Azi: € 20,0981 lei ▲ 0,0054 $ 17,9239 lei ▼ 0,0401
Mâine: € 20,0999 lei ▲ 0,0018 $ 17,8523 lei ▼ 0,0716

Unele bănci ar putea avea surprize de la BNM privind permisiunea de a achita dividende pentru anul 2014

Banca Naţională a Moldovei (BNM) nu exclude „surprize mari” pentru unele bănci moldoveneşti, care nu vor solicita permisiunea regulatorului pieţei de a achita dividende acţionarilor pentru anul 2014, scrie noi.md cu referire la Infotag. 

„Noi analizăm situaţia financiară a băncilor şi le spunem dacă pot achita acţionarilor dividende. Cred că în anul curent unele bănci vor avea surprize în privinţa unor asemenea permisiuni de la noi”, a spus pentru „Infotag” guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu.

Potrivit lui, dacă aceste bănci vor dori să recurgă la achitarea dividendelor pentru rezultatele financiare din 2014, BNM le va „adresa o scrisoare foarte interesantă în acest sens”.

Întrebat despre indicele suficienţei capitalului, având în vedere riscurile de 16%, care în ţările regiunii este mult mai mic (8-10%) decât în Moldova, guvernatorul BNM a spus că în condiţiile pieţei financiare din Republica Moldova, coeficientul suficienţei capitalului este la un nivel destul de bun.

„Asemenea nivel acordă băncilor bufferul necesar pentru absorbţia şocurilor. Băncile nu vor fi scutite de momentul când posibilele pierderi vor fi nevoite să le acopere din capitalul social”, a subliniat Drăguţanu.

Ultimele știri

18 octombrie 2026
  • MDL —
  • EUR 20,0981
  • USD 17,9239

Sondaj

Care este cheltuiala care îți apasă cel mai mult bugetul în această perioadă?

Se încarcă...

Adv

Publicitate, campanii și media