Cât pui, de obicei, în plic când mergi la o nuntă în Moldova?
Tot mai mulți moldoveni reclamă servicii și produse neconforme: numărul sesizărilor a crescut cu aproape 78%
Sursa foto: simbol
Numărul plângerilor depuse de consumatori a crescut puternic în prima jumătate a anului. În ianuarie–iunie 2026, Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) a înregistrat 1.275 de petiții și sesizări, cu 77,8% mai multe față de aceeași perioadă din 2025, arată datele instituției.
În primul semestru al anului trecut, consumatorii depuseseră 717 sesizări. Astfel, într-un singur an, numărul acestora a crescut cu 558.
Cele mai multe reclamații din 2026 au vizat serviciile prestate necorespunzător, categorie în care au fost înregistrate 572 de petiții. Comparativ cu aceeași perioadă din 2025, numărul acestora s-a majorat cu 296, ceea ce reprezintă o creștere de 107,2%.
Pe locul următor se află produsele nealimentare neconforme, pentru care au fost depuse 428 de sesizări.
Alte 212 reclamații au vizat regulile de comerț, inclusiv comercializarea produselor alimentare și serviciile de alimentație publică. Numărul acestora a crescut cu 94 față de primul semestru din 2025, respectiv cu 79,7%.
În domeniul metrologiei și al produselor petroliere au fost înregistrate alte 63 de petiții.
Datele arată că, în prima jumătate a anului 2026, nemulțumirile consumatorilor au crescut în special în zona serviciilor, unde numărul reclamațiilor s-a dublat față de anul precedent.
Agențiile de turism și tur-operatorii din Republica Moldova au încasat aproape 1,9 miliarde de lei în prima jumătate a anului 2026, cu 9,3% mai mult decât în aceeași perioadă din 2025. În același timp, numărul persoanelor care au plecat peste hotare prin intermediul agențiilor a scăzut, în timp ce turismul intern și numărul vizitatorilor străini au continuat să crească, arată datele Biroului Național de Statistică.
Numărul moldovenilor care declară venituri anuale de peste un milion de lei continuă să crească. În 2025, 9.643 de persoane au trecut acest prag, cu 1.624 mai multe decât în anul precedent, iar veniturile declarate de acestea au ajuns împreună la 32,8 miliarde de lei, arată raportul Serviciului Fiscal de Stat.
Prețurile vor continua să crească într-un ritm mai rapid până la sfârșitul acestui an, iar inflația va rămâne peste limita superioară a intervalului urmărit de Banca Națională a Moldovei până la mijlocul lui 2027. Abia din trimestrul III al anului viitor, BNM estimează revenirea inflației în intervalul asociat țintei de 5%.