Venituri suplimentare de 3,3 miliarde lei: statul vrea taxe uniforme pe întreg teritoriul țării
24
Sursa foto: simbol
Diferențele fiscale și vamale dintre malul drept și malul stâng al Nistrului urmează să fie eliminate treptat, după ce Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege care prevede aplicarea unui regim fiscal și vamal uniform pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
Primele schimbări ar urma să intre în vigoare chiar din acest an și vor viza produsele care nu sunt considerate esențiale social, cum este alcoolul. Asta înseamnă că, la importul și comercializarea acestor produse în raioanele din stânga Nistrului, se vor aplica TVA și accize, la fel ca în restul țării.
O altă modificare importantă vizează energia și gazele. Autorii proiectului propun anularea scutirilor de TVA pentru livrarea energiei electrice de echilibrare către agenți economici care nu sunt conectați la sistemul bugetar al Republicii Moldova. Totodată, vor fi eliminate și facilitățile pentru importul și livrările ulterioare de gaze naturale făcute de SA „Moldova-Gaz” către SRL „Tiraspoltransgaz”. Aceste prevederi ar urma să intre în vigoare la 1 iunie 2026.
Mai târziu, de la 1 ianuarie 2030, ar urma să fie anulate și normele care permit ca operațiunile de import-export ale agenților economici din raioanele de est să fie realizate după reguli separate, stabilite de Guvern. Autorii spun că astfel toți importatorii vor lucra în condiții egale, iar avantajele obținute din tratamente fiscale diferite vor fi eliminate.
Potrivit notei de fundamentare, aplicarea integrală a acestor măsuri ar putea aduce la bugetul de stat aproximativ 3,3 miliarde de lei anual.
În același timp, autoritățile spun că, în contextul reintegrării, va fi creat și un Fond de convergență. Acesta va fi alimentat din veniturile suplimentare colectate și va fi folosit pentru a atenua eventualele creșteri de prețuri în regiune, prin programe țintite de asistență socială.
Fondul ar urma să susțină și modernizarea infrastructurii, armonizarea standardelor, mediul de afaceri, precum și proiecte cu impact direct în educație, sănătate, ocupare și protecție socială.
Autorii proiectului spun că scopul final este crearea unor reguli fiscale și vamale uniforme pe întreg teritoriul Republicii Moldova și consolidarea încrederii în procesul de reintegrare.
Documentul urmează să fie examinat de Parlament și în lectura a doua.
Serviciul Fiscal de Stat a încasat la Bugetul de stat 1,5 miliarde de lei pe 25 martie 2026, acesta fiind cel mai mare volum al încasărilor înregistrat vreodată într-o singură zi.
Persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător mai au timp până la 30 aprilie 2026 să prezinte Declarația cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2025, forma CET18, reamintește Serviciul Fiscal de Stat.