Cum apreciați calitatea știrilor publicate pe Bancamea?
Oportunități în vremuri instabile: ce recomandă analiștii OTP Group pentru 2025
89
Sursa foto: otp group
Economia americană încetinește, iar piețele financiare reacționează tot mai sensibil la deciziile politice. Într-un comunicat recent, OTP Group analizează impactul noii direcții economice din SUA și conturează câteva zone cu potențial de creștere în 2025.
Astfel, introducerea noilor taxe comerciale și reducerea cheltuielilor publice în SUA au început deja să încetinească economia. În acest context, investitorii devin mai prudenți, iar piețele bursiere au început să scadă.
„Până când economia nu va arăta semne clare de recesiune, autoritățile nu vor modifica semnificativ direcția politicii economice.”, spune Gergely Tárdos, Head of OTP Analysis Center.
Europa oferă un tablou mai optimist. Creșterea în zona euro revine ușor, iar Europa Centrală și de Est – în special Polonia – rămâne una dintre cele mai promițătoare regiuni pentru investiții. Evaluările sunt încă atractive, iar perspectivele economice se îmbunătățesc.
Analiștii OTP Group recomandă prudență pentru companiile americane de dimensiuni medii, dar și pentru piețele din Japonia și America Latină.
„Mining-ul aurifer și companiile legate de cupru și uraniu pot fi o alegere inspirată pentru portofoliile pe termen lung”, afirmă Dávid Sándor, Head of Multi-Asset Analysis, OTP Global Markets.
OTP menționează, de asemenea, sectoare de încredere în actualul context – precum tehnologia, sănătatea și utilitățile – și sugerează o abordare prudentă în fața volatilității de pe piețele globale.