Unele servicii maib vor fi indisponibile timp de 12 ore. Ce trebuie să știe clienții
Maib va efectua lucrări de mentenanță în perioada 10 iulie, ora 22:00 – 11 iulie, ora 10:00, iar unele servicii bancare vor fi temporar indisponibile.
Centrul pentru tineret “MAIB Studio Avanti” a dat startul “Academiei Bancare” - un nou proiect de educaţie financiară. „Academia Bancară” şi-a deschis uşile la 24 septembrie, pentru a împărtăşi din secretele lumii finanţelor într-un mediu prietenos şi competitiv.
Cei 12 participanţi, selectaţi pentru proiect, sunt elevi de la liceele “Elimul Nou”, “Gheorghe Asachi”, “Universul” şi Colegiul Financiar-Bancar - cu toţii pasionaţi de lumea finanţelor.
Tinerii au la dispoziţie informaţii ce le permit să-şi extindă orizonturile în domeniul bancar, făcând un schimb de idei într-un mediu constructiv şi interactiv, animat de cei mai buni specialişti şi experţi în domeniu.
Pe lângă partea informativă, proiectul reprezintă pentru elevi oportunitatea de a fi orientaţi în carieră, iar pentru absolvenţii de liceu, inclusiv de a pune fundamentul unei cariere în sectorul bancar.
În a doua parte a proiectului, competiţia va fi regula nr.1. Tinerii vor forma câteva grupuri, care vor avea sarcina să elaboreze un plan de educaţie financiară pentru diferite categorii de vârste şi, în măsura posibilităţilor, să-l implementeze în instituţiile lor educaţionale. Premiile nu se vor lăsa aşteptate.
Astfel, „Academia Bancară” se transformă într-un proiect mai larg de responsabilitate socială, tinerii având oportunitatea să contribuie în mod direct la educaţia financiară a populaţiei.
Centrul pentru tineret “MAIB Studio Avanti” însuşi este un proiect de responsabilitate socială al Moldova Agroindbank, toate evenimentele desfăşurate în cadrul acestuia fiind absolut gratuite. Scopul activităţilor Centrului pentru tineret „MAIB Studio Avanti” este de a participa la formarea tinerilor, de a-i face cunoscuţi cu noţiunile de bază ale lumii financiare moderne, serviciile şi produsele bancare, utilizând tehnologiile informaţionale de ultimă generaţie.
Maib va efectua lucrări de mentenanță în perioada 10 iulie, ora 22:00 – 11 iulie, ora 10:00, iar unele servicii bancare vor fi temporar indisponibile.
Maib și Moldindconbank au realizat, împreună cu Mastercard, primele tranzacții autentificate din Republica Moldova efectuate de un agent AI, prin tehnologia Mastercard Agent Pay.
Clasamentul este condus detașat de Malta, unde averea netă mediană a tinerilor ajunge la 257.500 de euro. Pe următoarele locuri se află Luxemburg, cu 135.000 de euro, și Belgia, cu 97.200 de euro.