Peste 13 mii de moldoveni și-au găsit un loc de muncă de la începutul anului
Serviciile, agricultura și comerțul au generat cele mai multe angajări, iar aproape 60% dintre șomerii care și-au găsit un loc de muncă provin din mediul rural.
Sursa foto: victoriabank.md
Cu fiecare sezon de recoltare, agricultorii trec prin multe încercări. Pentru a fi alături de fermieri și a-i ajuta să facă față provocărilor, Victoriabank vine cu soluții de creditare inedite, iar condițiile sunt și mai avantajoase!
Astfel, pe lângă facilitățile deja cunoscute de către agricultori, Victoriabank acordă, în premieră, împrumuturi cu rată fixă pentru companiile din sectorul agricol!
„Victoriabank mereu a susținut și încurajat oamenii care au ales să muncească acasă astfel contribuind direct la creșterea economiei țării. Și de data asta suntem alături de agricultori, în context, procedurile de accesare a creditelor destinate acestui sector au fost simplificate, fie că este vorba de resurse financiare destinate lucrărilor agricole curente sau de investire, reinvestire sau refinanțare a unor credite cu condiții mai dezavantajoase. Iar noutatea bună este posibilitatea de creditare cu rată fixă! În plus, la sfârșit de sezon, se va organiza o tombolă unde participanții se vor alege cu 10 Pachete Nelimitate gratuite de care vor putea beneficia în perioada 01.03.2023 – 29.02.2024”, a precizat Denis Andrieș, Director Clienți IMM la Victoriabank.
Astfel, la Victoriabank, puteți alege mai multe opțiuni de creditare cu rată fixă: credite agri pentru investiții sau lucrări agricole, credite overdraft, linii de credite, credite investiționale cu grant și altele.
Care sunt avantajele?
Care este procedura de accesare a creditului?
Totodată, companiile ce activează în sfera agriculturii și vor accesa un credit până la 31.12.2022, vor putea participa la o tombolă ce are drept premii 10 Pachete Nelimitate gratuite, de care vor putea beneficia în perioada 01.03.2023 – 29.02.2024.
Serviciile, agricultura și comerțul au generat cele mai multe angajări, iar aproape 60% dintre șomerii care și-au găsit un loc de muncă provin din mediul rural.
Din 14 iulie 2026, Victoriabank reduce tarifele pentru mai multe tipuri de transferuri destinate persoanelor fizice.
Dacă folosești aplicația mobilă VB24, Victoriabank te îndeamnă să o actualizezi la cea mai recentă versiune. Update-ul vine cu măsuri de siguranță actualizate și te ajută să folosești banca mobilă mai sigur, direct de pe telefon.