Azi: € 20,1195 lei 0,0378 $ 17,2729 lei 0,0117
Mâine: € 20,0698 lei 0,0497 $ 17,3142 lei 0,0413

Schemele de fraudă evoluează: avertismentul OTP Bank Moldova

Schemele de fraudă evoluează: avertismentul OTP Bank Moldova Sursa foto: Simbol

Tentativele de fraudă devin tot mai sofisticate, iar escrocii folosesc diverse metode pentru a obține acces la date personale și bancare, avertizează OTP Bank Moldova într-un mesaj adresat clienților.

Potrivit băncii, printre cele mai frecvente scenarii se numără mesajele și apelurile primite pe WhatsApp sau Viber, în care escrocii se dau drept reprezentanți ai operatorilor de telefonie mobilă și invocă actualizări de rețea sau probleme tehnice. 

Alte scheme vizează „oportunități” de investiții cu profit garantat, oferte online atractive care nu sunt onorate sau fraude de tip BEC, prin care sunt transmise emailuri false în numele partenerilor de afaceri, cu solicitări urgente de plată și date bancare modificate.

Indiferent de metoda folosită, scopul este același: obținerea datelor bancare și efectuarea de transferuri frauduloase din conturile clienților.

Pentru a evita astfel de situații, OTP Bank recomandă clienților să fie vigilenți și să nu instaleze aplicații la cererea necunoscuților, să nu divulge coduri OTP, PIN-uri sau parole și să nu trimită bani către persoane sau companii necunoscute.

Totodată, banca îndeamnă clienții să verifice orice ofertă sau solicitare de plată printr-un canal alternativ, direct cu banca sau furnizorul.

OTP Bank subliniază că escrocii mizează pe neatenție și pe presiunea timpului și recomandă clienților să facă un pas înapoi, să oprească conversațiile suspecte și să confirme informațiile exclusiv prin canale oficiale.

Totul despre bănci, într-o singură postare. Zilnic. Urmărește Bancamea pe Telegram

Noutăți similare

Peste 20 de percheziții într-o schemă de 60 de milioane de lei

Oamenii legii investighează o schemă prin care aproximativ 60 de milioane de lei ar fi fost spălate după ce au fost obținute din fabricarea clandestină și contrabanda cu țigări. În dosar sunt verificate inclusiv investiții în construcția unor blocuri locative.