Azi: € 20,1269 lei 0,0081 $ 17,0610 lei 0,1147
Mâine: € 20,1261 lei 0,0008 $ 17,0879 lei 0,0269

Salariul, principala sursă de venit în Moldova. De ce nu acoperă cheltuielile

Salariul, principala sursă de venit în Moldova. De ce nu acoperă cheltuielile Sursa foto: Simbol

Salariul rămâne principalul motor al veniturilor moldovenilor, în condițiile în care peste jumătate din bani provin din muncă, arată datele Biroul Național de Statistică.

În 2025, veniturile disponibile au ajuns la 5767 lei lunar per persoană, în creștere cu 9,1% față de anul precedent. Din această sumă, 55,4% provin din salarii, ceea ce confirmă dependența majoră a populației de veniturile din muncă.

Totuși, salariul nu este suficient pentru a susține bugetul gospodăriilor, iar alte surse completează veniturile. Prestațiile sociale asigură 21,5%, activitățile pe cont propriu contribuie cu 12,2%, iar transferurile din afara țării rămân importante, cu o pondere de 7,2%.

Diferențele între mediul urban și cel rural sunt semnificative. Veniturile din orașe sunt de 1,7 ori mai mari decât cele din sate. În mediul urban, salariile generează 62% din venituri, în timp ce în rural ponderea acestora scade la 45,6%, fiind compensată de agricultură, prestații sociale și bani trimiși de peste hotare.

În același timp, cheltuielile cresc mai rapid decât veniturile și au ajuns la 4995,5 lei lunar per persoană, cu un avans de 13,3%. Aproape jumătate din bani se duc pe mâncare, care consumă 41% din buget, urmată de cheltuielile pentru locuință și utilități (16,2%) și transport (8,2%). În mediul rural, presiunea este și mai mare, unde aproape jumătate din cheltuieli sunt pentru alimente.

Dezechilibrul dintre venituri și cheltuieli pune presiune tot mai mare pe gospodării. Astfel, o parte dintre moldoveni ajung să aloce sume considerabile pentru necesități de bază: circa 10,9% dintre persoane cheltuie mai mult de 10% din buget pentru sănătate, iar pentru 11,6% dintre gospodării costurile pentru locuință depășesc 30% din veniturile disponibile.

Datele pentru anul 2025 trebuie interpretate cu prudență, deoarece au fost introduse schimbări metodologice menite să alinieze statisticile la standardele Uniunii Europene, ceea ce afectează comparabilitatea cu anii precedenți.

Totul despre bănci, într-o singură postare. Zilnic. Urmărește Bancamea pe Telegram

Noutăți similare