Azi: € 20,1035 lei ▼ 0,0033 $ 17,8920 lei ▲ 0,0913
Azi: € 20,1035 lei ▼ 0,0033 $ 17,8920 lei ▲ 0,0913

Raj M. Desai, profesor Georgetown University: Moldova trebuie să transforme progresul reformelor în investiții

Republica Moldova trebuie să transforme progresele obținute prin reforme și apropierea de Uniunea Europeană în investiții care să susțină creșterea economică.

Un potențial important îl reprezintă și resursele financiare ale diasporei, care în prezent sunt orientate în mare parte către consum.

Opinia a fost exprimată de Prof. Raj M. Desai, profesor și vice-decan pentru studii postuniversitare la Georgetown University, într-un interviu oferit Bancamea.md în cadrul Fintech 2026.

De la reforme la investiții

Potrivit profesorului, Republica Moldova a înregistrat progrese importante în implementarea reformelor, însă următoarea etapă este valorificarea acestora pentru atragerea capitalului, atât local, cât mai ales străin.

„Cea mai mare oportunitate pentru Republica Moldova, în această etapă de dezvoltare, ar fi să transforme progresele destul de importante înregistrate în implementarea reformelor într-un avantaj pentru atragerea mai multor investiții, atât din interiorul țării, cât mai ales din străinătate”, a menționat Raj M. Desai.

Pentru ca oportunitățile oferite de integrarea europeană să se transforme în creștere economică, acesta consideră necesare continuarea reformelor, menținerea direcției de integrare și creșterea productivității economiei.

În același timp, Moldova trebuie să avanseze de la activități cu valoare adăugată redusă către sectoare cu valoare adăugată mai mare, inclusiv industria prelucrătoare și serviciile.

Diaspora – o sursă de capital care poate fi valorificată mai mult

Un alt subiect abordat de Desai este modul în care Republica Moldova utilizează resursele financiare provenite de la cetățenii aflați peste hotare.

În prezent, o mare parte din remitențele diasporei sunt direcționate către consum. În opinia profesorului, una dintre provocările pentru Moldova este crearea condițiilor prin care o parte mai mare din acești bani să fie orientată către economisire și investiții.

„Republica Moldova are o diasporă foarte numeroasă, iar până acum o mare parte din finanțarea venită din diasporă prin remitențe a mers către consum. Una dintre provocări va fi cum să facem ca o parte mai mare din acești bani să ajungă în economii și investiții”, a explicat acesta.

Astfel, remitențele ar putea avea un rol mai mare și în formarea capitalului necesar dezvoltării afacerilor și economiei.

Unde intervine fintech-ul

Tehnologiile financiare pot contribui la acest proces prin simplificarea plăților și creșterea eficienței sistemului financiar.

„Unul dintre avantajele fintech-ului și ale tehnologiilor financiare este că acestea facilitează efectuarea plăților și contribuie la creșterea eficienței sistemului financiar, ceea ce poate îmbunătăți productivitatea investițiilor”, a declarat Raj M. Desai.

Profesorul a menționat și potențialul tehnologiilor financiare de a contribui la dezvoltarea capitalului uman, pe care îl consideră o componentă importantă a creșterii și dezvoltării economice.

Integrarea trebuie transformată în creștere economică

În viziunea lui Desai, oportunitatea oferită Republicii Moldova de apropierea de Uniunea Europeană nu produce automat creștere economică.

Pentru valorificarea acesteia sunt necesare reforme susținute, investiții și o economie capabilă să genereze o valoare adăugată mai mare.

Miza următoarei etape ar fi, astfel, transformarea progreselor instituționale în capital atras în economie, productivitate mai mare și investiții, inclusiv prin valorificarea mai eficientă a resurselor financiare ale diasporei.

Ultimele știri

5 octombrie 2026
  • MDL —
  • EUR 20,1035 ▼
  • USD 17,8920 ▲

Sondaj

Care este cheltuiala care îți apasă cel mai mult bugetul în această perioadă?

Se încarcă...

Adv

Publicitate, campanii și media