Companiile din întreaga lume intensifică reducerile de personal, pe fondul scăderii încrederii consumatorilor și al automatizării generate de inteligența artificială, potrivit unei analize Reuters, citate de Profit.ro.
În SUA, companiile au anunțat în octombrie peste 25.000 de concedieri, fără a include cele 48.000 de posturi eliminate de UPS la începutul anului. În Europa, bilanțul depășește 20.000, dintre care 16.000 doar la Nestlé. Amazon ar putea renunța la până la 30.000 de angajați, în timp ce Target, Procter & Gamble și Carter’s reduc, de asemenea, personalul de birou.
Analiștii observă o tendință clară: automatizarea afectează mai ales posturile „white-collar” – angajații din birouri –, în timp ce locurile din producție rămân mai stabile. Presiunea asupra companiilor de a demonstra eficiența investițiilor în AI crește, iar efectele asupra pieței muncii abia încep să se contureze.