Parlamentul a votat în prima lectură proiectul de lege ce prevede liberalizarea pieței valutare

Parlamentul a adoptat vineri, în prima lectură, proiectul de lege privind operarea modificărilor la legislaţia în vigoare în vederea liberalizării operaţiunilor de pe piaţa valutară. Potrivit agenţiei „Infotag”, proiectul a fost prezentat de viceguvernatorul Băncii Naţionale, Marin Moloşag. 

Amendamentele prevăd, în particular, majorarea capitalului Caselor private de schimb valutar (CSV). Este vorba despre majorarea acestui indicator de la 100 de mii de lei la 500 de mii, cu condiţia că zilnic în casa pentru operaţiuni valutare vor fi cel puţin 400 de mii de lei.

„Aceasta va garanta clientului schimb de valută la orice ghişeu”, a menţionat Moloşag.

Proiectul de lege presupune modificarea zilnică de către CSV a cursurilor de cumpărare şi vânzare a valutei. La prima etapă BNM va schimba cursurile de două ori pe zi – până la amiază, şi după amiază, cum se practică în alte ţări.

„Dacă asemenea schimbări ale cursurilor nu vor fi făcute, aceasta va influenţa negativ cursul, precum şi mărimea comisionului obţinut de punctele de schimb, atât de la băncile comerciale, cât şi CSV”, a menţionat Moloşag.

Deputatul Vladimir Golovatiuc consideră că „toate problemele de pe piaţa valutei în numerar vin anume de la CSV”.

„Oare ştiţi la BNM că în Chişinău există CSV angro, care operează cu tranzacţii în sumă de la 50 mii de euro? Acestea sunt acele puncte care creează instabilitate pe piaţă”, a menţionat deputatul, care a lucrat ani buni la BNM.

El a atras atenţia asupra faptului că multe ţări din spaţiul post-sovietic discută posibila renunţare de la practica de funcţionare a CSV-urilor private. În unele ţări ale Uniunii Europene, de asemenea, sunt folosite în mare parte doar case de schimb valutar de la bănci.

Marin Moloşag a menţionat că scopul urmărit de amendamentele la legislaţie este mai mult benefic, decât dăunător.

„Noi la BNM cunoaştem despre experienţa de lucru a CSV-urilor în statele CSI şi UE. Spre exemplu, în ţările post-socialiste, care sunt membre ale UE, CSV sunt folosite destul de active”, a menţionat Moloşag, spunând că BNM consideră închiderea CSV-urilor în RM „un pas prematur”.

Raportorul a venit cu argumente în acest sens, menţionând că în RM rămâne destul de înalt nivelul de folosire a dolarilor SUA şi euro. El a spus că în ţară se transferă multă valută din partea migranţilor muncitori, care trebuie absorbită şi folosită în interesele economiei.

„Pentru atingerea acestor scopuri şi trebuie creată accesibilitatea populaţiei la punctele de schimb valutar. Referitor la volumul schimbului de valută, atunci 80% revin băncilor şi doar 20% – CSV. Referitor la acoperirea teritorială raportul este altul, unde cota CSV este cu mult mai mare”, a menţionat Moloşag.

El a spus că BNM nu ar vrea revenirea la piaţa valutară subterană, cum a fost în Moldova la începutul anilor 90.

Ultimele

Sondaj

Vă place cum arată noul site Bancamea.md?

Se încarcă...

Adv

Publicitate, campanii și media