Cum evaluați măsurile din „Politica fiscală 2.0”, prezentate de premierul Vasile Tofan și propuse spre consultare?
Schimbări fiscale la orizont: mesajul lui Vasile Tofan pentru antreprenori
187
Sursa foto: screen video Președenția RM
Candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, Vasile Tofan, susține că Republica Moldova va trebui să treacă prin decizii fiscale dificile, însă promite, în același timp, simplificarea regulilor pentru mediul de afaceri și reducerea poverii administrative, relatează Mold-Street.com.
Declarațiile au fost făcute după o serie de consultări cu reprezentanții Asociației Întreprinderilor Mici și Mijlocii (AIM), ai investitorilor străini și cu miniștrii interimari, în cadrul pregătirii programului de guvernare.
Tofan a afirmat că statul trebuie să devină un partener al antreprenorilor, nu o piedică în dezvoltarea afacerilor, subliniind că economia este construită de companii, producători și investitori, iar rolul Guvernului este să creeze condiții favorabile pentru dezvoltare.
Deși a recunoscut că urmează măsuri fiscale dificile, candidatul desemnat a dat asigurări că unele reguli vor fi revizuite pentru a simplifica activitatea companiilor și pentru a reduce birocrația.
În paralel, acesta le-a solicitat celor 16 miniștri interimari rapoarte privind prioritățile pentru următoarele 12 luni, principalele riscuri, restanțele în procesul de integrare europeană și măsuri pentru reducerea costurilor administrative. Tofan a declarat că își dorește un Guvern care să gestioneze responsabil banii publici și să fie evaluat în funcție de rezultate.
La rândul lor, reprezentanții investitorilor străini au cerut viitorului Executiv stabilitate fiscală și predictibilitate, reguli clare pentru investiții, politici care să stimuleze competitivitatea economiei și măsuri pentru atragerea și păstrarea specialiștilor în Republica Moldova.
După finalizarea consultărilor și stabilirea echipei guvernamentale, Vasile Tofan urmează să înceapă discuțiile cu partidele parlamentare pentru obținerea votului de încredere.
Tot mai multe chirii ajung oficial în evidența Fiscului. În primele șapte luni din 2026 au fost înregistrate 23.192 de contracte de locațiune, cu 35,1% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Veniturile din online devin tot mai vizibile și în declarațiile fiscale. Din 2023 până în prezent, Serviciul Fiscal de Stat a analizat situația a 52 de influenceri și vloggeri, iar măsurile de conformare au dus la declararea unor venituri de aproximativ 100 de milioane de lei și la achitarea unor obligații fiscale de 12,47 milioane de lei.
Guvernul a aprobat proiectul noii Legi cu privire la investiții, care va oferi investitorilor locali și străini condiții mai clare și mai previzibile de activitate, în conformitate cu standardele Uniunii Europene.