Noi rate de referință la OTP Bank din 1 aprilie: ce credite sunt vizate
OTP Bank anunță că, începând cu 1 aprilie 2026, intră în vigoare noi valori ale unor rate de referință aplicate anumitor credite acordate din resursele băncii.
Banca Europeană pentru Reconstrucție şi Dezvoltare ( BERD) a anunțat câștigătorii premiilor anuale a Programului EBRD -Trade Facilitation Program (TFP) în cadrul reuniunii anuale, care anul acesta s-a desfășurat în Maroc.
OTP Bank (Moldova) a fost decernată cu premiul pentru “Cea mai activă bancă emitentă din Moldova în anul 2021”, fapt ce reprezintă o recunoaștere importantă a eforturilor echipei și angajamentului în susținerea activității de comerț internațional a clienților prin emiterea garanțiilor bancare și a acreditivelor documentare confirmate de bănci de primă clasă.
„Suntem încântați că ne-am întâlnit din nou cu băncile noastre partenere, personal deja după doi ani, pentru a sărbători realizările lor. Finanțarea comerțului este cheia pentru stimularea dezvoltării și creșterii economice. și suntem extrem de mândri de eforturile băncilor partenere – dintre care face parte OTP Bank, Moldova, de a continua să sprijine comerțul în acest moment critic”, a declarat Rudolf Putz, șeful TFP.
„Apreciem înalt colaborarea cu BERD, inclusiv în dezvoltarea soluțiilor de facilitare a comerțului internațional Distincţia BERD confirmă importanța pe care OTP Bank o acordă calității serviciilor şi produselor Trade Finance, fie ele clasice sau “tailor-made”, adaptate specificului contractelor clienților. Ne onorează și ne angajează deopotrivă. Încurajăm clienții noștri să beneficieze de avantajele utilizării instrumentelor Trade Finance utilizate pe larg la scară internațională în scopul minimizării riscurilor aferente comerțului extern și negocierii unor condiții de plată mai avantajoase”, a declarat Elena Guzun, Director Comercial Corporate Banking OTP Bank.
Lansat în 1999 programul TFP al BERD promovează comerțul exterior către și din economiile în care BERD investește. În prezent TFP include peste 100 de bănci emitente din 26 de țări.
OTP Bank oferă o gamă variată de instrumente supuse standardelor internaționale de reglementare care răspund necesitaților companiilor importatoare și exportatoare prin care acestea își pot minimiza riscurile, aborda piețe noi, obține finanțare și termeni de plată extinși. Colaborarea de lungă durată cu BERD reprezintă un element cheie în dezvoltarea continuă a OTP Bank pentru a oferi clienților suport și încredere la cel mai înalt nivel.
Dacă desfășurați activitate de import/export și sunteți interesat să cunoașteți cum aceste instrumente vă pot fi utile puteți consulta site-ul sau beneficiați de consultare gratuită oferită de experții OTP Bank, apelând 022 812 400 / 022 812 490 sau e-mail: [email protected]
OTP Bank anunță că, începând cu 1 aprilie 2026, intră în vigoare noi valori ale unor rate de referință aplicate anumitor credite acordate din resursele băncii.
Șefa BERD spune că tensiunile pot reduce capitalul de risc în regiune, dar, deocamdată, impactul a fost în general „ținut sub control”, cu excepția Libanului, unde se așteaptă efecte economice mai serioase.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) acordă Municipiului Chișinău un împrumut de 11,5 milioane de euro pentru un program de eficiență energetică în grădinițele.