Tot mai mulți aleg să închirieze o mașină pentru vacanțe, călătorii sau deplasări de scurtă durată. Pare simplu, dar sunt câteva detalii care fac diferența între o experiență reușită și una plină de costuri neprevăzute. Cum să-ți potrivești drepturile de consumator, afli în articolul expert-grup.org.
Primul pas important este contractul de închiriere. Aici trebuie să fie incluse clar toate detaliile: cine închiriază, datele mașinii, perioada de utilizare, prețul total, garanția și obligațiile fiecărei părți. Nu semna nimic înainte să citești cu atenție!
Apoi, acordă câteva minute pentru a inspecta atent mașina. Fă poze, notează orice zgârietură sau defect și cere ca acestea să fie trecute în procesul-verbal. Astfel, vei evita orice neînțelegeri la predarea vehiculului.
Nu uita să verifici și dotările obligatorii – trusa medicală, triunghiurile reflectorizante, stingătorul, roata de rezervă, anvelopele potrivite sezonului și farurile.
În plus, fiecare mașină trebuie să aibă RCA valabil. Dar această asigurare acoperă doar daunele produse altora, nu și pe cele provocate mașinii închiriate. De aceea, multe companii oferă și asigurări opționale, care pot acoperi furtul sau avariile. De regulă, va trebui să achiți și o garanție, care ți se restituie la final dacă totul e în regulă.
În Moldova, companiile cer de obicei ca șoferii să aibă cel puțin 21 de ani și experiență de 1–3 ani la volan. Pentru șoferii mai tineri, se poate aplica o taxă suplimentară.
Dacă vrei să afli mai multe, poți descărca nota informativă elaborată de Expert Grup, în cadrul campaniei „Drepturile consumatorilor sunt drepturile mele!”. Materialul integral este disponibil aici.