Acasă Blog Pagina 165

Diferențe mari de venituri în Moldova: un angajat din cinci câștigă sub 7.000 de lei, iar 18% depășesc 20.000 de lei

0

Salariul mediu brut al angajaților din sectorul real al economiei, cu cel puțin patru salariați, precum și al celor din instituțiile bugetare a constituit 14.692,7 lei în septembrie 2025, scrie monitorul.fisc.md.

Potrivit Biroului Național de Statistică, 20,4% dintre angajați au avut salarii de până la 7.000 de lei, în timp ce 32,6% au câștigat peste 15.000 de lei.

Totodată, 18% dintre salariați au înregistrat venituri mai mari de 20.000 de lei, iar 5% au primit salariul minim de 5.500 de lei.

Dobândă fixă și aplicare 100% online: MyEnergBank facilitează accesul la credite

EnergBank permite aplicarea pentru credit direct din aplicația MyEnergBank, cu proces 100% online și răspuns în mai puțin de un minut, fără drumuri la bancă.

Creditul este oferit cu dobândă fixă de 8,90% pe toată perioada, iar DAE ajunge la 9,21%, ceea ce oferă predictibilitate și condiții clare pe termen lung.

MyEnergBank elimină pașii birocratici clasici, iar solicitarea poate fi transmisă de oriunde, direct din telefon.

Exemplu de calcul: pentru un credit de 100.000 MDL, contractat pe 60 de luni, cu dobândă fixă anuală de 8,90%, comision 0% și DAE 9,21%, rata lunară este de 2.071 MDL, iar suma totală de rambursat este de 124.259,66 MDL.

Condițiile complete de creditare le poți consulta pe: https://fb.watch/E2DgyXGZA6/?

 

OTP Bank Moldova și BERD extind finanțarea pentru IMM-uri cu 10 milioane de euro

0

OTP Bank Moldova a semnat un nou acord de finanțare cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), prin care 10 milioane de euro devin disponibili pentru întreprinderile micro, mici și mijlocii din Republica Moldova.

Finanțarea este acordată în cadrul programului EU4Business, susținut de Uniunea Europeană, și va fi gestionată de OTP Bank Moldova, care va direcționa fondurile către companii eligibile pentru investiții în modernizare și tehnologii conforme standardelor europene.

Potrivit condițiilor acordului, minimum 70% din credite vor fi orientate spre investiții verzi, inclusiv eficiență energetică, tehnologii ecologice și modernizarea proceselor de producție. Băncile devin astfel principalul canal prin care capitalul european ajunge în economia locală, sprijinind creșterea competitivității și capacității de export a companiilor moldovenești.

Pe lângă finanțarea bancară, antreprenorii pot beneficia și de granturi de stimulare din partea Uniunii Europene, care reduc costul total al investițiilor și cresc atractivitatea proiectelor finanțate.

Acordul se înscrie în Planul Economic și de Investiții al UE, care vizează sprijinirea a până la 50.000 de IMM-uri din Moldova, iar colaborarea dintre OTP Bank și BERD se desfășoară încă din 1996. Până în prezent, BERD a investit în Republica Moldova peste 1,8 miliarde de euro, prin 158 de proiecte, în mare parte derulate prin intermediul sectorului bancar.

Card digital pentru companii: Mastercard Digital Business, integrat în maib business

0

maib extinde gama de soluții digitale pentru mediul de afaceri și pune la dispoziția companiilor Mastercard Digital Business, un card destinat persoanelor juridice, disponibil exclusiv în format digital și utilizabil direct de pe telefon, fără card fizic.

Cardul poate fi activat în câteva minute, direct din aplicația maib business, fără vizite la bancă. Utilizatorii selectează compania, aleg opțiunea „Deschidere card”, tipul de card și contul aferent, apoi îl pot adăuga în Apple Wallet. După finalizarea pașilor, cardul este gata pentru plăți contactless.

Mastercard Digital Business este conceput pentru situațiile în care viteza contează – plăți pentru transport, comenzi urgente, servicii neprevăzute sau achiziții de birou. Soluția le oferă antreprenorilor și managerilor acces rapid la un instrument de plată, chiar și atunci când cardul fizic nu este la îndemână.

Guvernul alocă 385,7 milioane lei pentru creșe: până la 5.000 de locuri noi în 2026–2027

0

Guvernul Republicii Moldova lansează ediția a III-a a Programului Național „Servicii de creșe publice – Părinți angajați, copii la creșe” și anunță o finanțare totală de 385,7 milioane de lei pentru extinderea rețelei de creșe în perioada 2026–2027.

Din bugetul total, 136,6 milioane de lei sunt alocate pentru anul 2026, iar 249,1 milioane de lei pentru 2027. Fondurile vor permite crearea a până la 5.000 de locuri noi de creșă, extinderea grupelor existente, deschiderea unor grupe noi și construcția de anexe pentru instituțiile deja funcționale.

Bugetul unui proiect va varia între 1,5 și 10 milioane de lei, în funcție de amploarea intervenției. La concurs pot aplica autoritățile publice locale de nivelul I, inclusiv municipiile Chișinău și Bălți, cu o populație de peste 3.000 de locuitori. O primărie poate depune mai multe cereri de finanțare, pentru grădinițe diferite.

Apelul de concurs este deschis începând cu 17 decembrie 2025, pentru o perioadă de 60 de zile, până pe 14 februarie 2026. Condițiile de participare sunt disponibile în Ghidul de aplicare al programului.

Programul face parte din Planul de Creștere al Republicii Moldova 2025–2027 și urmărește sprijinirea părinților activi pe piața muncii, prin extinderea serviciilor de îngrijire timpurie și crearea condițiilor pentru revenirea mai rapidă în câmpul muncii.

ProCredit Bank Moldova împlinește 18 ani: majorat în banking, cu focus pe dezvoltare și responsabilitate

0

ProCredit Bank Moldova marchează astăzi 18 ani de activitate pe piața bancară din Republica Moldova, o etapă simbolică de „majorat în banking”, construită pe principii de dezvoltare durabilă, transparență și sprijin pentru economia reală.

Banca Comercială ProCredit Bank S.A. a obținut licența pentru desfășurarea activității financiare la 17 decembrie 2007 și face parte din grupul financiar internațional ProCredit, cu sediul central în Germania. Instituția are 100% capital străin, unic acționar fiind ProCredit Holding, entitate supravegheată de autoritățile bancare germane (BaFin și Bundesbank).

Bancă orientată spre dezvoltare

ProCredit Bank Moldova este o bancă comercială orientată spre dezvoltare, concentrată în special pe susținerea întreprinderilor micro, mici și mijlocii, considerate un pilon esențial pentru crearea de locuri de muncă și creșterea economică a țării. Banca oferă soluții financiare adaptate fiecărui client, bazate pe o analiză financiară riguroasă și pe o înțelegere profundă a modelului de afaceri.

Pentru persoanele fizice, ProCredit Bank își propune să funcționeze ca o bancă universală, dedicată clienților care preferă gestionarea operațiunilor bancare prin canale electronice, cu accent pe servicii de economisire și creditare simple și accesibile.

Activitatea ProCredit Bank este ghidată de câteva principii-cheie:

  • transparență și onestitate în relația cu clienții;
  • responsabilitate față de mediu, prin promovarea și finanțarea investițiilor ecologice;
  • impact pe termen lung, preferat maximizării profitului pe termen scurt;
  • educație financiară și cultură a economisirii, ca bază pentru un viitor stabil.

De asemenea, banca investește constant în instruirea și dezvoltarea personalului, pentru a asigura un nivel ridicat al calității serviciilor oferite clienților.

Parte a unui grup internațional

Grupul ProCredit este prezent în Europa de Est, America Latină și Germania, activând în prezent în 11 țări. Scopul grupului este de a contribui la dezvoltarea unor sisteme financiare transparente și incluzive, care să permită oamenilor să economisească în siguranță și companiilor să investească și să se extindă.

Topul salariilor din UE: România depășește Italia la puterea de cumpărare

Salariul mediu anual în Uniunea Europeană este de 39.808 euro, însă diferențele dintre state rămân mari – de la 15.387 euro în Bulgaria până la aproape 83.000 de euro în Luxemburg. România se află încă sub media UE la salariul nominal, dar stă mai bine decât mai multe țări din regiune, scrie G4Media.

Potrivit datelor Eurostat, România depășește la salariul mediu anual Bulgaria, Grecia, Ungaria și Slovacia, fiind la mică distanță de Polonia și Lituania. În același timp, cele mai mari salarii din UE se regăsesc în Luxemburg, Danemarca, Irlanda, Belgia, Austria și Germania.

România urcă semnificativ la puterea de cumpărare

Diferențele se reduc considerabil atunci când salariile sunt ajustate la paritatea puterii de cumpărare, care ține cont de costul vieții. Din această perspectivă, România ajunge peste Italia, Spania, Portugalia și Croația, urcând de pe locul 22 pe locul 13 în UE.

Salariul mediu ajustat la puterea de cumpărare în România este de 36.771 unități, foarte aproape de media europeană, ceea ce arată că veniturile au o valoare reală mai mare decât sugerează cifrele exprimate strict în euro.

De ce există diferențe între țări

Economiștii explică faptul că productivitatea, structura economiei și ponderea sectoarelor cu valoare adăugată mare, precum IT, finanțe sau industrie avansată, influențează direct nivelul salariilor. De asemenea, forța sindicatelor și nivelul salariului minim joacă un rol important în puterea de negociere a angajaților.

Dacă ritmul de creștere din ultimii ani se menține, salariul mediu în UE ar putea ajunge la peste 41.600 de euro în 2026, însă evoluția va continua să difere de la o țară la alta.

EuroCreditBank și OTP Bank Moldova, premiate de Visa pentru contribuția la modernizarea plăților

0

EuroCreditBank și OTP Bank au fost distinse de Visa în cadrul evenimentului de celebrare a partenerilor anului 2025, fiind recunoscute pentru consolidarea parteneriatelor strategice și pentru dezvoltarea soluțiilor moderne de plată și servicii financiare premium.

EuroCreditBank, recunoaștere pentru parteneriat strategic cu Visa

EuroCreditBank a primit distincția „Strong Partnership Award”, care confirmă consolidarea parteneriatului strategic cu Visa și angajamentul comun pentru dezvoltarea unui ecosistem modern de plăți. Potrivit băncii, premiul reflectă munca susținută a echipelor implicate în implementarea unor soluții digitale durabile, menite să simplifice plățile și să ofere clienților experiențe sigure, rapide și relevante într-un context economic și tehnologic aflat în continuă schimbare.

Reprezentanții EuroCreditBank subliniază că parteneriatul cu Visa este privit ca un angajament pe termen lung, bazat pe viziune, încredere și capacitatea de a anticipa nevoile viitoare ale utilizatorilor, prin investiții constante în inovație și tehnologii financiare.

OTP Bank, premiată pentru oferta dedicată clienților UHNW

La rândul său, OTP Bank a fost recompensată de Visa cu distincția „Leadership in UHNW Value Proposition and Evolving Partnership”, acordată pentru soluțiile financiare premium destinate clienților din segmentul Ultra High Net Worth (UHNW).

Premiul evidențiază dedicarea OTP Bank pentru dezvoltarea unor servicii personalizate de înaltă calitate, precum și evoluția constantă a parteneriatului cu Visa în zona de produse și servicii premium. Reprezentanții băncii au apreciat susținerea oferită de Visa și au reiterat angajamentul de a continua construirea excelenței în bankingul premium.

BNM lansează un nou serviciu digital: Informația privind cursul oficial de schimb al leului moldovenesc semnată electronic

0

Banca Națională a Moldovei (BNM) lansează un serviciu digital privind Informația relevantă despre cursul oficial  – un instrument modern care simplifică accesul persoanelor fizice și juridice la informații de interes public privind cursul oficial de schimb al leului moldovenesc, stabilit de BNM în raport cu valutele străine.

Informația, eliberată până în prezent în format scris și în baza solicitărilor adresate băncii centrale, este de astăzi accesibilă printr-un flux digital complet automatizat. Serviciul generează în timp real date autentice despre ratele oficiale de schimb stabilite de BNM, conform criteriilor introduse de utilizator: metodologia de calcul (curs zilnic, curs mediu lunar, curs mediu anual), perioada și valutele străine selectate.

„Acest serviciu digital completează soluțiile tehnologice inovative pe care le dezvoltăm pentru a răspunde nevoilor cotidiene ale cetățenilor. Digitalizarea serviciilor financiare rămâne o prioritate pentru BNM. Investim în soluții care pot fi accesate integral online, de pe telefon sau calculator, și ținem pasul cu progresul tehnologic, având grijă de timpul, siguranța și confortul oamenilor,” a subliniat guvernatoarea BNM, Anca Dragu.

Informația este disponibilă în limbile română și engleză, include un cod QR pentru verificarea validității și este autentificată prin semnătură electronică calificată, garantând astfel autenticitatea informațiilor furnizate. Acesta este solicitat după caz, spre exemplu, pentru raportări financiare, tranzacții valutare sau alte proceduri care necesită confirmarea ratelor oficiale de schimb.

Lansarea acestui serviciu completează seria de inițiative ale BNM de digitalizare și modernizare instituțională, orientate spre eficientizarea proceselor interne și îmbunătățirea experienței utilizatorilor.

Serviciul poate fi accesat pe următoarea adresă:
https://bnm.md/informatie-curs-oficial/

Acces gratuit în lounge-uri: ProCredit Bank introduce condiții noi pentru deținătorii cardurilor Visa Platinum

0

ProCredit Bank Moldova anunță modificarea regulilor de acces gratuit în lounge-urile din aeroporturi pentru deținătorii de carduri Visa Platinum, începând cu data de 1 februarie 2026, potrivit unui comunicat al băncii.

Conform noilor condiții, clienții vor putea beneficia de acces gratuit în lounge-uri doar dacă au efectuat plăți la comercianți în valoare totală de minimum 9.000 de lei în ultimele 35 de zile înainte de data vizitei.

Ce presupun noile reguli

Pentru a fi eligibile, plățile trebuie să respecte următoarele criterii:

  • valoare cumulată de cel puțin 9.000 MDL;
  • tranzacții efectuate în ultimele 30 de zile, la care se adaugă 5 zile suplimentare pentru plățile aflate în procesare;
  • sunt acceptate plățile la comercianți, inclusiv cele realizate online.

Tranzacții care nu sunt luate în calcul

Nu sunt considerate eligibile pentru îndeplinirea pragului minim:

  • retragerile de numerar;
  • transferurile între carduri sau conturi (P2P/A2A);
  • depunerile de bani pe card sau cont;
  • achitările de servicii, utilități sau alte alimentări care nu reprezintă plăți la comercianți.

Scopul modificării

Potrivit ProCredit Bank, ajustarea regulilor are ca obiectiv menținerea standardelor premium ale serviciilor oferite și asigurarea unei experiențe exclusiviste pentru clienții Visa Platinum.

Cum se verifică eligibilitatea

Pentru gestionarea accesului în lounge-uri, clienții sunt îndemnați să utilizeze aplicația Visa Airport Companion, disponibilă pe iOS și Android, și să se asigure că îndeplinesc condiția de rulaj înainte de călătorie.

Informații suplimentare

Mai multe detalii pot fi consultate pe site-ul oficial al ProCredit Bank, iar clienții pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon 0800 000 10 (apeluri naționale) sau +373 22 27 07 07 (apeluri internaționale), de luni până vineri, între orele 08:00–18:00, cu excepția sărbătorilor legale.