Acasă Blog Pagina 252

Au mai rămas 10 zile pentru a te înscrie la Școala finanțelor modern 2025

0

Banca Națională a Moldovei amintește că au mai rămas 10 zile până la încheierea perioadei de înscriere la concursul pentru programul „Școala finanțelor moderne” – ediția 2025, desfășurat în colaborare cu Banca Națională a României și Academia de Studii Economice din București.

Programul se adresează:

  • masteranzilor și studenților din anul III–IV de la ASEM;

  • studenților și masteranzilor de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării (USM);

  • precum și jurnaliștilor care scriu pe teme economice.

„Școala finanțelor moderne” cuprinde seminare interactive și întâlniri cu experți de top, organizate la București, dar și în orașe culturale precum Iași, Brașov, Suceava și Sinaia.

 Programul se desfășoară în două etape:

  • 26 iulie – 3 august 2025: ediția pentru studenții și masteranzii ASEM;

  • 6 – 14 septembrie 2025: ediția pentru studenții USM și jurnaliștii de profil economic.

După încheierea programului, participanții de la ASEM vor susține sesiuni de educație financiară în zonele rurale din Republica Moldova, iar cei din domeniul media vor elabora materiale jurnalistice pe subiecte discutate în cadrul programului.

Informații complete despre criterii și modalitatea de aplicare sunt disponibile în Procedura privind organizarea concursului.

maib oferă burse pentru studentele din IT și STEM. Vezi cum aplici

0

maib anunță lansarea celei de-a doua ediții a programului de burse „You drive IT”, dedicat studentelor de la Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) care studiază în domeniile IT și STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică).

În cadrul programului vor fi oferite 5 burse în valoare de 15.000 de lei fiecare, destinate studentelor care obțin performanțe academice deosebite și se implică activ în activități extracurriculare și de voluntariat.

Sunt eligibile studentele cu frecvență la zi, aflate în anii III sau IV de la Ciclul I, licență, sau în anii I și II de la Ciclul II, masterat, care studiază în cadrul uneia dintre următoarele facultăți: Electronică și Telecomunicații, Energetică și Inginerie Electrică, sau Calculatoare, Informatică și Microelectronică.

Pentru înscriere, participantele trebuie să trimită un dosar la adresa [email protected], care să includă:

  • Situația academică pentru anul 2024–2025 (media minimă 8);

  • Dovezi privind implicarea în voluntariat sau publicații în domeniul IT;

  • Scrisoare de intenție în format video (maxim 1 minut).

  • Eseu de 2.500–3.000 de caractere pe tema: „AI prin ochii unei tinere din STEM: între vis, inovație și responsabilitate”

Calendarul programului:

  • Termen limită pentru aplicare: 20 iunie 2025, ora 18:00;

  • Evaluarea dosarelor: 23–27 iunie 2025;

  • Anunțarea câștigătoarelor: 4 iulie 2025.

Programul „You drive IT” a fost lansat pentru prima dată în 2024 și face parte din inițiativele maib de susținere a educației, diversității și echilibrului de gen în domeniul tehnologiei.

Credit de nevoi personale de la ProCredit Bank: Până la 400.000 lei, fără gaj

0

ProCredit Bank oferă persoanelor fizice posibilitatea de a accesa un credit de nevoi personale în condiții flexibile și transparente, adaptate planurilor individuale.

Oferta include:

  • Până la 400.000 MDL, fără gaj;

  • Proces rapid de aprobare;

  • Refinanțarea altor credite existente în condiții avantajoase;

  • Rambursare anticipată fără comision.

Creditul este destinat acoperirii unor cheltuieli importante, precum achiziții, investiții personale sau consolidarea altor împrumuturi.

Pentru mai multe informații, accesați site-ul ProCredit Bank sau sunați la 0800 000 10.

Până la 2 milioane de lei pentru dezvoltarea brandului. Granturi disponibile pentru IMM-urile din Moldova

0

Guvernul Republicii Moldova și Grupul Banca Mondială oferă sprijin financiar prin Programul de creștere a competitivității producătorilor locali și integrare în lanțurile valorice, anunță ODA.

Antreprenorii care doresc să-și consolideze brandul, să atragă noi clienți și să intre pe piețele externe pot accesa până la 2 milioane de lei – echivalentul a 80% din valoarea investiției – pentru servicii esențiale de marketing și comunicare.

Sunt eligibile investiții în:

  • crearea unui site profesiona;

  • elaborarea unui brandbook;

  • design de ambalaj și etichete;

  • spoturi video de promovare;

  • dezvoltarea imaginii corporative sau de produs;

  • alte servicii de dezvoltare orientate spre creșterea vânzărilor.

Programul dispune de un buget total de 115,5 milioane lei, finanțat de Guvern și Banca Mondială prin Proiectul „Competitivitatea ÎMM”. Inițiativa este susținută tehnic de proiectul „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”, implementat de GIZ Moldova, cu suportul guvernelor Germaniei și Elveției.

Ghidul de aplicare și condițiile de eligibilitate sunt disponibile pe site-ul oficial oda.md

OTP Bank lansează prima platformă digitală de factoring din Moldova

0

OTP Bank a lansat e-Factoring – prima platformă digitală din Moldova dedicată serviciilor de Factoring și Supply Chain Finance. Soluția oferă acces rapid la bani, un proces complet digital și transparență totală.

Cu e-Factoring, companiile pot transforma facturile în numerar fără birocrație. Platforma ajută afacerile să-și păstreze fluxul financiar sănătos și să-și consolideze relațiile comerciale.

Platforma funcționează online și permite gestionarea simplă și eficientă a operațiunilor. OTP Bank se adresează companiilor care vor să reducă timpul de încasare a facturilor și să-și optimizeze capitalul de lucru.

Mai multe detalii: www.otpbank.md, [email protected] sau 022 812 407.

Atenție la apelurile și mesajele false în numele Energbank. Noi tentative de fraudă

0

Energbank avertizează cu privire la creșterea numărului de tentative de escrocherie prin apeluri telefonice, mesaje sau e-mailuri, în care persoane necunoscute se prezintă în mod fals drept angajați ai băncii.

Escrocii încearcă să obțină datele bancare ale clienților sau să-i convingă să transfere bani, folosind pretexte false. Banca subliniază că nu solicită niciodată prin telefon, SMS sau e-mail următoarele informații:

  • Numărul complet al cardului;

  • Codul CVV (de pe spatele cardului);

  • Codul PIN.

Energbank îndeamnă clienții să fie vigilenți și să nu ofere informații personale sau bancare, indiferent de natura mesajului sau apelului.

În cazul în care primiți un apel sau mesaj suspect, contactați imediat Serviciul Suport Clienți la 022 858 085 sau scrieți pe adresa [email protected] ori pe pagina oficială de Facebook Energbank.

Reprezentanții băncii încurajează raportarea oricărei tentative suspecte, pentru a contribui la prevenirea fraudelor.

Raport BNM: Băncile din Moldova rămân stabile și pregătite să absoarbă șocuri externe și interne

0

Sectorul bancar al Republicii Moldova a încheiat anul 2024 într-o poziție solidă, arată Raportul trimestrial de evaluare a stabilității financiare, publicat de Banca Națională a Moldovei (BNM). Analiza aferentă trimestrului IV evidențiază o reziliență adecvată la risc, fără acumularea unor vulnerabilități sistemice.

Indicele de stres financiar s-a situat la 0,44, sub pragul critic de 0,58, iar nivelul de vulnerabilitate a fost de -0,60, indicând o funcționare stabilă a sistemului.

Riscurile de contagiune rămân reduse, iar expunerile interbancare nu generează tensiuni sistemice. Deși expunerea față de instituțiile financiare nebancare a crescut cu 10,5% în trimestru, toate creditele acordate IFN-urilor sunt clasificate ca performante.

 În rândul riscurilor percepute de bănci, riscul cibernetic a urcat pe locul 4, după riscurile geopolitice, macroeconomice și suverane.

Activitatea de creditare a accelerat:

  • Creditele imobiliare noi s-au triplat față de T4 2023, ajungând la 3,15 miliarde MDL.

  • Creditele de consum noi au crescut cu 41,7% anual, dar au scăzut ușor față de trimestrul anterior.

 Calitatea portofoliului de credite s-a îmbunătățit ușor. Rata creditelor expirate pentru persoane fizice a scăzut cu 13,9%, iar pentru companii ponderea a ajuns la doar 2,2%.

 Cererea mare pentru locuințe a dus la o creștere puternică a prețurilor imobiliare: în Chișinău, indicele RPPI a ajuns la 178,8%, marcând o creștere anuală de 36,4%.

 Băncile rămân bine capitalizate și dispun de rezerve solide de lichiditate. Scenariile de criză severă testate de BNM indică doar riscuri marginale, cu probabilitate scăzută de materializare.

 Concluzia raportului: sistemul bancar moldovenesc rămâne robust, prudent și capabil să absoarbă șocuri, fără acumularea de riscuri sistemice majore.

 

FinComBank oferă depozitul „Stabil Fix” cu dobândă fixă și termene flexibile

0

Depozitul „Stabil Fix” de la FinComBank S.A. este disponibil pentru persoanele fizice care doresc să economisească pe termene de 3, 6, 9 sau 13 luni, în lei moldovenești (MDL), euro (EUR) sau dolari americani (USD). Produsul prevede o dobândă fixă pe întreaga durată contractuală, fără capitalizare, iar plata dobânzii se efectuează lunar.

Dobânzile variază în funcție de monedă, termen și modalitatea de deschidere a depozitului. De exemplu, pentru depozitele în MDL, rata dobânzii pornește de la 3,75% pentru 3 luni și ajunge până la 6,00% anual pentru 13 luni, în cazul deschiderii online. Dobânzile pentru EUR și USD sunt cuprinse între 0,25% și 1,55% anual.

Suma minimă pentru deschidere este de 1.000 MDL, 100 EUR sau 100 USD. Depozitul nu permite alimentări suplimentare sau retrageri parțiale. În cazul rezilierii anticipate a contractului, dobânda nu se achită, iar sumele deja achitate sunt reținute din suma depozitului.

Deschiderea depozitului se poate face în sucursalele FinComBank sau online, prin aplicația FinComPay ori Internet Banking.

Informații detaliate privind condițiile produsului sunt disponibile pe site-ul oficial al băncii: https://fincombank.com/ro/deposit-stabil-fix.

Țara, lider negativ la inflație în UE. La cât ajunge rata anuală?

România continuă să înregistreze cea mai mare rată a inflației din Uniunea Europeană, cu un avans anual al prețurilor de 4,9% în aprilie 2025, conform datelor Eurostat. Media la nivelul UE a fost de 2,4%, în scădere ușoară față de martie, în timp ce în zona euro inflația s-a menținut la 2,2%, potrivit Profit.ro.

Cele mai mici rate anuale ale inflației au fost raportate în Franța (0,9%), Cipru (1,4%) și Danemarca (1,5%). La polul opus, România este urmată de Estonia (4,4%) și Ungaria (4,2%).

În România, cele mai mari scumpiri s-au înregistrat în sectorul serviciilor, cu o creștere de 6,83% față de aprilie 2024, potrivit datelor INS. Rata inflației de la începutul anului este de 2,2%, iar rata medie a modificării prețurilor în ultimele 12 luni a fost de 5,0%.

Banca Națională a României a revizuit în creștere prognoza de inflație pentru finalul anului 2025, de la 3,5% la 3,8%, estimând că aceasta va ajunge la 3,1% la finele lui 2026.

Top 7 orașe europene unde merită să investești în imobiliare

Potrivit unui clasament realizat de Global Property Guide, preluat de Profit.ro, orașele europene care oferă cele mai bune profituri din investiții și închirieri imobiliare sunt Riga (Letonia), Dublin (Irlanda) și Podgorica (Muntenegru).

Pe primul loc se află Riga, cu un randament mediu de 8,47%. Un apartament cu două camere în Agenskalns poate aduce chiar 11,68% profit anual. Dublin, aflat pe locul doi, oferă un randament de 6,83%, iar Podgorica – 6,67%.

În top urmează Varșovia (6,49%), București (6,23%), Bruxelles (5,54%) și Madrid (5,49%). 

Clasamentul evidențiază orașe care combină accesibilitatea cu cererea mare de locuințe și calitatea vieții.