Azi: € 20,0265 lei 0,0260 $ 17,3608 lei 0,0076
Mâine: € 19,9997 lei 0,0268 $ 17,3383 lei 0,0225

Seifuri de peste un milion de euro, ascunse sub un munte: Ce își vor putea păstra bogații lumii acolo timp de 99 de ani

Seifuri de peste un milion de euro, ascunse sub un munte: Ce își vor putea păstra bogații lumii acolo timp de 99 de ani Sursa foto: Simbol

Aur, opere de artă, mașini de colecție și vinuri extrem de scumpe vor putea fi păstrate în seifuri uriașe construite la peste 100 de metri sub un munte din Alpii Elvețieni. Prețul unui astfel de spațiu pornește de la aproximativ 1,07 milioane de euro, iar dreptul asupra lui este acordat pentru 99 de ani, potrivit Libertatea.

Proiectul Brünig Mega Safe este dezvoltat în masivul Brünig, în apropierea localității Lungern, din cantonul Obwalden, în centrul Elveției. Aproximativ 20 de caverne de înaltă securitate vor fi amenajate în interiorul muntelui, iar primele spații ar urma să fie disponibile începând din 2027.

Cavernele sunt săpate sub mai mult de 100 de metri de rocă, iar dezvoltatorii susțin că nivelul de protecție va fi comparabil cu cel al Băncii Naționale a Elveției. Proiectul este dezvoltat de omul de afaceri elvețian Thomas Gasser, cunoscut pentru construcțiile realizate în interiorul muntelui.

Prețul pentru dreptul asupra unei caverne pornește de la aproape un milion de franci elvețieni, echivalentul a circa 1,07 milioane de euro. Clientul primește dreptul individual asupra spațiului pentru 99 de ani, acesta fiind înscris în registrul funciar și putând inclusiv să fie ipotecat.

Spațiile sunt destinate clienților foarte bogați care vor să-și păstreze în siguranță bunurile de valoare. În interior vor putea ajunge aur și alte metale prețioase, opere de artă, automobile de colecție sau vinuri scumpe. Printre solicitările primite se numără inclusiv depozitarea a zeci de automobile sau a unor colecții de aproximativ 100.000 de sticle de vin.

Complexul ar urma să ofere astfel o alternativă neobișnuită la seifurile bancare tradiționale: în locul unei casete de valori, clienții pot obține dreptul asupra unei întregi caverne aflate în interiorul unui munte elvețian.

Totul despre bănci, într-o singură postare. Zilnic. Urmărește Bancamea pe Telegram

Noutăți similare