Victoriabank taie comisioanele la transferuri: unele plăți devin gratuite
Din 14 iulie 2026, Victoriabank reduce tarifele pentru mai multe tipuri de transferuri destinate persoanelor fizice.
Victoriabank a dublat suma acumulată în cadrul campaniei “Povești de acasă” a CCF Moldova
Victoriabank a participat la o campanie socială de strângere de bani pentru copiii aflați în dificultate. În cadrul acesteia, au fost adunați 20 322 de lei, iar Victoriabank a dublat suma.
Campania „Povești de acasă”, inițiată de organizația Copil Comunitate Familie (CCF Moldova), are drept scop acumularea fondurilor pentru realizarea misiunii de a susține copiii să crească alături de părinții lor, acasă, iar Victoriabank este partenerul CCF Moldova.
„Victoriabank are o relație strânsă și îndelungată cu CCF Moldova, fiind partenerul principal al altui mare eveniment social din țară, „Gala Generozității”. Fiecare copil se dezvoltă și se simte cel mai bine în familie. Din păcate, unii părinți nu pot să-și crească și să-și educe copiii fără un ajutor, atât de ordin psiho-emoțional, cât și financiar. Reprezentanții CCF Moldova depun eforturi considerabile pentru susținerea acestor familii și noi, partenerii lor, ne simțim onorați să contribuim la realizarea acestui scop”, a declarat șeful Direcției Marketing și Relații cu Publicul a Victoriabank, Sorin Bălănel.
La campanie au participat 18 personalități din mai multe domenii, care au citit povești în mediul online. Astfel, fiecare a contribuit la strângerea sumei respective în beneficiul copiilor. Printre protagoniștii campaniei „Povești de acasă” au fost: președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cântăreața de operă Valentina Naforniță, scriitoarea Claudia Partole și șeful Direcției Marketing și Relații cu Publicul a Victoriabank, Sorin Bălănel.
„Am acceptat cu mare plăcere provocarea de a citi o poveste. Am mai fost în această postură cu micuții mei, însă experiența participării în campania „Povești de acasă” este prima de acest gen. Am citit povestirea „Grămăjoară”, de Ion Druță, pentru că anume așa îmi doresc să văd fiecare copil, grămăjoară lângă membrii familiei sale”, a adăugat Sorin Bălănel.
Evenimentul, aflat la a doua ediție, a fost inițiat de către jurnalista Ilinca Avram. Acțiunea dată face parte din șirul de activități organizate de către CCF Moldova în cadrul campaniei sociale „Cu grijă față de copil”, care își propune să sprijine peste 700 de copii să crească alături de părinți.
Despre Victoriabank
În 2018, Banca Transilvania, cel mai mare grup financiar din România, devine acționar majoritar al Victoriabank, alături de BERD. Investițiile în platformele digitale sunt o prioritate, acestea reprezentând viitorul. Victoriabank este prima bancă care a introdus plățile cu telefonul, prin aplicația gratuită VB24 Pay, iar în 2019 plățile cu Garmin Pay. Utilizatorii de carduri își pot gestiona conturile de la distanță prin: VB24 Web, VB24 Mobile, iar persoanele juridice prin VB24 Business. Victoriabank este inclusă în Registrul global al furnizorilor de servicii Visa în ceea ce privește securitatea plăților digitale.
Din 14 iulie 2026, Victoriabank reduce tarifele pentru mai multe tipuri de transferuri destinate persoanelor fizice.
Dacă folosești aplicația mobilă VB24, Victoriabank te îndeamnă să o actualizezi la cea mai recentă versiune. Update-ul vine cu măsuri de siguranță actualizate și te ajută să folosești banca mobilă mai sigur, direct de pe telefon.
Locuitorii din Nisporeni vor putea beneficia, în curând, de servicii bancare într-un spațiu complet renovat. Victoriabank a anunțat că lucrările de modernizare a Agenției Nisporeni sunt pe ultima sută de metri, iar unitatea își va redeschide ușile începând cu 9 iunie 2026.