Azi: € 19,7092 lei 0,0110 $ 16,9658 lei 0,0299

Republica Moldova a intrat oficial în SEPA: plăți în euro rapide, sigure și la costuri reduse

Republica Moldova a intrat oficial în SEPA: plăți în euro rapide, sigure și la costuri reduse Sursa foto: simbol

De astăzi, 6 octombrie 2025, Republica Moldova devine parte operațională a Zonei Unice de Plăți în Euro (SEPA – Single Euro Payments Area), infrastructura care reunește 41 de țări europene și permite transferuri în euro rapide, sigure și la costuri reduse, similare celor din Uniunea Europeană.

 Banca Națională a Moldovei a coordonat procesul de aderare împreună cu Asociația Băncilor din Moldova.

SEPA oferă condiții identice de cost, siguranță și timp de procesare pentru transferurile în euro între țările participante. Astfel, cetățenii, diaspora și companiile din Republica Moldova beneficiază de comisioane mult mai mici – uneori chiar zero – și de timpi mai scurți de procesare.

În 2024, între Moldova și țările SEPA s-au efectuat circa 830.000 de tranzacții în euro, cu o valoare totală de 11,8 miliarde de euro.

Pentru mediul de afaceri, integrarea elimină barierele administrative și aduce costuri de tranzacționare mai reduse, sporind competitivitatea exportatorilor moldoveni, în condițiile în care peste 60% din exporturi sunt orientate spre UE. La nivel macroeconomic, beneficiile directe sunt estimate la aproximativ 20 de milioane de euro anual.

În prezent, opt bănci comerciale din Republica Moldova sunt deja participante SEPA și pot procesa plăți în euro la aceleași standarde ca în Uniunea Europeană. Procesul de extindere continuă, iar în perioada următoare și alți prestatori de servicii de plată pot deveni participanți SEPA.

Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a subliniat că integrarea în SEPA „confirmă parcursul european al țării și aduce standarde europene directe în viața de zi cu zi a oamenilor și afacerilor din Republica Moldova”.

Totul despre bănci, într-o singură postare. Zilnic. Urmărește Bancamea pe Telegram