Dacă ai o companie deservită de Victoriabank, verifică noile condiții aplicabile firmelor, care intră în vigoare pe 15 octombrie 2026. Schimbările se referă la plățile prin MIA, trecerea la noul VB24, serviciile contractate de la distanță, securitatea conturilor și contestarea tranzacțiilor. Dacă nu ești de acord cu acestea, poți informa banca până atunci. În caz contrar, noile reguli se vor aplica automat. Bancamea a analizat documentul și îți explică ce înseamnă schimbările în practică.
Una dintre cele mai importante schimbări se referă la serviciul VB MIA Business Acceptare Plăți. Prin acesta, companiile pot primi plăți instant folosind coduri QR, linkuri, cereri sau butoane de plată și alte opțiuni oferite de bancă.
Dacă firma ta folosește deja serviciul, nu trebuie să depui o cerere nouă și nici să semnezi alte documente. Cererea existentă rămâne valabilă, iar serviciul va continua să funcționeze în baza noilor condiții.
Apar însă reguli mai clare privind responsabilitatea firmelor care acceptă plăți prin MIA. Pentru sumele restante aferente unei tranzacții contestate sau unui comision neachitat, banca poate aplica o penalitate de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere.
Victoriabank poate, de asemenea, să retragă din contul companiei sumele aferente tranzacțiilor contestate, rambursărilor, soluționării disputelor și eventualelor penalități.
Dacă banca va modifica ulterior comisioanele pentru acceptarea plăților prin MIA, iar tu nu vei fi de acord cu noile costuri, poți renunța la serviciu înainte ca tarifele modificate să intre în vigoare.
O altă schimbare importantă este trecerea de la actualul VB24 Business la o versiune nouă a aplicației. Pentru o perioadă, cele două variante pot funcționa în paralel. După activarea companiei în noul VB24, operațiunile bancare vor fi efectuate prin acesta.
Versiunea veche poate rămâne temporar disponibilă doar pentru consultarea informațiilor și a documentelor, fără posibilitatea de a face plăți sau alte operațiuni.
Prin noul VB24, firmele vor putea, în funcție de opțiunile disponibile, să facă transferuri și plăți, să consulte extrasele, să gestioneze cardurile și limitele acestora, să constituie depozite, să deschidă conturi și să folosească alte servicii fără să meargă la bancă.
Compania va putea decide separat cine are acces doar pentru a vedea informațiile și cine poate iniția sau autoriza plăți. Astfel, simplul acces la cont nu va însemna automat și dreptul de a efectua operațiuni.
Noile condiții permit ca mai multe servicii să fie contractate de la distanță. În funcție de operațiunea acceptată de bancă, acordul companiei va putea fi oferit prin aplicația bancară, prin semnătură electronică, prin alte metode electronice de confirmare sau chiar în timpul unui apel telefonic ori video înregistrat.
Unele contracte vor putea fi încheiate fără ca reprezentantul companiei să se prezinte la bancă. Documentele și confirmările vor putea fi transmise și acceptate prin mijloacele electronice puse la dispoziție de Victoriabank.
Companiile vor putea oferi și altor aplicații financiare autorizate acces la informațiile despre conturi sau dreptul de a iniția plăți. Acest lucru va fi posibil numai cu acordul clar al firmei.
O parte importantă a noilor condiții este dedicată securității. Victoriabank enumeră acțiunile pe care le poate considera încălcări grave ale regulilor de protejare a contului.
Printre acestea se numără transmiterea parolelor sau a codurilor de confirmare altor persoane, divulgarea lor escrocilor, oferirea accesului de la distanță la telefon sau calculator, folosirea unui dispozitiv compromis și permiterea utilizării aceluiași cont VB24 de către mai multe persoane.
Dacă o plată neautorizată are loc după ce reprezentantul companiei a oferit datele de acces escrocilor sau a încălcat intenționat ori prin neglijență gravă regulile de securitate, firma poate suporta integral pierderea.
Informațiile păstrate de bancă despre modul în care utilizatorul s-a conectat și a confirmat plata pot fi folosite pentru a stabili ce s-a întâmplat și cine poartă răspunderea.
Se schimbă și modul în care sunt explicate termenele pentru semnalarea problemelor din extrasul bancar. Victoriabank recomandă ca eventualele erori să fie anunțate în cel mult 30 de zile de la emiterea extrasului. Acest termen este însă o recomandare pentru verificarea rapidă a contului.
Dacă observi o plată neautorizată sau o operațiune executată incorect, trebuie să informezi banca cât mai repede, dar nu mai târziu de 60 de zile de la retragerea banilor din cont.
În condițiile anterioare, cele 30 de zile erau prezentate ca termen obligatoriu, după care extrasul era considerat acceptat. Potrivit noilor reguli, trebuie făcută diferența dintre recomandarea de a verifica extrasul în 30 de zile și termenul maxim de 60 de zile pentru contestarea unei plăți.
Apar reguli mai detaliate și pentru pachetele de servicii. Dacă ai un pachet promoțional oferit pentru o perioadă determinată, după încheierea promoției acesta poate continua la prețul standard sau poate fi schimbat cu un alt pachet disponibil.
Banca trebuie să informeze compania înainte de schimbare. Dacă firma este transferată la un alt pachet, se vor aplica serviciile și tarifele noului pachet.
Documentul nu anunță o majorare generală a comisioanelor pentru toate firmele. Costurile continuă să fie stabilite prin lista de tarife a Victoriabank. Noile condiții precizează însă mai clar situațiile în care banca poate percepe comisioane, penalități sau alte costuri pentru anumite servicii, inclusiv pentru utilizarea VB24.
Victoriabank precizează că publicarea documentului pe site este suficientă pentru informarea clienților. Prin urmare, condițiile se pot aplica și firmelor care nu au primit o notificare individuală.
Pentru întrebări sau explicații suplimentare, poți contacta Victoriabank la numărul 1303 sau te poți adresa la orice unitate a băncii.
