Azi: € 20,1209 lei 0,0701 $ 17,2482 lei 0,1144

Schema cu „angajați ai băncii”: victima a transmis peste 250.000 de lei

Schema cu „angajați ai băncii”: victima a transmis peste 250.000 de lei Sursa foto: Poliția Republicii Moldova

Un apel care părea să vină din partea unei bănci s-a încheiat cu o pierdere de peste 250.000 de lei. Un bărbat de 36 de ani a fost convins să transmită banii, iar persoana care ar fi venit să-i ridice a fost ulterior identificată și reținută de polițiștii sectorului Ciocana, potrivit Poliției Naționale.

Suspectul are 31 de ani și, potrivit oamenilor legii, ar fi avut rolul de curier în schema de escrocherie.

În urma investigațiilor, polițiștii au ajuns la domiciliul acestuia, unde au ridicat trei telefoane mobile, un laptop și alte obiecte care ar putea avea legătură cu dosarul.

La solicitarea procurorilor, bărbatul a fost plasat în arest. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 8 ani de închisoare.

Cazul vine și cu un reminder simplu: dacă cineva te sună și spune că este „de la bancă”, dar îți cere să transmiți bani, să comunici coduri primite prin SMS sau să predai numerar unei alte persoane, oprește conversația și contactează banca direct, folosind numărul oficial.

Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, persoana vizată beneficiază de prezumția nevinovăției.

Totul despre bănci, într-o singură postare. Zilnic. Urmărește Bancamea pe Telegram

Noutăți similare