Republica Moldova va avea, în premieră, o Strategie Națională de Incluziune Financiară (SNIF 2030), validată pe 14 august 2025 de Consiliul pentru Coordonarea Dezvoltării Durabile prin aprobarea Conceptului SNIF 2030. Documentul urmărește extinderea accesului la servicii financiare și sprijinirea creșterii nivelului de trai al cetățenilor.
Strategia și programul de implementare vor fi dezvoltate în baza acestui cadru, care stabilește direcțiile prioritare pentru creșterea gradului de incluziune financiară. Obiectivul principal este consolidarea accesului, utilizării și calității serviciilor financiare pentru populație – în special pentru grupurile vulnerabile sau excluse din sistemul financiar – și pentru întreprinderile mici și mijlocii.
SNIF 2030 este structurată pe patru piloni de acțiune:
Utilizarea și calitatea serviciilor financiare – diversificarea și adaptarea produselor la nevoile reale ale consumatorilor;
Ecosistemul de plăți – modernizarea infrastructurii, mai ales în zonele cu grad redus de digitalizare;
Protecția consumatorilor – mecanisme clare de soluționare a reclamațiilor și prevenirea practicilor abuzive;
Capacitatea financiară – creșterea nivelului de educație financiară și digitală.
Autoritățile susțin că această strategie va contribui la reducerea decalajelor sociale și regionale în accesul la servicii financiare, va accelera digitalizarea sectorului, va consolida protecția consumatorilor și va stimula dezvoltarea competențelor financiare în rândul populației.
Procesul este inițiat de Banca Națională a Moldovei, cu asistență tehnică din partea Băncii Mondiale prin programul M-GROW, și implică Ministerul Finanțelor, Comisia Națională a Pieței Financiare, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, precum și Asociația Băncilor din Moldova.
Pentru transparență și implicare publică, instituțiile invită părțile interesate – autorități, mediul de afaceri, mediul academic, societatea civilă și partenerii de dezvoltare – să participe la conturarea priorităților strategiei prin platforma particip.gov.md.
Conceptul SNIF 2030 poate fi consultat integral aici.