Pensionarea femeilor se apropie de cea a bărbaților: 62 de ani din 2026

Vârsta standard de pensionare pentru femeile din Republica Moldova va crește cu șase luni în anul 2026 și va ajunge la 62 de ani, iar pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă va fi necesar un stagiu complet de cotizare de 34 de ani.

Potrivit Radio Moldova noua vârstă standard de pensionare pentru femei va fi aplicată începând cu 1 iulie 2026.

Pentru bărbați, condițiile de pensionare rămân neschimbate: 63 de ani vârsta standard de pensionare și 34 de ani stagiu de cotizare, prevederi stabilite din 1 iulie 2019.

Conform calendarului legal, vârsta de pensionare a femeilor va deveni egală cu cea a bărbaților de la 1 iulie 2028, urmând să crească treptat, cu câte șase luni în fiecare an.

Totodată, legislația prevede reducerea vârstei de pensionare cu trei ani pentru femeile care au născut și au educat până la vârsta de opt ani cinci sau mai mulți copii.

Pensia pentru limită de vârstă este stabilită pe viață, de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, dacă cererea și actele necesare sunt depuse în termen de 90 de zile. În cazul depășirii acestui termen, pensia este acordată de la data prezentării ultimului act necesar.

La sfârșitul anului trecut, în Republica Moldova erau 672.207 beneficiari de pensii, dintre care 421.548 erau femei.

‹ adv ›spot_img

Ultimele

Sondaj

Vă place cum arată noul site Bancamea.md?

Vezi rezultatele

Se încarcă...

Adv

Publicitate, campanii și media