Un nou regim fiscal pentru munca pe cont propriu: ce se schimbă din 2026 și cât se va plăti la stat
165
Sursa foto: Simbol
Începând cu 1 ianuarie 2026, în Republica Moldova intră în vigoare un nou regim fiscal dedicat celor care lucrează pe cont propriu, fără a-și deschide firmă. Este vorba despre regimul fiscal al antreprenorilor independenți, introdus prin modificările aduse Codulfiscal.
Noul regim se adresează celor care prestează servicii în mod individual, fără a crea o entitate juridică. Lista include 40 de tipuri de activități economice, prevăzute într-o anexă specială a Codului fiscal.
Înregistrare rapidă și fără birocrație
Dreptul de a activa în acest regim apare din momentul atribuirii numărului de identificare de stat, eliberat de Agenția Servicii Publice în maximum 24 de ore. În același timp, datele sunt transmise automat pentru evidența fiscală, socială și medicală, fără cereri suplimentare.
Practic, persoana înregistrată devine automat:
plătitor de impozite;
asigurat social;
asigurat medical.
Cât se plătește: 15% sau 35%, în funcție de venit
Impozitarea se face printr-un impozit unic, aplicat direct asupra venitului obținut:
15% – dacă venitul anual nu depășește 1,2 milioane de lei;
35% – pentru partea de venit care depășește acest plafon.
Suma achitată este distribuită automat:
26,3% – bugetelor locale (impozit pe venit);
5% – taxe locale;
53,3% – bugetului asigurărilor sociale;
15,4% – fondurilor de asigurare medicală.
Fără contabilitate și fără rapoarte
Un avantaj important al noului regim este simplificarea totală a obligațiilor administrative. Antreprenorii independenți:
nu țin contabilitate;
nu depun rapoarte fiscale sau statistice.
Evidența activității este ținută de Serviciul Fiscal de Stat, pe baza:
bonurilor fiscale emise prin casele de marcat conectate la sistemul electronic,
informațiilor din conturile bancare.
Impozitul este calculat lunar, iar avizele de plată sunt transmise până pe 10 ale lunii următoare, cu termen de achitare până pe 25.
În 2026, antreprenorii independenți beneficiază de un impozit unic de 15%, care include contribuțiile de asigurări sociale și se achită printr-o singură plată.