Bursa Internațională a Moldovei, autorizată oficial. Cine deține aproape 80% din capital
Bursa Internațională a Moldovei a primit licența și autorizațiile necesare pentru a opera o piață reglementată și un sistem multilateral de tranzacționare.
O soluție privind situația de la Moldova Agroindbank, care a fost ținta unui nou atac raider, urmează să fie identificată până săptămâna viitoare. Declarația a fost făcută de ministrul Finanțelor, Veaceslav Negruța.
„Vom avea încă o ședință a Comitetului pentru Stabilitate Financiară săptămâna viitoare. Este una crucială pentru că vom avea finalitate în această situație. Toate instituțiile statului și-au arătat disponibilitatea de a participa în acest proces”, a declarat Negruța.
Totodată, el a precizat că Ministerul Finanțelor va insista să fie eliminată cota de 5 la sută, astfel ca Banca Națională să dețină un control riguros asupra pachetelor de acțiuni la bănci indiferent de mărimea acestora, anunță jurnal.md.
„Legea a fost modificată pe parcursul anului 2013. În proiectul inițial noi am propus ca pragul să fie coborât la 3 la sută, dar Banca Națională a insistat să fie 5 la sută. În proiect vom propune ca pragul să fie eliminat, iar pachetele de acțiuni ale băncilor mari sau mici să fie supuse sub un control riguros al tuturor pachetelor. Să vedem cine este beneficiar final, cine stă în spatele acestor acțiuni. Este o cerință a timpului, din cauza multiplelor cazuri când în spatele așa-zișilor acționari se întâmplă lucruri urâte”, a explica Negruța.
Pe de altă parte, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, afirmă că încă nu este sigur dacă e vorba de un atac raider la Moldova Agroindbank.
„Instituțiile statului trebuie să se clarifice pentru că este o confuzie. Cineva zice că atac raider, altcineva că sunt niște tranzacții mai puțin transparente, dar nu seamănă a atac raider. Acum Banca Națională verifică. Dacă vor exista suficienți indici că este un grup concertat, asta dă dreptul Băncii Naționale să blocheze dreptul de a vota al acestor acționa până vor fi întreprinse anumite acțiuni”, a spus Lazăr.
Bursa Internațională a Moldovei a primit licența și autorizațiile necesare pentru a opera o piață reglementată și un sistem multilateral de tranzacționare.
Clienții maib își pot achita acum cumpărăturile direct cu ceasul Amazfit, prin Zepp Pay, serviciu lansat în premieră în Republica Moldova de maib și Mastercard.
Antreprenorii din Republica Moldova vor trebui să se adapteze, din 23 august 2026, la noile reguli privind protecția datelor cu caracter personal. În acest context, maib organizează pe 10 septembrie un workshop practic dedicat schimbărilor legislative și riscurilor de neconformare.