, a declarat sursa agenției.

Participanții pieţei de capital spun că dezvoltarea cu succes a MAIB este determinată în special de sosirea unui grup de investitori străini în bancă – două fonduri de investiții din SUA și Lituania, precum și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care, în octombrie 2018, au achiziționat 41,09% din acțiunile băncii.

„Ținând cont de rezultatele financiare obținute de echipa MAIB și de intrarea în capitalul băncii a unor investitori cu reputație înaltă, atractivitatea acțiunilor băncii a crescut substanțial, iar cererea pentru aceste valori va continua să crească”, a spus interlocutorul.

Atractivitatea acţiunilor băncii se datorează și faptului că, în ultimii ani, MAIB plătește în mod regulat dividende. De exemplu, în urma rezultatelor obţinute în anul 2018, banca a plătit puțin peste 200 de lei per acțiune, cheltuind în acest scop aproape jumătate din profitul său, care a constituit 530 mil. lei.

Conform Infotag, în primele 4 luni ale anului 2019, banca a obţinut un profit net de 245 mil. lei. Activele sale au însumat 26 mlrd. lei, capitalul – 4,1 mlrd. lei, portofoliul de credite a fost de 12,9 mlrd. lei, în timp ce depozitele au atins 21 mlrd. lei.

BNM a aprobat achiziționarea Mobiasbancă de către OTP Bank

0

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a aprobat la 10 iulie 2019 achiziționarea de către OTP Bank Nyrt., Ungaria, a pachetului de control de acțiuni (mai mult de 50%) din capitalul social al Mobiasbancă Groupe Societe Generale.

OTP Bank este o bancă universală cu sediul în Budapesta, Ungaria, listată la bursele de valori naționale și cele internaționale. Instituția este banca-mamă a unui grup financiar extins cu prezență în mai multe state europene – Bulgaria, Croația, România, Serbia, Croația, Slovacia, Ucraina, Muntenegru, Federația Rusă, anunță un comunicat de presă BNM.

Achiziția pachetului de control al Mobiasbancă se va efectua în cadrul realizării obiectivului strategic al OTP Bank – de a constitui cel mai mare și de succes grup bancar universal din Europa Centrală și de Est.

În Republica Moldova, OTP Bank își propune, în mod prioritar, să modernizeze produsele și serviciile pentru deponenții și clienții săi și să asigure o guvernanță corporativă transparentă și eficientă.

1 000 000 de lei – fondul de recompensă dedicat de MAIB pentru informaţiile care vor contribui la reţinerea infractorilor

0

Moldova Agroindbank anunţă despre lansarea unei pagini dedicate evenimentului regretabil din 6 iulie, la sucursala Chişinău-Buiucani.

Pagina poate fi accesată pe site-ul oficial al Moldova Agroindbank, conform linkului maib.md/ro/situatii-de-criza şi conţine principalele informaţii despre incident şi cele mai frecvente întrebări şi răspunsuri.

Totodată, a fost dedicat un fond de recompensă de 1 000 000 de lei potenţialilor informatori pentru furnizarea datelor care ar contribui la reţinerea infractorilor şi recuperarea bunurilor furate.

Persoanele care deţin informaţii despre acest caz sunt insistent rugate să le comunice la adresa electronică [email protected] sau la numerele de telefon +373 69268348, +373 68093777.

Banca insistă pe o comunicare transparentă, echidistantă şi echilibrată cu referire la acest subiect cu clienţii, autorităţile, liderii de opinie, instituţiile mass-media, în măsura în care să nu prejudicieze desfăşurarea anchetei pentru descoperirea şi tragerea la răspundere a infractorilor, conform legislaţiei în vigoare.

Prioritatea numărul unu pentru conducerea MAIB rămâne întreprinderea tuturor măsurilor necesare, în cooperare cu forţele de ordine, pentru a identifica autorii furtului şi recuperarea bunurilor.

MAIB activează în regim normal, oferind întregul spectru de servicii şi produse bancare, onorând integral angajamentele asumate şi axându-se pe noi proiecte de dezvoltare, noi produse şi servicii bancare.

Banca rămâne o instituţie puternică, cu suficientă lichiditate, cu un portofoliul  variat de produse şi servicii bancare.

Clienții rămân prioritatea nr.1 a Moldova Agroindbank

0

Consiliul Moldova Agroindbank, întrunit în regim de urgență, a luat decizia fără precedent de a compensa fiecare client păgubit cu o sumă de până la 500 000 lei. Hotărârea, luată în pofida prevederilor contractuale şi a practicilor naționale și regionale bancare, a fost adoptată la doar două zile de la furtul produs în sucursala Chişinău-Buiucani, în urma căruia au fost sustrase bunuri din casete de siguranță.

Decizia a fost anunțată de conducerea MAIB în cadrul unei întrevederi cu clienții păgubiți. Aceștia au mulțumit băncii pentru deschidere şi gestionarea operativă a situației de criză.

“Este o situație fără precedent pentru Republica Moldova și pentru MAIB. Eforturile noastre sunt îndreptate în primul rând spre clienții afectați, pe care îi asigurăm că vom lucra non-stop, pentru a contribui la soluționarea operativă a acestui caz de către organele de anchetă, depistarea şi tragerea la răspundere a infractorilor. Întreaga conducere a băncii, întregul Consiliu regretă cele întâmplate. Suntem siguri că vom ieși mai puternici ca bancă din această provocare și vom lucra dublu pentru a devansa aşteptările clienților noștri”, a comentat Serghei Cebotari, Președintele Comitetului de Conducere al MAIB.

Prioritatea numărul unu pentru conducerea MAIB rămâne întreprinderea tuturor măsurilor necesare, în cooperare cu forțele de ordine, pentru a identifica autorii furtului, ceea ce ar permite compensarea deplină a clienților păgubiți.

În acest scop, banca anunță un fond de recompensă de 1.000.000 de lei potențialilor informatori pentru furnizarea datelor care ar contribui la reținerea infractorilor şi recuperarea bunurilor furate. Informațiile pot fi furnizate la adresa [email protected] sau la numerele de telefon mobil +373 69268348 ori +373 68093777.

De asemenea, banca menționează că pe lângă asigurarea măsurilor suplimentare de securitate, serviciul casete de siguranță urmează a fi reformat conform celor mai bune practici bancare internaţionale.

Ținând cont de situația extrem de complexă referitor la acest caz, precum şi de caracterul sistemic al MAIB în sectorul bancar din Republica Moldova, banca încurajează toate părțile – autorități, presa, lideri de opinie – să dea dovadă de maximă prudență și echidistanță în expunerile privind acest subiect.

MAIB, la rândul său, va asigura o comunicare transparentă cu clienții, dar și cu întreaga opinie publică, în măsura în care să nu prejudicieze ancheta. Astfel, în cel mai scurt timp, banca va lansa o pagină dedicată subiectului, unde vor fi publicate răspunsuri la cele mai frecvente întrebări.

Banca declară că această experienţă, deşi regretabilă, o face mai puternică ca niciodată, fortificându-și procesele şi activitatea la toate nivelurile: de securitate şi integritate, instituţional şi ca echipă.

MAIB activează în regim normal, prestând întregul portofoliu de produse şi servicii bancare, onorându-şi în totalitate obligaţiunile faţă de clienţi.

Banca mulţumește tuturor clienţilor săi pentru alegere şi încredere.

Banca mulţumește acţionarilor, pentru că şi de această dată au pus interesele clienţilor ca primă prioritate în activitatea bancară.

MAIB mulţumește instituţiilor mass-media care au reflectat echidistant şi obiectiv acest caz, atât de regretabil pentru întreaga echipă!

„Ceea ce nu ne doboară, ne face mai puternici!”

Echipa Moldova Agroindbank