Aproape 444.000 de bancnote euro false au fost retrase din circulație anul trecut
Numărul bancnotelor euro contrafăcute retrase din circulație a scăzut cu 20% în 2025, până la aproximativ 444.000 de unități.
Eurosistemul, care cuprinde Banca Centrală Europeană (BCE) şi băncile centrale naţionale ale ţărilor din zona euro, a încheiat preparativele pentru introducerea noii bancnote de 5 EUR, prima bancnotă din seria „Europa”.
Noua bancnotă va fi emisă prin intermediul canalelor tradiţionale, respectiv la ghişeele băncilor şi la bancomatele din întreaga zonă euro, începând cu data de 2 mai 2013. Bancnotele de 5 EUR din prima serie vor continua să circule în paralel cu noile bancnote, urmând să fie retrase treptat. Data la care acestea vor înceta să mai reprezinte un mijloc legal de plată va fi anunţată cu mult timp în avans. Chiar şi după această dată, bancnotele îşi vor păstra valoarea pe termen nelimitat şi vor putea fi preschimbate la băncile centrale naţionale din zona euro în orice moment.
Bancnota de 5 EUR din seria „Europa” a beneficiat de progresele înregistrate la nivelul tehnologiei de producere a bancnotelor de la introducerea primei serii cu peste zece ani în urmă. Aceasta include unele elemente de siguranţă noi şi optimizate.
Filigranul şi holograma prezintă un portret al Europei, personaj din mitologia greacă ce a dat numele acestei serii de bancnote. Un „număr verde‑smarald” care atrage privirea îşi schimbă culoarea din verde‑smarald în albastru‑închis şi creează un efect luminos care se deplasează în sus şi în jos. Liniile de mici dimensiuni imprimate în relief de-a lungul marginii drepte şi al celei stângi a bancnotei facilitează identificarea acesteia, în special de către persoanele cu deficienţe de vedere.
Toate aceste elemente de siguranţă se găsesc pe aversul noii bancnote şi pot fi verificate cu uşurinţă utilizând metoda „atinge, priveşte, înclină”. Se preconizează includerea acestora în toate bancnotele din seria „Europa”.


Numărul bancnotelor euro contrafăcute retrase din circulație a scăzut cu 20% în 2025, până la aproximativ 444.000 de unități.
Banca Națională a României va lansa în circulație bancnota de 20 de lei, care va celebra o personalitate feminină – Ecaterina Teodoroiu ...
Noile bancnote de 100 EUR și 200 EUR, ultimele din seria „Europa”, sunt puse astăzi în circulație. Bancnotele includ elemente de siguranță noi și inovatoare și sunt ușor de verificat utilizând metoda „atinge, privește, înclină” ...