Cât pui, de obicei, în plic când mergi la o nuntă în Moldova?
Victoriabank redeschide Agenția Nisporeni într-un spațiu modernizat. De când își reia activitatea
159
Sursa foto: Simbol
Locuitorii din Nisporeni vor putea beneficia, în curând, de servicii bancare într-un spațiu complet renovat.Victoriabank a anunțat că lucrările de modernizare a Agenției Nisporeni sunt pe ultima sută de metri, iar unitatea își va redeschide ușile începând cu 9 iunie 2026.
Agenția, care este subordonată Sucursalei nr. 10 Ungheni, activează într-o locație modernizată din orașul Nisporeni, pe strada Alexandru cel Bun, 92.
Potrivit băncii, clienții vor fi întâmpinați într-un spațiu „mai modern, total schimbat”, iar echipa agenției va continua să ofere o gamă completă de servicii bancare.
Modernizarea vine în contextul în care băncile investesc tot mai mult în confortul clienților și în îmbunătățirea experienței din sucursale, inclusiv prin spații mai accesibile și servicii adaptate nevoilor actuale.
„Începând cu data de 9 iunie 2026, te așteptăm într-un spațiu mai modern, total schimbat”, au transmis reprezentanții băncii într-un mesaj adresat clienților.
Dacă ai drum la bancă în ultimele zile din august, verifică programul înainte să pleci. Mai multe bănci vor lucra mai puțin pe 26 august, iar pe 27 și 31 august o parte dintre unități vor fi închise sau vor activa după un grafic special.
Victoriabank a raportat creșteri ale creditelor, depozitelor și activelor în primele șase luni ale anului, iar profitul net a fost cu 40,5% mai mare decât în aceeași perioadă din 2025.
Clienții Victoriabank sunt îndemnați să își actualizeze sau să își confirme datele personale pentru a putea beneficia în continuare de produsele și serviciile băncii.