Republica Moldova va avea un nou sistem prin care autoritățile vor putea urmări mai ușor fraudele, neregulile și riscurile legate de utilizarea banilor europeni. Guvernul a aprobat pe 16 septembrie crearea Sistemului informațional „Monitorizarea și coordonarea antifraudă” – SI „MCAF”, potrivit Ministerului Finanțelor.
Pe scurt, informațiile despre posibile fraude sau nereguli nu vor mai fi gestionate separat de fiecare instituție. Noul sistem va permite centralizarea datelor într-un singur loc și schimbul securizat de informații între autoritățile care verifică modul în care sunt folosite fondurile.
Sistemul va fi conectat cu alte platforme informaționale ale statului, astfel încât aceleași date să nu fie colectate și procesate de mai multe ori.
SI „MCAF” va fi administrat de Inspectoratul Control Financiar de Stat, instituția care are rol de unitate antifraudă și punct național de contact pentru protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene în Republica Moldova.
Accesul la sistem se va face prin MPass, serviciul guvernamental de autentificare.
Pentru oameni și companii, schimbarea nu înseamnă lansarea unei platforme publice unde pot verifica fraude. Este, în primul rând, un instrument pentru autorități, menit să ajute la depistarea mai rapidă a neregulilor și la protejarea banilor europeni utilizați în Republica Moldova.
